Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 490/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 490/ Dosar nr-
Ședința publică de la 23 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Mirena Radu
- - - - JUDECĂTOR 3: Maria Ioniche
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA ȘI A PROTECȚIEI SOCIALE A JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr. 272/CA/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic L nr. 118/1990.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16 iunie 2009, când partea prezentă a pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 23 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 272/CA/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția și a Protecției Sociale și în consecință, s-a anulat Decizia nr.1314/22.02.2008 emisă de pârâtă; s-a constatat că reclamanta beneficiază de drepturile acordate de Decretul-Lege nr.118/1990, având domiciliul obligatoriu în perioada 08.06.1959 - 03.10.1962 și a fost obligată pârâta să recunoască reclamantei aceste drepturi, începând cu data de 14.02.2007.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este fiica lui, care a fost condamnat penal pentru uneltire contra ordinii sociale prins sentința nr.134/15.04.1959 iar averea acestuia a fost confiscată, iar mama sa împreună cu reclamanta și sora sa au fost strămutate la S, viața de familie a reclamantei fiind marcată de perioada nedreptăților și asupririlor politice din acea vreme. Aceasta a formulat cerere pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul nr.118/1990 rep. care a fost respinsă prin decizia nr.1314/2007 emisă de pârâta Direcția și Protecției Sociale B, pe motiv că nu s-a făcut dovada persecuției politice la care a fost supus.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, la soluționarea căreia au fost avute în vedere dispozițiile art. 1 din decretul-lege nr.118/1990 rep. potrivit cărora "Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate."
Din actele de la dosar instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada naturii persecuției politice la care ea și familia sa au fost supuși, persecuție ce constă în obligarea familiei reclamantei la un domiciliul obligatoriu în S, în perioada 08.06.1959 - 03.10.1962 - conform declarațiilor martorilor.
Astfel, din înscrisul depus la dosar rezultă că în urma condamnării penale a tatălui reclamantei, averea acestuia a fost confiscată, fiind vorba despre bunuri mobile și un imobil-casă de locuit, la data de 8.06.1959. Tatăl reclamantei a fost eliberat din penitenciar abia la data de 03.10.1962, conform Biletului de eliberare nr. 9659/1962.
După condamnarea penală urmată de confiscare, familia reclamantei a fost persecutată, mama reclamantei fiind obligată să locuiască împreună cu cele două fiice minore (una fiind reclamanta în vârstă de 16 ani - născută în 9.05.1943) într-o bucătărie de vară, plătind lunar chirie. Mama reclamantei era obligată săptămânal să se prezinte la securitate și lucra cu ziua pentru întreținerea familiei, situație de fapt descrisă în declarațiile autentice date de numiții și.
Prin decizia de respingere a drepturilor solicitate, pârâta a invocat că nu s-a făcut dovada naturii persecuției la care reclamanta a fost suspusă și durata acesteia, dar din referatul întocmit de structurile pârâtei rezultă că s-a dovedit domiciliul obligatoriu ca urmare a condamnării tatălui reclamantei și s-a propus acordarea drepturilor solicitate începând cu data de 01.05.2007 și totuși decizia a fost de respingere.
Instanța de fond a mai reținut că alte dovezi decât cele depuse la dosar reclamanta este în imposibilitate de a mai produce, deoarece s-a adresat și Ministerului d e Interne și Ministerului Apărării Naționale, dar alte înscrisuri nu a mai primit.
Instanța de fond a mai reținut că reclamanta, minoră în respectiva perioadă a suferit, ca întreaga familia, constrângerile, amenințările și persecuțiile regimului comunist, suferințele familiei sale răsfrângându-se în mod direct asupra reclamantei. Mai mult, suferințele la care a fost supusă familia în acea vreme au avut consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării fizice și psihice a reclamantei, fiind astfel evidentă persecuția politică la care a fost supusă.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a apreciat că reclamanta a dovedit că se încadrează în persecuțiile politice enumerate de dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul-Lege nr.118/1990, astfel că înlăturat poziția pârâtei din Hotărârea nr. 1314/22.08.2008, contestată.
Ca urmare, acțiunea reclamantei a fost admisă, în sensul anulării acestei hotărâri și s-a constatat că aceasta beneficiază de drepturile acordate de Decretul-Lege nr.118/1990, pentru perioada 08.06.1959 - 03.10.1962, iar pârâta a fost obligată să recunoască reclamantei aceste drepturi, începând cu data de 14.02.2007, dată la care a formulat cererea către pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția și Protecției Sociale B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct. alin. 1, pct. 4; art. 304 alin. 1 pct.7 și art. 304 alin. 1 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că petenta nu probează că a fost persecutată în mod direct de regimul instaurat în România cu începere din 6.03.1945, ci doar tatăl ei.
Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cadrul legal al examinării cererii reclamantei este, în dreptul intern, Decretul Lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, și în dreptul comunitar, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
S-a dovedit că tatăl reclamantei a fost condamnat penal pentru uneltire contra ordinii sociale, averea sa a fost confiscată. Reclamanta (minoră, cu capacitate de exercițiu restrânsă, având 16 ani la data strămutării, și dependentă legal de părinții săi) și familia sa au fost strămutate la S, fiind persecutați politic.
Instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic faptul că în condițiile în care tatăl său și mama sa au avut de suferit în urma acestei condamnări și strămutări forțate, și fiica acestora, născută la 9.05.1943, are și ea drepturile prevăzute de lege.
Este inechitabil și împotriva spiritului Legii nr. 341/2004, discriminatoriu și contrar dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului să fie excluși membrii familiilor persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, respectiv copiii acestora de la beneficiile recunoscute prin lege.
Situația reclamantei trebuie examinată prin prisma art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru interzicerea discriminării, conform căruia " exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație ".
Drepturile solicitate de reclamantă, în temeiul Legii nr. 341/2004, sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, iar reclamanta are o "speranță legitimă" să obțină recunoașterea acestora.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 14 din Convenție, instanța de fond a constatat că prin hotărârea pârâtei nr. 1314/2007 reclamanta a fost exclusă de la acordarea drepturilor solicitate, deși reclamanta s-a aflat într-o situație similară cu tatăl său, existând prin urmare o diferență de tratament între reclamantă și alte persoane aflate într-o situație similară cu a ei, astfel că instanța constată că există o încălcare a art. 14.
În mod constant, în jurisprudența CEDO s-a reținut că, în sensul art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit" (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, p. 16 & 33).
Ca urmare, instanța de recurs constată că există o discriminare a persoanelor aflate în aceeași situație juridică și că legea națională nu a reglementat integral aceste stări de fapt. În această speță legea națională se întregește, potrivit art. 148 din Constituție, cu dreptul comunitar în materie.
Ca urmare, hotărârea instanței de fond va fi menținută, iar recursul declarat de pârâtă se va respinge ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția și Protecției Sociale B împotriva sentinței civile nr. 272/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - pt - -
aflată în concediu legal
semnează
președinte instanță
- -
pt grefier,
aflată în concediu de odihnă,
semnează
grefier șef secție,
red MR 20.07.2009
dact RP 27.07.2009
2 ex
jud fond M
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Mirena Radu, Maria Ioniche
