Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 522/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia civilă nr 522
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ion Eugenia
JUDECĂTOR 2: Petrovici Cristina
JUDECĂTOR 3: Niculescu Monica
GREFIER: - -
*************
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenta - pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I și de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I împotriva sentinței civile nr. 1113/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimata - reclamantă
La apelul nominal făcut in ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus intampinare din partea intimatei - reclamante.
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea, luând act de cererea părților de judecare a recursului in lipsă, constată cauza in stare de judecată reținând-o spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, sub nr. -, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele Direcția de Muncă și Protecție Socială () I și Casa Județeană de Pensii I, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei I să emită, prin Comisia de aplicare Decretului-lege nr. 118/1990, hotărâre prin care să i se stabilească și drepturile bănești ce i se cuvin, în calitatea sa de persoană cu domiciliul obligatoriu, potrivit disp. art. 3 alin. 2 combinat cu art. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii la plata acestor drepturi bănești pe ultimii 3 ani, reactualizate cu indicele de inflație, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, împreună cu familia sa, fost strămutată în comuna, sat, județul I, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în această localitate pentru perioada 18 iunie 1951 - 27.07.1955, situație reținută de Comisia de aplicare Decretului-lege nr. 118/199, prin Hotărârea nr. 91/13.09.1990.
Reclamanta a mai arătat că, potrivit disp. art. 2 lit. d) și e) combinat cu disp. art. 3 alin. 1 din acest act normativ i s- stabilit singură indemnizație lunară de 821 lei (câte 200 lei lunar pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu), deși ar fi trebuit ca aceeași indemnizație să fie calculată și ca persoană strămutată, cele două situații fiind distincte.
Reclamanta precizat că, prin Decizia nr. 38550/21.11.1994 emisă de Casa Județeană de Pensii I s- făcut mențiunea că "trece de la DO la strămutat", recunoscându-i-se prin aceasta că primește numai una dintre indemnizații, aceea pentru calitatea de persoană "strămutată".
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 271/2008 și art. 1073 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată la data de 25.06.2009, pârâta I solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, invocând, în esență, următoarele:
Prin Hotărârea nr. 91/13.09.1990 reclamantei i s-a stabilit calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, fiind încadrată la art. 1 alin. 1 lit. d) și e), pentru care primește lunar, de la Casa Județeană de Pensii I, indemnizația prevăzută de acest act normativ.
Reclamanta tinde, în fapt, la revizuire a drepturilor, operațiune cu un evident caracter retroactiv și nepermis față de Deciziile nr. 55/2000 și nr. 56/2000 pronunțate de Curtea Constituțională, prin care s- dispus că hotărârile de stabilire a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, emise anterior datei de 31.07.1997, sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional care nu mai pot fi revocate.
Direcția de Muncă și Protecție Socială nu a emis hotărârile fostei Comisii, acestea fiind pronunțate de fosta Comisie independentă de aplicare prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, pentru care nu este succesoare în drepturi.
Un solicitant nu poate primi prin indemnizații atât pentru art. 1 alin. 1 lit. d), cât și pentru art. 1 alin. 1 lit. e) din Decretul -lege nr. 118/1990, întrucât strămutarea unei persoane pe motive politice include automat și domiciliul obligatoriu.
În acest sens, este voința legiuitorului, care a acordat indemnizație dublă persoanelor strămutate față de cele care s-au aflat numai în domiciliul obligatoriu.
Pârâta Casa Județeană de Pensii I, deși fost legal citată, nu formulat întâmpinare.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul Ialomița a pronunțat Sentința civilă nr. 1113/12.10.2009, prin care a dispus: respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive pârâtei Casa Județeană de Pensii I, respingerea excepției tardivității cererii de chemare în judecată, admiterea în parte a cererii formulată de reclamantă, obligarea pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială să emită o hotărâre prin care să stabilească reclamantei și drepturile prevăzute la art. 1 alin. 1, raport la art. 3 alin. 2 din Decretul-lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare, obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii la plata drepturilor astfel stabilite, începând cu data de 01.06.2009, actualizate cu indicele de inflație, și obligarea pârâtelor la plata către reclamantă sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtei Casa Județeană de Pensii I este nefondată,întrucât față de calitatea de pensionar reclamantei - titular în raportul obligațional de plată a drepturilor pretinse de reclamantă este Casa Județeană de Pensii I, astfel că există identitate între pârâtă și debitorul obligației izvorâte din raport juridic dedus judecății.
De asemenea, este nefondată și excepția tardivității cererii, având în vedere acțiunea reclamantei din care rezultă că nu înțelege să conteste decizia nr. 38550/21.11.1994, ci acordarea indemnizației izvorâte din statutul de persoană cu domiciliul obligatoriu, prevăzută de art. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Față de susținerea reclamantei potrivit cu care nu înțeles să formuleze o cerere de revizuire sau de modificare hotărârii pronunțate anterior potrivit Decretului-lege nr. 118/1990 nu poate fi reținută apărarea formulată de pârâta I, potrivit cu care, în raport de Deciziile nr. 55 și 56 din 22 martie 2000, emisă de Curtea Constituțională, cererea reclamantei nu poate fi primită.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantei se dovedește a fi întemeiată.
Potrivit Hotărârii nr. 11/05.07.1990 a fostei Comisii de aplicare Decretului-lege nr. 188/1990, reclamantei s- reținut calitatea de persoană cu domiciliul obligatoriu și persoană strămutată, potrivit art. 1 alin. 1 lit. d) și e) din Decretul-lege nr. 118/1990, acordându-i-se indemnizația doar pentru persoană cu domiciliul obligatoriu.
Ulterior, prin Decizia nr. 38550/21.11.1994, emisă de pârâta Casa de Județeană de Pensii I, această indemnizație i- fost transformată în indemnizație pentru persoană strămutată, achitându-se doar contravaloarea acestei indemnizații, nu și a celei izvorâte din statutul de persoană cu domiciliul obligatoriu.
Nu se poate reține susținerea pârâtelor potrivit cu care, perioadele de strămutare ale reclamantei, suprapunându-se cu perioada de domiciliu obligatoriu, într-o astfel de situație se datorează singură indemnizație, întrucât atât din conținutul Decretului-lege nr. 118/1990 în redactarea inițială, dar mai ales după modificarea acestuia potrivit Legii nr. 53/2003, când s-au stabilit indemnizații diferite pentru situația de persoană strămutată față de cea de persoană cu domiciliu obligatoriu, rezultă că drepturile reglementate de acest text se acordă pentru fiecare an de strămutare și, respectiv, an de domiciliu obligatoriu.
În privința cererii de achitare indemnizației cuvenite în calitate de persoană cu domiciliul obligatoriu pe ultimii trei ani, tribunalul a reținut că este întemeiată în parte, în temeiul disp. art. 14 din Decretul-lege nr. 118/1990, în sensul că drepturile se acordă de la data de 1 ale lunii următoare depunerii cererii, adică 1 iunie 2009.
Pentru repararea prejudiciului produs de pârâtă prin neaplicarea corectă dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990, tribunalul considerat că se impune actualizarea sumei restante în raport de indicele de inflație.
Împotriva Sentinței civile nr. 1113F/12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița au declarat recurs, în termen legal, pârâtele I și Casa Județeană de Pensii
În motivarea recursului, recurenta Casa Județeană de Pensii Iai nvocat excepția lipsei calității procesuale, întrucât atribuțiile de primire și soluționare a cererilor celor îndreptățiți revin I, potrivit disp. art. 8 și art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990.
În privința termenului de depunere cererii, aceeași recurentă a susținut că cererea este tardiv formulată, întrucât reclamanta contestă decizia nr. 38550/21.11.2004, iar în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 coroborat cu art. 87 din Legea nr. 19/2000 "împotriva deciziei persoana poate face contestație la instanța judecătorească competentă în termen de 45 de zile de la comunicare".
Hotărârea instanței de fond mai fost criticată de recurenta Casa Județeană de Pensii și sub aspectul stabilirii în sarcina sa obligației de plată a drepturilor prevăzute la art. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, arătând că, indiferent de modificările suferite de Decretul-lege nr. 118/1990, legea nu reglementează acordarea două indemnizații pentru aceeași perioadă de persecuție pe motive politice, că reclamanta beneficiază deja de indemnizație cu caracter reparatoriu.
