Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 286/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.286/CA
Ședința publică din 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă - DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ- cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1202/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - - domiciliat în C,-, jud.C, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul reclamant personal, lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea intimatului reclamant întâmpinare.
Întrebat fiind intimatul reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, luând concluziile intimatului reclamant potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială, a solicitat instanței obligarea pâtâtei la recalcularea indemnizației acordată în baza Decretului Lege nr.118/1990, deoarece calcularea s-a făcut în baza adeverinței nr.7565/1990 în care a fost trecută eronat data eliberării ca fiind 02.09.1952, în realitate fiind eliberat la data de 12.01.1953 conform adeverinței nr. 6100/16.05.2007.
În susținerea cererii au fost anexate adresa nr.14376/18.06.2007, adeverința nr. 6100/16.05.2007, fișa matricolă și hotărârea nr. 626/1990.
Ulterior, reclamantul a precizat că solicită anularea Hotărârii nr. 626/1990 și emiterea unei noi hotărâri luându-se în considerare adeverința nr. 6100/2007.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă, a depus la dosar, potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004, documentația avută în vedere la emiterea hotărârii nr. 262/1990.
Prin Hotărârea nr. 626/18.12.1990 reclamantului i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Decretului Lege nr. 118/1990 pentru o perioadă de detenție de 2 ani 11 luni și 28 de zile, conform adeverinței nr. 75655/20.04.1990, care atesta că a fost arestat la data de 04.09.1949 și eliberat la data de 02.09.1952.
Conform adeverinței nr. 6100/16.05.2007 perioada de detenție a fost mai mare, reclamantul fiind arestat la data de 04.09.1949 și eliberat la data de 12.01.1953.
Potrivit art. 13 din Decretul lege nr. 118/1990 " Direcțiile generale de muncă și protecție socială, atunci când sunt sesizate sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege, iar în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale, se va emite decizie de revizuire ".
Față de motivarea în fapt a cererii și în baza rolului activ, instanța a calificat acțiunea formulată de reclamant c fiind o revizuire a hotărârii nr. 626/18.12.1990, având în vedere și Decizia Curții Constituționale nr.56/22.03.2000, potrivit cu care hotărârile de stabilire a drepturilor, emise anterior datei de 31 iulie 1997, sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional, care nu pot fi revocate. Declararea nulității sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile nu se poate face decât de către autoritatea competentă să stabilească responsabilitățile pentru încălcarea legii, autoritate care nu poate fi alta decât autoritatea judecătorească.
Prin Sentința civilă nr.1202/04 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială; a anulat Hotărârea nr. 626/18.12.1990 emisă de Comisia pentru Acordarea Drepturilor de Decretul-Lege nr. 118/1990; a obligat pârâta la emiterea unei decizii vizând acordarea drepturilor conform Decretul-Lege nr. 118/1990 luând în considerare adresa nr. 6100/16.05.2007 emisă de Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, ererea reclamantului se circumscrie dispozițiilor art. 322 alin. 5 pr.civ. întrucât acesta a obținut adeverința nr.6100/16.05.2007, după pronunțarea hotărârii nr. 626/18.12.1990.
Întrucât perioada de detenție a fost mai mare decât cea reținută în Hotărârea nr. 626/1990, reclamantul fiind arestat la data de 04.09.1949 și eliberat la data de 12.01.1953, instanța apreciază că drepturile stabilite prin această hotărâre nu au fost corect stabilite, reclamantul fiind deținut o perioadă de 3 ani 4 luni și 10 zile.
Cum perioada de detenție reprezintă vechime în muncă potrivit art. 1 din Decretul lege nr. 118/1990 iar reclamantul beneficiază de indemnizație lunară pentru fiecare an de detenție, instanța a reținuz că acțiunea este întemeiată și dispus anularea Hotărârii nr.626/18.12.1990 emisă de Comisia pentru Acordarea Drepturilor de Decretul-Lege nr.118/1990, obligând pârâta la emiterea unei decizii vizând acordarea drepturilor conform Decretul-Lege nr.118/1990 luând în considerare adresa nr. 6100/16.05.2007 emisă de Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că revizuirea hotărârii nu se putea face decât de instanța judecătorească care de altfel a anulat-o, dar nu a trecut la revizuirea ei în sensul obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii luându-se în considerare data la care reclamantul a predat adeverința nr.6100/16.05.2007 și nu data de 18.12.1990, cum a reținut instanța.
Recursul este nefondat.
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.56 din 22 martie 2000 "hotărârile de stabilire a drepturilor emise anterior datei de 31 iulie 1997 sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional care nu pot fi revocate.
Revizuirea unor asemenea hotărâri se poate face numai de către instanța de judecată.
Pe de altă parte, potrivit art.322 pct.5 Cod pr.civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
În cauză, sunt îndeplinite cumulat condițiile legale sus-citate, astfel că, în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a anulat hotărârea nr.626 din 18.12.1990, reținând că, potrivit adeverinței nr.6100 din 16.05.2007 obținută de reclamant după pronunțarea hotărârii a dovedit că perioada de detenție a reclamantului este de 3 ani 4 luni și 10 zile.
Evident că, instanța a revizuit numai perioada reținută incorect în prima hotărâre, iar în ce privește data de la care se acordă drepturile conform Decretului Lege nr.118/1990 - ea rămâne aceeași și nu poate fi revizuită pentru că s-ar contraveni dispozițiilor legale sus-citate.
Așa fiind, se constată că recursul este nefondat, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă - DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ- cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1202/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - - domiciliat în C,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:,
Red.dec.jud.-/23.05.2008
Dact.Sz - 2 ex/24.05.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea