Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4569/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4569
Ședința public de la 05 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu Judector
- - Judector
- - Judector
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PT. AGRICULTUR ȘI DEZVOLTARE RURAL M împotriva sentinței nr. 2162 din 25.06.2009 pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamant .
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns intimata reclamant, lipsind recurenta pârât DIRECȚIA PT. AGRICULTUR ȘI DEZVOLTARE RURAL
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț care învedereaz c recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arat c recurenta pârât DIRECȚIA PT. AGRICULTUR ȘI DEZVOLTARE RURAL Mas olicitat judecarea cauzei în lips potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedur civil.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedur civil, instanța acord cuvântul asupra recursului.
Intimata reclamant solicit respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legal și temeinic a sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de faț
Prin sentința nr. 2162 din data de 25 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, instanța a admis în parte acțiunea intentat de reclamantul, pârâtului Direcția Pentru Agricultur și Dezvoltare Rural A fost obligat pârâtul s plteasc reclamantului pentru timpul efectiv lucrat ca funcționar public suplimentul corespunztor postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare în perioadele 01.01.2004 - 01.04.2005, 12.02.2009 pân la pronunțare, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plții efective.
Pentru a pronunța aceast soluție, instanța a reținut c în perioadele menționate în acțiune reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul DADR M și nu a primit suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, act normativ care reglementeaz și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificat și completat prin Legea nr.161/2003 privind unele msuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițial, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul c pentru activitatea desfșurat, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baz; sporul de vechime în munc; suplimentul postului; suplimentul gradului.
Pân în prezent, aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendat succesiv, dup cum urmeaz: pentru anul 2005, prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
S-a apreciat c în perioada suspendrii nu curge termenul general de prescripție de trei ani prevzut de Decretul 167/1958 reclamantul fiind în imposibilitatea de a promova acțiunea în condițiile în care de notorietate era faptul c dreptul nu putea fi valorificat pe calea unei acțiuni ca urmare a dispozițiilor de suspendare care contraveneau art.53 din Constituție care reglementeaz limitativ cazurile de suspendare a aplicrii legii.
Instanța a constatat c nu s-a impus sesizarea Curții Constituționale cu o eventual excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicat, cenzurarea legalitții acestei suspendri revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizrii instanței.
Pentru anii 2007 și 2008, aceast suspendare nu a mai fost menținut, îns nu au fost achitate cele dou sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipuleaz prevederile legale invocate.
Pân la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nou numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din lege.
Instanța a considerat relevant faptul c, potrivit art.XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
În acest sens s-a menționat: "Prezenta lege intr în vigoare la 15 zile de la data publicrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin.1, lit.b) din Legea nr.188/1999, republicat, cu modificrile ulterioare, precum și cu modificrile și completrile aduse prin prezenta lege, care intr în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Mai mult decât atât, prin dispozițiile art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele msuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pân la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acord funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținut în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008, se menționeaz expres: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitri sau renunțri, cu excepția reținerilor din salariul efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuat cu înclcarea acestui principiu este lovit de nulitate absolut."
În temeiul dispozițiilor art.117 din Legea nr.188/1999, prevederile acestui act normativ se completeaz cu prevederile Codului Muncii.
Suspendarea contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, care prevd în mod imperativ faptul c salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovit de nulitate, fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, iar dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativ a angajatorului de a efectua plata.
Normele de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la munc. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echitații impuse de o societate democratic, potrivit art.53 din Constituție.
Art.53 alin.1 din Constituția României stipuleaz expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertțile fundamentale ale omului - valori esențiale ocrotite prin legea fundamental, și anume:
"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertți poate fi restrâns numai prin lege și numai dac se impune, dup caz, pentru: aprarea securitții naționale, a ordinii, a sntții ori a moralei publice, a drepturilor și a libertților cetțenilor, desfșurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamitți naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav", situații care nu sunt aplicabile în cazul dedus judecții.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Aprarea Drepturilor Omului și a Libertților Fundamentale, "Orice persoan fizic sau juridic are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauz de utilitate public și în condițiile prevzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Ca urmare a ratificrii de ctre România prin Legea nr.30/1994, Convenția European de Drepturilor Omului, se aplic ca și dreptul intern.
Curtea European a Drepturilor Omului, a creat în jurisprudența sa, o noțiune autonom specific sistemului convenției pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițial a textului, conform cruia " orice persoan are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotrârea Gasus Dosier contra Olandei, pronunțat la 23 februarie 1995, Curtea a explicat c noțiunea de bun reglementat de art.1 din Protocolul adițional, are o semnificație autonom și în mod evident, nu se limiteaz numai la proprietatea unor bunuri corporale și alte drepturi și interese care constituie active, putând fi considerate proprietate și în consecinț bunuri.