În concluzie, s- solicitat admiterea recursului, în temeiul disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
1. nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu ea a emis Hotărârea nr. 91/13.09.1990, ci fosta Comisie independentă de aplicare prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, căreia i s-a asigurat de către numai secretariatul tehnic, nefiind succesoarea în drepturi acesteia.
2. Dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. d) și e) coroborate cu art. 3 alin.(1) din Decretul-lege nr. 118/1990, au fost interpretate și aplicate eronat, întrucât reclamantei i s- acordat un drept pe care acesta nu îl are, calitatea de strămutat incluzând automat și pe cea de persoană cu domiciliul obligatoriu.
Recurenta a arătat că legiuitorul nu intenționat să acorde aceleiași persoane atât indemnizația pentru persoană strămutată, cât și indemnizația pentru persoană cu domiciliul obligatoriu, pentru că, dacă ar fi avut această intenție, ar fi spus- expres în textul Decretului-lege nr. 118/1990.
Recurenta adăugat că persoană se poate afla numai într-una dintre situațiile reglementate de art.1 și nu în mai multe dintre aceste situații, astfel că nu se poate primi decât o singură indemnizație conform situației în care s-a aflat.
Prin soluția pronunțată, instanța de fond a creat reclamantei o situație mai bună decât a persoanelor prevăzute la art.1 alin.(1) lit. a) și b), acordându-i două indemnizații, față de numai una pentru persoanele condamnate, cu o situație de fapt mai grea, ceea ce nu este de admis, nefiind în spiritul Decretului-lege nr.118/1990.
Intr-o cauză similară, Curtea de Apel Bucureștia respins cererea (Sentința civilă nr. 714F/14.08.2007), așa încât, pentru a evita discriminarea interzisă de art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța de recurs trebuie sa aplice corect legea.
În susținerea recursului, pârâta I invocat și punctele de vedere ale Casei Naționale de Pensii și Ministerului Justiției și Libertăților, formulate prin scrisorile nr. 2033/1894/24.08.2009, respectiv 77606/07.08.2009, potrivit cărora persoanele împotriva cărora au fost luate două măsuri de persecuție din motive politice beneficiază, pentru aceeași perioadă, de singură indemnizație cu caracter reparatoriu, numai pentru una dintre situațiile de persecuție prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
În concluzie, în temeiul art. 304 și 3041Cod procedură civilă, s- solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 04.02.2010, intimata a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâtele I și Casa Județeană de Pensii I, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
1. În mod greșit se susține că persoana cu calitatea de strămutat include în mod automat și pe cea de persoană cu domiciliul obligatoriu, atâta vreme cât legiuitorul făcut distincție, stabilind indemnizații diferite pentru cele două calități;
2. În mod greșit se invocă o decizie de practică Curții de Apel București, Decizia civilă nr. 714/ din 14 august 2007, obiectul cauzei respective fiind diferit de cel dedus judecății; s- cerut plata drepturilor pentru perioada de domiciliu obligatoriu, în timp ce prin prezenta acțiune s- solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri prin care să se stabilească și drepturile ca persoană cu domiciliul obligatoriu, precum și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii I la plata acestor drepturi.
Intimata invocat în acest sens Decizia nr. 192/22.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București;
3. Critica formulată de Casa Județeană de Pensii privind tardivitatea cererii este neîntemeiată în raport de Decizia nr. 148/2001 Curții Constituționale privind neconstituționalitatea art. 8 alin. 3 din Decretul-lege nr. 118/1990;
4. Neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de cele două recurente.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile declarate de pârâtele I și Casa Județeană de Pensii sunt fondate, după cum se va arăta în continuare:
Prin Hotărârea nr. 91/13.09.1990, emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 I, s-a admis cererea formulată de reclamanta, înregistrată sub nr. 106/30.08.1990, prin care s- solicitat acordarea indemnizației cuvenite pentru perioada în care a avut domiciliul obligatoriu și s- dispus, în baza art. 3 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, acordarea unei indemnizații lunare de 821 lei.
Pentru hotărî astfel, Comisia reținut că reclamanta a avut domiciliul obligatoriu în comuna, județul I, în perioada 18.06.1951 - 27.07.1955, respectiv 4 ani și o lună.
