Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 724/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 724/CA

Ședința publică din data de 10 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

Grefier - - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - domiciliată în C,-, -.B,.2,.30, județ C, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ - cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic L nr. 118/1990.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta reprezentată prin avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, modul îndeplinirii de citare, stadiul procesual.

Apărătorul reclamantei depune la dosarul cauzei hotărâri emise de din alte județe pentru a dovedi că s-au practicat modificări ca cele solicitate de reclamantă, pe cale administrativă.

Curtea invocă din oficiu necompetența materială a instanței in soluționarea cauzei și pune în discuția părților excepția invocată.

Apărătorul reclamantei apreciază competența materială ca fiind a tribunalului Constanța - secția contencios administrativ; solicită a se observa că a depus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Constanța.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24.03.2008 și înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța - secția civilă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C la emiterea unei hotărâri care să modifice hotărârea nr.2418/05.11.1991 în sensul schimbării încadrării de la art.1 lit. "d" la art.1 lit. "e" din Decretul-Lege nr.118/1990 și plata drepturilor bănești cuvenite ca o consecință a acestei modificări.

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței secției civile a tribunalului Constanța, în raport de natura cauzei și de dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, competența aparținând secției de contencios administrativ a tribunalului.

Prin sentința civilă nr.155/2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția necompetenței materiale a tribunalului Constanța și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin hotarârea nr.2418/05.11.1991 Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 a constatat că reclamanta se încadrează în dispozițiile art.1 lit. "d" din Decretul-Lege nr.118/1990 și în consecință urmează a i se acorda drepturile stabilite de lege. În conformitate cu prevederile art.7 al.4 din Decretul-Lege nr.118/1990 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.189/2000 persoana interesată poate face contestație impotriva hotărârii la curtea de apel potrivit prevederilor Legii nr.554/2004.

Apreciind că este stabilită prin lege specială competența de solutionare a cotestațiilor împotriva hotărârilor date pentru aplicarea Legii nr.189/2000 în favoarea Curții de Apel, instanța a considerat că și cererile prin care se solicită modificarea unei astfel de hotârâri sunt tot de competența curților de apel, în aceeași procedură, obiectul și finalitatea cererilor fiind aceleași, respectiv modificarea unor elemente ale hotârârii emise de comisia administrativă. În caz contrar, s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor privind competența cuprinse în art.7 al.4 din Decretul-Lege nr.118/1990 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.189/2000, dispoziții care au caracter imperativ și instituie o competență de ordine publică de la care părțile nu pot deroga.

La termenul de judecată din 10.09.2008 Curtea de APEL CONSTANȚAa invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială.

Analizând cauza sub aspectul competenței materiale, Curtea reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială C la emiterea unei hotărâri care să modificehotărârea nr.2418/05.11.1991emisă de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform decretului-lege nr.118/1990.

Potrivit disp. art.8 alin.5 din DL nr.118/1990 împotriva deciziei prin care organele abilitate se pronunță asupra cererilor pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege,persoana interesată poate face contestație potrivit legii contenciosului administrativ, iar art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 stabilește că itigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond detribunalele administrativ-fiscale.

Prin urmare, în cazul cererii de față competența materială este cea de drept comun în materia contenciosului administrativ, aceasta aparținând tribunalului Constanța - secția de contencios administrativ.

Aprecierea instanței mai întâi învestite cu privire la competența exclusivă a curților de apel în ceea ce privește hotărârile emise în baza Legii nr.189/2000 nu poate fi îmbrățișată deoarece dispozițiile Legii nr.189/2000 se aplică unor situații distincte de cele reglementate de DL nr.118/1990, căile de atac împotriva hotărârilor emise în baza celor două acte normative fiind de asemenea diferite.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză competența materială aparține secției de contencios administrativ a tribunalului Constanța, urmează a admite excepția invocată din oficiu și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanta, urmează ca în baza art.21 Cod de procedură civilă dosarul să fie trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CONSTANȚA invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzeiprivind pe reclamanta - domiciliată în C,-, -.B,.2,.30, județ C, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ - cu sediul în C,-, județul C,în favoarea tribunalului Constanța - Secția de contencios-administrativ și fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competență.

Trimite dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2008.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red.hot.jud.

4 ex/19.09.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Data: ____________

CĂTRE,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, privind acțiunea promovată de - domiciliată în C,-, -.B,.2,.30, județ C, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ - cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic L nr. 118/1990.

Prin Sentința civilă nr. 724/CA din 10.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a dispus declinarea cauzei la Tribunalul Constanța, și constatându-se ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Codul d e procedură civilă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru stabilirea instanței competente.

Dosarul Curții de APEL CONSTANȚA conține un număr de ____ file, iar dosarul nr- al tribunalului Constanța, un număr de 21 file.

PREȘEDINTE DE COMPLET,

- - - GREFIER,

- -

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Sentința 724/2008. Curtea de Apel Constanta