Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR.222 /CA /2009-
Ședința publică din 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela
Judecător: - - - vicepreședinte instanță
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă Asociația Națională a Cadrelor Militare în rezervă și în Retragere din Ministerul d e Interne și Reforme Administrativ - Filiala cu sediul în,-, jud. B și intervenienții domiciliată în O, str. -, nr. 63 jud. B și domiciliat în S,-, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, sector 1, P-ța -, nr.1 A,Inspectoratul de Poliție al Județuluicu sediul în O, str.-, nr.3, jud. și Ministerul Economiei și Finanțelor, sector 5,-, împotriva încheierii nr. 267/CA din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentei reclamante -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, recurenta a depus la dosar concluzii scrise, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului a depus întâmpinare, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța solicită reprezentantului recurenților să se pronunțe asupra excepției de tardivitate a recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului.
Reprezentantul recurenților solicită respingerea excepției de tardivitate, precizează că declararea recursului s-a făcut în termenul legal. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin încheierea nr. 267/CA din 16 mai 2008 Tribunalul Bihora luat act de renunțarea reclamantei Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul d e Interne și Reforme Administrative - Filiala B la judecarea cauzei având ca obiect acțiunea introdusă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, IPJ B și Ministerul Economiei și Finanțelor B pentru refuz acordare drepturi.
Pentru a pronunța această încheiere de ședință instanța de judecată a luat act de cererea de renunțare la judecată depusă de reclamantă la fila 151 dosar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recursAsociația Națională a Cadrelor Militare în rezervă și în Retragere din Ministerul d e Interne și Reforme Administrativ - Filialacu sediul în O, și intervenienții domiciliată în O, și domiciliat în S, înregistrat la Tribunalul Bihor la data de 29.10.2008, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei.
În motivarea recursului s-a arătat că s-a depus o cerere de renunțare la judecată doar în ceea ce privește capătul de cerere privind prima de concediu, instanța trebuia să se pronunțe pe fond asupra capătului de cerere privind sporul de fidelitate.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 31.03.2009, recurenții solicită obligarea în solidar a pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005 proporțional perioadei lucrate pentru intervenienții conform tabelului anexat.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului a depus întâmpinare prin care invocă excepția tardivității recursului, nulitatea recursului iar pe fond invocă lipsa calității procesuale active.
La termenul din 16 aprilie 2009, instanța a pus în discuția părților excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului.
Examinând excepția tardivității formulării recursului, pusă în discuția părților de către instanță, se constată că această excepție este întemeiată, motiv pentru care va fi respins ca tardiv recursul declarat deAsociația Națională a Cadrelor Militare în rezervă și în Retragere din Ministerul d e Interne și Reforme Administrativ - Filialacu sediul în O, și intervenienții domiciliată în O, și.
Astfel, încheierea nr. 267/CA/16.06.2008 a fost comunicată reclamantei la data de 25.06.2008, conform dovezii de la fila nr.157 dosar, iar recursul a fost înregistrat la instanța a cărei hotărâre se atacă la data de 29.10.2008, peste termenul de 15 zile prevăzut de art.20(1) din Legea nr.554/2004.
Pentru aceste considerente, instanța constată că recursul declarat de reclamantaAsociația Națională a Cadrelor Militare în rezervă și în Retragere din Ministerul d e Interne și Reforme Administrativ - Filialacu sediul în O, și intervenienții, și este tardiv, urmând a fi respins ca atare.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către părțile intimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta reclamantăAsociația Națională a Cadrelor Militare în rezervă și în Retragere din Ministerul d e Interne și Reforme Administrativ - Filialacu sediul în,-, jud. B și intervenienții domiciliată în O, str. -, nr. 63 jud. B și domiciliat în S,-, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, sector 1, P-ța -, nr.1 A,Inspectoratul de Poliție al Județuluicu sediul în O, str.-, nr.3, jud. și Ministerul Economiei și Finanțelor, sector 5,-, împotriva încheierii nr. 267/CA din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec.M/24.04.2009
Jud fond
Dact./24.04.2009
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Crișan Marinela