Prin Decizia nr. 38550 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă s- făcut mențiunea "trece de la DO la strămutat".
Astfel, reclamanta susținut că, pe toată perioada, beneficiat de singură indemnizație pentru cele două situații în care s-a aflat, aceea pentru calitatea de persoană strămutată, în baza art. 3 alin. 1 rap. la art. 1 alin. 1 lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990, împrejurare necontestată de autoritățile pârâte.
Calitatea de persoană strămutată nu include în mod automat și pe cea de persoană cu domiciliul obligatoriu, cele două situații fiind reglementate distinct de art. 1 alin. 1 lit. d) și e) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Există posibilitatea ca persoană să fi fost strămutată în altă localitate, dar să nu i se fi instituit domiciliul obligatoriu, după cum poate exista situația în care persoană să aibă domiciliul obligatoriu, fără să fi fost strămutată în altă localitate.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că refuzul pârâtei I de emitere unei hotărâri, prin care reclamantei să- fie acordate drepturile prevăzute de art. 3 alin. 2 rap. la art. 1 alin. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, pentru perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, cât a avut domiciliul obligatoriu și a fost strămutată în satul, județul I, nu este un refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât reclamanta este beneficiara unei indemnizații în considerarea calității de persoană strămutată, conform Hotărârii nr. 91/13.09.1990 și Deciziei de pensionare nr. 38550/21.11.1994, iar intenția legiuitorului nu a fost în sensul acordării două indemnizații pentru persoanele care s-au aflat în ambele situații prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. d) și e) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Soluția contrară nu poate fi acceptată, întrucât ar presupune ca persoanele aflate în situațiile prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. d) și e) din Decretul-lege nr. 118/1990 să beneficieze de indemnizație cumulată, într-un cuantum superior celui acordat de lege persoanelor aflate în situațiile reglementate de art. 1 alin. 1 lit. a) și b) din acest act normativ, cu situație de fapt mai grea, precum și acordarea celorlalte drepturi și facilități prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 prin raportare atât la calitatea de persoană strămutată, cât și la cea de persoană cu domiciliul obligatoriu.
Prin urmare, Curtea constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurentele-pârâte privind greșita interpretare și aplicare legii de către instanța de fond (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) în pronunțarea soluției de admitere cererii formulată de reclamantă, în sensul acordării și a drepturilor stabilite pentru persoanele cu domiciliul obligatoriu.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive pârâtei I, Curtea reține că litigiul dedus judecății vizează refuzul acestei autorități de soluționare a cererii reclamantei de acordare indemnizației prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru persoanele care au avut domiciliul obligatoriu, refuz apreciat de reclamantă ca fiind unul nejustificat.
În raport de obiectul litigiului, este justificată legitimarea procesuală pasivă pârâtei I, critica formulată în acest sens fiind neîntemeiată.
De asemenea, este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtei Casa Județeană de Pensii I, având în vedere că, prin cererea formulată, reclamanta solicitat nu numai emiterea unei hotărâri de stabilire indemnizației prevăzute de art. 3 alin. 2 rap. la art. 1 alin. 1 lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, ci și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii I la plata drepturilor cuvenite pe ultimii trei ani, actualizate cu indicele de inflație.
Nu va fi reținută nici critica formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii I, ce vizează tardivitatea depunerii cererii de acordare indemnizației pentru perioada în care reclamanta avut domiciliul obligatoriu, întrucât dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990 nu reglementează un termen în acest sens, iar faptul că hotărârea anterioară, de stabilire a drepturilor numai în considerarea calității de persoană strămutată, nu a fost contestată nu are relevanță sub aspectul tardivității.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept evidențiate, Curtea va dispune, baza disp. art. 312 alin. 1 și 3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursurilor declarate de pârâte, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I și menținerii dispozițiilor sentinței privind soluționarea excepțiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentele - pârâte DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ I și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr. 1113/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. -, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtei
Menține dispozițiile sentinței privind soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.IE
Tehnored.CB/ 2 ex.
03.03.2010
Tribunalul Ialomița
Judecător fond:
Președinte:Ion EugeniaJudecători:Ion Eugenia, Petrovici Cristina, Niculescu Monica
