Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 501/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.501/CA
Ședința publică din 16 octombrie.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta contestatoare - - domiciliată în M,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.961/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - DIRECTIA DE munca SI SOLIDARITATE SOCIALA SI FAMILIE - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic L nr. 118/1990.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea intimatei Direcția de Muncă și Solidaritate Socială întâmpinare prin care s-a invocat excepția lipsei de interes.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familie Constanța obligarea pârâtei la acordarea retroactivă a drepturilor bănești recunoscute prin Decizia nr. 1197/8.12.2005 comunicată de Ministerul Justiției, anularea Deciziei nr. 831/22.03.2006 și Deciziei 864/2006.
Secția civilă a Tribunalului Constanța prin încheierea din 16.11.2007 a constatat natura cauzei ca fiind de contencios administrativ și a dispus trimiterea dosarului la Secția comercială și de contencios-administrativ a Tribunalului Constanța unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
La 31.01.2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile.
În motivare, pârâta a arătat că decizia 864/2006 nu există, nefiind emisă de această instituție.
Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei 831/2006 în ședința publică din 6.03.2008.
Datorită ambiguității cererii de chemare în judecată și a precizărilor ulterioare formulate de apărătorul reclamantei, instanța i-a pus în vedere să precizeze obiectul judecății, motivarea în fapt și drept a cererii, în concluzie să formuleze acțiunea în conformitatea cu art. 112 Cod procedură civilă.
La 3.04.2008 apărătorul ales al reclamantei a arătat că obiectul prezentei cauze reprezintă:
- obligarea pârâtei la acordarea drepturilor bănești cuvenite și recunoscute prin Decizia nr. 1197/8.12.2005;
- nulitatea Deciziei 831/22.03.2006 pentru fraudă la lege.
În aceeași ședință s-a arătat de apărătorul reclamantei că nu mai solicită anularea Deciziei 864/2006 și excepția de nelegalitate a Deciziei 831/2006.
Prin sentința civilă nr.961 din 15 mai 2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția tardivității formulării cererii având ca obiect anularea Deciziei nr. 831/22.03.2006 emisă de pârâtă, a respins cererea având ca obiect anularea Deciziei nr. 831/22.03.2006 emisă de pârâtă ca tardiv formulată și a respins cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA DE MUNCA SI SOLIDARITATE SOCIALA ȘI FAMILIE, privind obligarea pârâtei de a acorda reclamantei drepturile bănești cuvenite reclamantei și recunoscute prin Decizia nr. 1197/8.12.2005 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut:
Decizia 831/2006 a fost emisă de pârâtă la 22.03.2006 și comunicată reclamantei la 4.04.2006.
Reclamanta s- adresat instanței de contencios administrativ la 12.07.2007, deci cu depășirea termenului de 1 an prevăzut la art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Art. 11 alin.5 din lege arată că termenul de 1 an este termen de decădere.
Față de aceste aspecte de fapt și drept și față de dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă instanța va admite excepția tardivității invocată de pârât (excepția decăderii reclamantei din dreptul de a formula cererea) și va respinge acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 831/22.03.206 ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta susținând că soluția de respingere a contestației ca tardiv introdusă este greșită pentru că termenul de prescripție prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004 a fost întrerupt prin sentința civilă nr.148/2007 -.
Prin întâmpinare pârâta a invocat lipsa de interes pentru că prin decizia nr.992 din 30.07.2008 i s-au acordat reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr.118/1990.
Excepția este nefondată.
Interesul reprezintă cerința necesară pentru existența dreptului la acțiune, reclamantul urmând să justifice în persoana sa interesul de a promova acțiunea.
Interesul trebuie să fie legitim, corespunzător cerințelor materiale și procesuale, să fie personal și direct adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune.
În cauză reclamanta are un interes personal, direct și actual în anularea deciziei care face obiectul prezentului recurs pentru că prin emiterea deciziei nr.992 din 30.07.2008, decizia nr.831/2006 nu a fost anulată.
Așa fiind va fi respinsă excepția ca nefondată.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004 cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării.
Pentru motive temeinice în cazul actului administrativ unilateral cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut de alin.1 dar nu mai târziu de un an de la emiterea actului.
Pe de altă parte potrivit art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958 prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori, arbitrare condiționând însă întreruperea prescripției de admiterea unei asemenea cereri - dispoziția este imperativă și de strictă interpretare.
În speță reclamantei i-a fost comunicată decizia nr.831/2006 la data de 04.04.2006 și s-a adresat instanței de contencios administrativ la data de 12.07.2007 - peste termenul de 1 an prevăzut de art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004.
Susținerea reclamantei să termenul de prescripție s-a întrerupt prin introducerea contestației împotriva aceleași decizii în care s-a pronunțat sentința civilă nr.148/2007 - nu poate fi primită pentru că prin această sentință i-a fost respinsă acțiunea și potrivit art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958 prescripția se întrerupe numai dacă acțiunea este admisă.
Așa fiind se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca tardiv introdusă, recursul fiind nefondat în baza art.312 Cod procedură civilă va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția ca nefondată.
Respinge recursul în contencios administrativ declarat de recurenta contestatoare - - domiciliată în M,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.961/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - DIRECTIA DE MUNCA SI SOLIDARITATE SOCIALA SI FAMILIE - cu sediul în C,-, jud.C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.hot.jud.
Red.jud.dec./17.10.2008
Dact.gref.
2 exemplare/27 Octombrie 2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea