Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 4572/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4572
Ședința publică de la 05 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Alina Răescu
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M împotriva sentinței nr. 2174 din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arată că recurenta pârâtă M a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față,
Prin sentința nr. 2174 din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, instanța a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul -, împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 17 octombrie 2008 până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut:
În ceea ce privește excepția prematurității cererii s-a constatat că nu este întemeiată și a fost respinsă.
Dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare este prevăzut de art.31 din Legea nr.188/1999 republicată (fost art.29) începând cu data de 01.01.2004 ca urmare a modificării acesteia prin Legea nr.161/2003.
Plata acestor suplimente a fost suspendată prin acte normative succesive până la data de 01.01.2007 când a încetat suspendarea și funcționarul public a fost repus în drepturi cu caracter retroactiv în privința acestor suplimente.
Cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamant la data de 22.05.2009, dată ce este ulterioară atât intrării în vigoare a actului normativ care prevede aceste suplimente, cât și încetării suspendării plății acestora drepturi, astfel că dreptul funcționarului public la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este născut și actual, fiind lipsit de relevanță în privința existenței dreptului faptul că nu a fost adoptată o dispoziție legală care să prevadă cuantumul acestora și modalitatea de acordare.
De asemenea, nu s-a putut reține nici că dreptul la acțiune este prescris întrucât starea de pasivitate reclamantului a fost generată de acte, fapte si împrejurări mai presus de voința acestuia, respectiv de apariția actelor normative care au suspendat plata acestor suplimente afectând astfel exercițiul liber al drepturilor procesuale și au suspendat cursul prescripției dreptului la acțiune conform art. 13 din Decretul nr.167/1958, curs care se reia după încetarea cauzelor de suspendare.
Pe fond s-a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă M începând cu data de 06.01.2003.
Potrivit art. 31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Plata celor două suplimente au fost suspendate succesiv după cum urmează: prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006.
Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost anterior menținută și pentru anii 2007-2008.
Deci, dreptul funcționarului public de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.
Ca urmare dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în drepturi cu caracter retroactiv conform art.64 al.2 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă.
Ca atare începând cu data de 01.01.2007 revine autorităților statului obligația de a efectua plata acestor suplimente cuvenite începând cu data de 01.01.2004.
Reclamantul, deși este funcționar public începând cu data de 06.01.2003 nu a beneficiat de plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, așa cum rezultă din adeverința nr. 4060/21.05.2009 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Prin urmare acțiunea reclamantului este întemeiată începând cu data de 17 octombrie 2008 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, s-a apreciat că în prisma motivelor invocate, în mod greșit instanța de fond a acordat intimatului reclamant plata celor două suplimente până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectuării plății.
Creanța solicitată nu îndeplinește condițiile impuse de art. 379 alin. 3 și 4 Codul d e procedură civilă, în sensul că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman tul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman tul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta M împotriva sentinței nr. 2174 din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant -.
Modifică sentința
Respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 2009.
PREȘEDINTE: Alina Răescu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/16.11.2009
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Teodora Bănescu, Carmina Mitru
