Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 410/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 410

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu

JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru

GREFIER - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 2695 din data de 12 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean M și Oficiul Pentru Ameliorarea și Reproducerea în Zootehnie.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând,

CURTEA

Asupra recursului de față se constată următoarele;

Prin sentința nr. 2695 din data de 12 noiembrie 2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea intentată de reclamantul, împotriva pârâților Oficiul pentru Ameliorarea și Reproducerea în Zootehnie M, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, reclamantul a solicitat pârâților acordarea subvenției pentru ovine și caprine cu cererea înregistrată sub nr.12711 din 21.08.2008.

Conform art. 3 alin. 1 din Ordinul 295/2007 prima pe cap de animal se acordă producătorilor agricoli o singură dată pe an pentru femelele ovine și caprine în situația în care efectivul de exploatație este de minimum 50 ovine sau 25 caprine care au împlinit vârsta de minimum 1 an până la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei; efectivul să fie înscris în registrul național al exploataților până la data solicitării primei și să fie menținut în exploatație la adresa menționată în cerere în perioada 1 iulie-30 sept. în vederea efectuării controlului la fața locului.

Se mai prevede condiția ca solicitantul să nu aibă datorii la bugetul de stat și local.

Reclamantul a întocmit cererea 5898 din 12.06.2008 la care ulterior a revenit și a solicitat prima pentru 89 ovine înscrisă în anexa aferentă cererii.

Cu cererea nr. 5899 din 12.06.2008 a solicitat prima pentru 28 de caprine identificate în anexa la cerere.

La 20 august 2008, s-a efectuat la fața locului verificarea corectitudinii datelor înscrise de reclamant.

Din cele 89 ovine 72 se regăseau în exploatația deținută, 6 nu au avut nr. matricol iar 11 nu aveau corespondent în listă fiind înscrise cu alte crotalii.

S-a întocmit procesul verbal 446/20.08.2008 respectiv 13178/38/5.09.2008 semnat și de reclamant.

Din cele 28 caprine înscrise în cererea 5899, 21 s-au regăsit în exploatație, 2 nu au avut nr. matricol, iar diferența de 5 nu au corespuns conform crotaliilor înscrise în cerere chiar de reclamant.

S-a întocmit procesul-verbal 445 din 20.08.2008 respectiv 13178/39/5.09.2008 semnat și de reclamant.

Exploatația pentru caprine nu este eligibilă pentru plată întrucât actul normativ prevede un minim de 25 caprine iar reclamantul a prezentat 21 capete care îndeplineau condițiile de eligibilitate.

Reclamantul a primit prima ce i se cuvenea pentru animalele care îndeplineau condițiile prev. de Ordinul nr. 295/2007 modificat prin Ordinul nr. 358/2008.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul în termen și motivat.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că a semnat procesele verbale doar pentru comunicarea acestora, semnătura sa neputând fi reținută ca reprezentând faptul că a consimțit la cele consemnate în cuprinsul proceselor verbale.

De asemenea nu a completat și semnat cererile 5898, 5899 din 12.06.2008 ce au fost semnate de numita, fiind completate cu animalele crotariate în anul 2006. De la acel moment unele animale au murit sau au fost sacrificate, în anii 2007 - 2008 fiind crotariate alte animale în locul acestora.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În speță se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat și a aplicat în mod temeinic dispozițiile legale incidente la starea de fapt reținută.

De altfel chiar prin motivele de recurs reclamantul confirmă faptul că datele înscrise în cererea de acordare a primei pe cap de animal nu corespund cu datele găsite la controlul efectuat în teren, aceste date fiind completate de la formularea cererii în mod eronat respectiv, avându-se în vedere efectivul de animale la nivelul anului 2006, fără a se avea în vedere modificările efectivului de animale în perioada 2007 - 2008, deci anterior formulării cererii.

Este lipsit de relevanță faptul, de altfel nedovedit prin nici un mijloc de probă, că solicitarea (cererea) de acordare a primei a fost întocmită în fapt de către o altă persoană atât timp cât reclamantul și-a însușit această cerere și în temeiul său a beneficiat de prima care i se cuvenea însă în condițiile respectării dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 3 alin. 1 din ordinul nr. 295/2007 ce obligă producătorii agricoli beneficiari ai primei să mențină efectivul de animale pentru care s-a solicitat prima în exploatație până la data de 30 septembrie, dată până la care se poarte efectua controlul la fața locului.

În speță, se reține că acest control a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie și a consemnat în mod real situația existentă în exploatație la data efectuării sale, astfel că. acțiunea formulată de reclamant a fost în mod întemeiat respinsă.

În consecință, recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 2695 din data de 12 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2010.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red. Jud.

Jud.fond

2 ex.

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie, Lavinia Barbu, Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 410/2010. Curtea de Apel Craiova