Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 411/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 411
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
GREFIER- - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, -, împotriva sentinței numărul 2812/19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate M, lipsind recurenții reclamanți, -,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față;
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate M, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față se constată următoarele;
Prin sentința nr. 2812/19.11.2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea intentată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la 11.06.2009, reclamanții, - au chemat în judecată pârâtul CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M pentru plată drepturi salariale.
În motivarea acțiunii au susținut că la 29.12.2006. a fost înregistrat la Ministerul Muncii sub nr 2895/2006, contractul colectiv la nivel național pe anii 2007-2010 prin care s-au stabilit coeficienții minimi de ierarhizare pentru salariați în funcție de pregătirea acestora precum salariul de baza minim brut începând cu 01.01.2007 insă salariul lor de bază lunar nu a fost achitat conform acestui contract colectiv de muncă situație în care se solicită achitarea diferenței dintre salariul de bază lunar stabilit potrivit deciziilor de stabilire a drepturilor salariale în raport cu salariul brut de bază lunar stabilit conform contractului colectiv de muncă.
Au solicitat și obligarea pârâtului la emiterea actelor administrative de acordare a acestor sporuri pentru viitor.
Au depus la dosar dovada efectuării procedurii prealabile, deciziile de stabilire a drepturilor salariale, practică judiciară.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că drepturile salariale ale reclamanților au fost acordate în conformitate cu actele normative în vigoare în domeniul salarizării funcționarilor publici respectiv /2006, Legea 232/2007, OG 9/2008 și OUG nr 1/2009 respectiv OUG 31/2009 și 41/2009.
Din actele dosarului instanța constată și reține că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul CAS M și drepturile lor salariale au fost stabilite prin decizii emise de pârât în concordanță cu dispozițiile legale menționate în domeniul salarizării funcționarilor publici.
Conform art.12 din Legea nr 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, ontracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Potrivit ordonanței Nr. 6 din 24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 acest act normativ reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și modul de acordare a creșterilor salariale ale funcționarilor publici în anul 2007.
În raport de dispozițiile menționate dispozițiile în contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 sunt incidente doar în măsura în care nu există o reglementare specifică în domeniu, ceea ce nu este cazul în speță.
Potrivit considerentelor expuse se apreciază că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, urmând a se respinge.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, în termen și motivat, criticând - o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-au arătat următoarele:, Instanța de fond în mod incorect a reținut că nu sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel național, existând o legislație specifică privind salarizarea funcționarilor publici, deoarece conform art. 236 din codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și potrivit art. 243 executarea contractelor colective este obligatorie pentru părți.
La încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariale au caracter minimal potrivit art. 238 alin. 3 din codul muncii.
Ca urmare chiar dacă salariile sunt stabilite prin lege nimic nu împiedică părțile să negocieze prin contracte colective de muncă drepturi salariale mai mari. Legea garantează un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî, iar contractele colective de muncă pot prevedea drepturi în plus mai mari. Nu este necesar ca drepturile din contractul colectiv de muncă să fie cuprinse și în lege pentru a fi aplicabile.
Nu este legal și justificabil ca pentru diferite categorii de persoane sa le fie opozabil și aplicabil regimuri diferite de salarizare, în cadrul și sfera de aplicare a aceluiași contract colectiv de muncă la NIVEL NAȚIONAL, funcționarii publici să fie discriminați din punct de vedere al salarizării față de salariați care au regim contractual, în condițiile în care potrivit art. 117 al Legii nr. 188/1999, Republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, instituția având obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil -, conform art. 40, alin. l lit. c din codul muncii.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul nostru la diferența dintre drepturile salariale stabilite prin actele administrative ale instituției și cele prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția menționată."
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, denumite și raportul de serviciu, sunt reglementate prin Legea 188/1999 care constituie cadrul general privind statutul funcționarilor publici.
În ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici, prin art.31 din Legea 188/1999 R se prevede expres modul de compunere al salariului funcționarului public.
Același text dispune că primele și alte drepturi salariale se acordă funcționarilor publici, numai în condițiile legii, iar salarizarea funcționarilor publici se face conform cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare, pentru funcționarii publici.
De asemenea, prin OG nr.6/2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Din expunerea textelor enunțate, respectiv art. 31 coroborat cu prevederile OG 6/2007, rezultă că în România salarizarea funcționarilor publici este guvernată de principiul legalității, și nu de cel al consensualismului.
În ceea ce privește componenta referitoare la contractul colectiv de muncă la nivel național Curtea reține că autoritățile publice pot să încheie contracte colective de muncă cu personalul contractual, însă, așa cum se arată în art. 12 din legea 130/1996, prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Din analiza efectuată mai sus, rezultă că OG 6/2007 și Legea 188/1999 reglementează sistemul de salarizare al funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative locale, așa încât printr-un contract, fie acesta și la nivel național, sau acord nu se poate deroga de la lege.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurenților-reclamanți privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe.
Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de recurenții-reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a Proc.Civ. coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, urmează a fi respins recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, -, împotriva sentinței numărul 2812/19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Jud.fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Lavinia Barbu, Gabriel Viziru