Astfel, jurisprudența CEDO, include în noțiunea de bun, orice valoare patrimonial vzut ca un ansamblu de interese care decurs din raporturile cu conținut economic, pe care o persoan ar fi putut licit și efectiv s le dobândeasc.
Cum salariul funcționarilor publici cuprinde alturi de alte elemente și suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare, elemente cu conținut economic în sensul dispozițiilor menționate, acestea pot fi considerate bunuri de care au fost privați reclamanții, pe perioada suspendrii aplicrii legilor.
A avut loc astfel, o înclcare a art.1 din primul Protocol adițional la Convenția European a Drepturilor Omului prin lipsirea reclamanților de un drept legitim pe care ar fi trebuit s îl dobândeasc efectiv.
Reclamantul a solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație, cerere care a fost considerat întemeiat de ctre instanț.
Codul Civil, adoptat într-o perioad de stabilitate economic, a instituit principiul nominalismului monetar, care îns nu mai este actual pentru o economie în care rata inflației continu s aib un nivel ridicat.
Aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte dou principii de drept, respectiv, cel al echitții și îmbogțirii fr justa cauz.
În fond, prin aplicarea ratei inflației, s-a acordat aceeași valoare exprimat într-un numr mai mare de unitți monetare.
Referitor la cererea de acordarea sporurilor pe viitor, aceasta nu a fost primit, întrucât creanța nu a îndeplinit cumulativ cele trei condiții de a fi cert, lichid și exigibil, nefiind nscut și putând fi influențat ulterior de modificri legislative sau ale raporturilor de munc dintre prți.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, s-a apreciat c hotrârea primei instanțe a fost dat cu aplicarea greșit a legii.
S-a artat c instituția pârât nu are fonduri disponibile pentru acordarea acestor sporuri.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl gsește fondat, așa cum se va arta în continuare.
Reclaman tul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificat prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptțit funcționarul public, artând c acesta include salariul de baz, sporul de vechime în munc, suplimentul postului și suplimentul corespunztor treptei de salarizare.
În privința ultimelor dou componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesiv a acestora, suspendare ce a operat pân la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunztor treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicrii dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciaz c Statutul funcționarilor publici reglementeaz în mod generic funcția public, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fr s stabileasc, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul c, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește c salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determin instanța s aprecieze c, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizeaz prin lege organic în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bnești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fr susținere legal.
Aceste aspecte conduc la concluzia c Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizrii funcționarilor publici, urmând ca determinarea concret a drepturilor salariale s fie stabilit ulterior.
În atare situație, reclaman tul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanț al crei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotrârea judectoreasc de scopul su final - punerea în executare, și pe de alt parte o eventual cuantificare de ctre instanț în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform cruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicrii acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicat în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțional a artat c dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în msura în care din acestea se desprinde înțelesul c instanțele judectorești au competența s anuleze ori s refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând c sunt discriminatorii și s le înlocuiasc cu norme create pe cale judiciar sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținut susținerea reclamantului privind faptul c drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția European a Drepturilor Omului. Instanța European a decis în jurisprudența sa c atât timp cât acțiunile reclamanților se afl "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu fceau s se nasc nici un drept de creanț, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu c "o creanț nu poate fi considerat "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dac ea a fost constatat sau stabilit printr-o decizie judiciar trecut în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocat de reclamant nefiind constatat printr-o hotrâre irevocabil, nu beneficiaz de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constant a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigur interpretarea și aplicarea unitar a legii de ctre celelalte instanțe judectorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptat la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în aceast materie a fost contrar soluției adoptate în prezenta cauz, necesitatea schimbrii acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotrârea din 6 decembrie 2007, pronunțat în cauza Beian împotriva României a statuat c "divergențele de jurisprudenț constituie, prin natur, consecința inerent a oricrui sistem judiciar care se bazeaz pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat c reclamantul nu a fcut dovada c drepturile solicitate constituie o creanț cert, lichid și exigibil împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PT. AGRICULTUR ȘI DEZVOLTARE RURAL M împotriva sentinței nr. 2162 din 25.06.2009 pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamant .
Modific sentința recurat în sensul c respinge cererea.
Decizie irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 05 2009.
PREȘEDINTE: Alina Răescu - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/16.11.2009
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Teodora Bănescu, Carmina Mitru
