Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.50
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S împotriva sentinței civile nr.1599/10.10.2008, pronunțată de Tribunalul C- în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic nr.118/1990.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.1599/10.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S admis în parte, acțiunea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S, și a anulat decizia nr. 392/02.06.2008 și obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să stabilească reclamantei calitatea de persoană persecutată politic pentru perioada 16.02.1949 - 03.11.1949.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Urmare a cererii reclamantei, înregistrată sub nr. 1713/08.05.2008 (fila 11 dosar), pârâta a emis decizia nr. 392/02.06.2008 prin care a respins cererea reclamantei de stabilire a calității sale de beneficiar al prevederilor nr. 118/1990, pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada persecuției sale politice, conform prevederilor art. 1 alin. 1 lit. d, respectiv nu a prezentat documentele oficiale din care să rezulte că a avut stabilit domiciliul obligatoriu, S-a reținut, de asemenea, că reclamanta, având doar 2 ani la data arestării tatălui ei, nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. 1 lit. d, care precizează că se constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei, perioada în care o persoană, după data de 06 martie 1945, pe motive politice a avut stabilit domiciliul obligatoriu.
Din actele de stare civilă depuse la dosar (fila 26-28), rezultă că reclamanta este fiica lui, care a fost arestat în perioada 16.02.1949 - 03.11.1949 și căruia i s-a acordat calitatea de luptător în rezistența anticomunistă prin decizia nr. 836/01.09.2005 (fila 22 dosar).
Din coroborarea declarațiilor autentificate nr. 261/2008 și nr. 262/2008 (fila 23-24 dosar), a adeverinței nr. 777/18.03.2007 a Primarului comunei (fila 25 dosar), precum și a declarației martorului G audiat în prezenta cauză (fila 33 dosar), rezultă că în perioada arestării tatălui său, respectiv 16.02.1949 - 03.11.1949, reclamanta, mama și fratele său, au avut stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea.
Astfel că reclamanta, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din nr. 118/1990 a făcut dovada existenței situației prevăzută de dispozițiile art.1 alin. 1 lit.
Susținerea pârâtei că dispozițiile art. 1 alin. 1 nu se aplică în situația reclamantei, întrucât perioada de domiciliu obligatoriu nu poate constitui vechime în muncă ce se va lua în considerare la stabilirea pensiei, deoarece reclamanta avea doar 2 ani în acea perioadă, este eronată, rezultând dintr-o interpretare trunchiată a textului de lege.
Astfel art. 1 alin. 1 lit. d din nr. 118/19990 prevede:,constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu".
Din interpretarea teleologică a prevederilor decretului - lege nr. 118/1990, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate politic de regimurile respective în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive politice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit unele persecuții în mod direct, cât și persoanele care au suferit persecuțiile respective, în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este și cazul copiilor minori care, ca urmare a unor persecuții din motive politice a părinților lor au avut domiciliu obligatoriu și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.
În speța de față este de necontestat faptul că reclamanta, deși avea vârsta de 2 ani, la data la care familia sa a avut stabilit domiciliu obligatoriu a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii, pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor exercitate asupra lor din motive politice.
Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor, dovadă că astfel de drepturi sunt acordate și soțului supraviețuitor, potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 și 2 din nr. 118/1990.
Așadar, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară și soțului supraviețuitor, care nu a suferit nici persecuțiile, nici consecințele acestora, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi și copilul minor, pentru perioada în care familia sa a avut stabilit domiciliu obligatoriu.
În consecință, tribunalul a constatat că reclamanta are calitate de persoană persecutată politic și ca atare, urmează să beneficieze de drepturile acordate prin nr. 118/1990, doar pe perioada arestării tatălui său, respectiv 16.02.1949 - 03.11.1949.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C - S; a anulat decizia nr. 392/02.06.2008 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să stabilească reclamantei calitatea de persoană persecutată politic pentru perioada 16.02.1949 - 03.11.1949.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C- solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei nr.395 din 02.06.2008 emisă de comisia constituită pentru acordarea drepturilor Decretului-Lege nr.118/1990.
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esență, că prin art.1 din Decretul Lege nr.118/1990 se instituie cadrul general al actului normativ cu caracter reparatoriu, însă și scopul concret în sensul că perioada de persecuție se constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, că art.1 lit.d se referă la domiciliul obligatoriu, dar aliniatul 4 al aceluiași articol precizează că se consideră vechime în muncă perioada de persecuție, dacă se face dovada că persoanele în cauză probează că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională, or, la data condamnării tatălui său reclamanta avea vârsta de 2 ani, astfel că reclamanta este doar urmașa tatălui-persoană persecutată politic.
Recursul este nefondat.
Art.1 din Decretul-Lege nr.118/1990 enumeră situațiile considerate persecuție politică, la lit.d fiind indicat domiciliul obligatoriu.
Cum a reținut și prima instanță, tatăl reclamantului, domnul, a fost arestat în perioada 16.02.1949 - 3.11.1949, pentru aceasta constatându-se calitatea sa de luptător în rezistență anticomunistă conform deciziei nr.836/1.09.2005, în aceeași perioadă familia domniei sale, inclusiv reclamanta, minoră în acel moment, având stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea.
Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, pe perioada domiciliului obligatoriu toții membrii familiei domnului fiind supuși acelorași privațiuni fie adulți, fie minori cum este cazul reclamantei
Apoi, observă Curtea, susținerea recurentei că reclamanta era minoră în perioada persecuției și deci nu i se poate recunoaște vechimea în muncă pentru perioada 16.12.1949 - 3.11.1949, este, de asemenea, irelevantă. În primul rând, constată Curtea, pentru că prima instanță nu a obligat pârâta prin sentința recurată să-i considere reclamantei vechime în muncă perioada în discuție, ci doar ca, potrivit art.1 lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, să-i acorde calitatea de beneficiar, în temeiul acestui act normativ pentru cât s-a aflat cu domiciliul obligatoriu în localitatea.
În al doilea rând, observă Curtea, este cât se poate de evident că în logica actului normativ cu caracter reparatoriu precitat, doar persoanelor adulte în momentul persecuției politice să li se recunoască vechimea în muncă și numai în ipoteza în care fac dovada că nu au putut să se încadreze în funcții pentru care aveau pregătirea profesională. Așadar, reclamantei, conform sentinței recurate, urmează a i se acorda drepturile consacrate în Decretul-Lege nr.118/1990, mai puțin recunoașterea perioadei în discuție ca vechime în muncă.
Așa fiind, Curtea, potrivit art.312 (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursului pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Socială C-S, împotriva sentinței civile nr.1599/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 21.01.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red. -29.2009
Tehnored. C- 29.01.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
