Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios Administrativ și Fiscal

Decizia civilă nr.76/R/-.Dosar nr.283.1/64/R/-./2008

Ședința publică din data de:-3 Februarie 2009

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa

-- -- JUDECĂTOR 3: Georgeta

-- --- președinte secție

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtaDirecția de Muncă și Protecție Socială, împotriva Sentinței civile nr.1603 din data de 6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "refuz acordare drepturi persecutați politic Decretul-Lege nr.118/1990".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și protecție Socială C în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009, când părțile prezenta au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea părților interesate să depună la dosar eventuale concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea asupra recursului pentru astăzi, 3 februarie 2009.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, coroborate cu motivele de recurs, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că, prin Sentința civilă nr.1603/6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C și, în consecință, s-au anulat Deciziile nr.956/14.12.2007 și nr.965/07.02.2008 emise de instituția pârâtă și s-a stabilit că reclamanta beneficiază de prevederile art.1, lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990 pentru perioada martie 1949 - septembrie 1961.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin Decizia nr.956/14.12.2007, Direcția de Muncă și Protecție Socială C a respins cererea formulată de către reclamanta, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada că se încadrează în situațiile prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990.

Prin Decizia nr.965/07.02.2008, pârâta a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei anterioare, cu motivarea că nu îndeplinește condiția prevăzută la art.8 din lege și astfel nu se încadrează în prevederile art.1 din Decret.

Prima instanță a apreciat că in înscrisurile depuse la dosar rezultă că tatăl reclamantei figurat pe lista chiaburilor din localitatea.

Din declarația martorilor și, rezultă că părinții reclamantei erau oameni înstăriți și că din această cauză tatăl reclamantei a fost declarat ca fiind chiabur.

În luna martie 1949, familia reclamantei a fost dată afară, pe timp de noapte, din casa în care locuiau și obligată să se mute într-o casă dărăpănată ce prezenta condiții improprii de locuit.

Întreaga familie a reclamantei a fost obligată să locuiască în noile condiții, membrilor acesteia fiindu-le interzis să se reîntoarcă în vechea casă.

Reclamanta și familia ei puteau să se miște liber în interiorul localității, dar nu aveau voie să o părăsească, iar atunci când aveau anumite probleme de rezolvat în afara localității, trimiteau altă persoană.

Această situație a durat până în toamna anului 1961. Familia reclamantei nu s-a mai putut reîntoarce în casa în care au locuit inițial, deoarece aceasta a ajuns într-o stare avansată de degradare.

Reclamanta s-a adresat diferitelor instituții (filele 33 - 35, 40 din dosarul de fond), pentru a obține actele necesare în vederea dovedirii persecuțiilor la care a fost supusă familia sa, însă nu a reușit să obțină date concrete.

Conform art.8 din Decretul-Lege nr.118/1990, astfel cum a fost modificat, dovedirea situațiilor prevăzute la art.1 se face cu orice mijloc de probă.

Instanța de fond a reținut că este de notorietate faptul că în perioada anilor 50, cetățenii României în general, și cu atât mai mult chiaburii, au fost supuși unor persecuții nedrepte, nejustificate și fără ca măsurile luate să aibă întotdeauna la bază acte emise de autoritățile vremii respective.

Apărările pârâtei, din întâmpinarea depusă, în sensul că reclamanta nu a dovedit cele susținute, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii, sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate.

Instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind fondată, motiv pentru care, în baza art.1, lit.d, art.8 și următoarele din Decretul-Lege nr.18/1990, a admis-o conform dispozitivului sentinței.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C, solicitând admiterea recursului și modificare sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că, de dreptul prevăzut de art.1, alin.1, lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990 poate beneficia numai persoana care a suferit efectiv măsura persecuției politice luată de autoritățile publice de la vremea respectivă, însă, în speță, evacuarea forțată a reclamantei și a familiei acesteia nu poate fi încadrată în prevederile acestui text de lege.

De asemenea, se mai invocă împrejurarea că instanța de fond, prin admiterea pentru reclamantă a probei cu martori, a încălcat dispozițiile art.1119, alin.2 din Codul civil, care statornicesc faptul că nu se poate dovedi prin proba cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.

S-a mai arătat că în mod corect s-a reținut de către Comisie că, potrivit art.8 din Decretul-Lege nr.118/1990, dovedirea situațiilor de persecuție politică prevăzute la art.1 din același act normativ, se face cu acte oficiale, aceasta fiind regula. Prin excepție de la această regulă, dovedirea acestor cazuri se poate face și prin orice alt mijloc de probă, ar numai când persoana interesată dovedește că nu a putut obține aceste acte oficiale de la instituțiile de stat abilitate în acest sens.

Intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică, arătând că Adresele nr.346/04.10.2007 și nr.7/18.01.2008, ambele emise de Direcția Județeană Ca A rhivelor Naționale, depuse la dosarul cauzei, reprezintă un început de dovadă, al cărei cuprins este confirmat, potrivit art.8, alin.1 din Decretul Lege nr.118/1990 și cu proba cu martorii audiați în cauză.

Potrivit dispozițiilor art.1, alin.1, lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990 republicată, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu, iar art.8, alin.1 din același act normativ prevede că " situațiilor prevăzute la art.1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".

Intimata reclamantă a depus la dosar adresa nr.7/18.03.2008 (fila 33 dosarul Tribunalului Covasna ) și nr.346/04.10.2007 (fila 42 dosarul Tribunalului Covasna ), ambele emise de către Direcția Județeană Ca A rhivelor Naționale, prin care a făcut dovada faptului că tatăl său a figurat pe lista chiaburilor din localitatea.

De asemenea, intimata reclamantă a mai depus la dosar și Adresa Serviciului Comunitar Local al Evidenței Persoanelor C și adresele Primăriei nr.4308/04.07.2007 și nr.6480/09.10.2007, cu care a probat demersurilor efectuate pentru obținerea unor înscrisuri oficiale care să dovedească faptul că, în perioada martie 1949 - septembrie 1961, împreună cu familia sa, a avut domiciliu obligatoriu în localitatea.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva Sentinței civile nr.1603/6 noiembrie 2008, a Tribunalului Covasna, este nefondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de prevederile Decretului-Lege nr.118/1990, motiv pentru care a anulat Deciziile nr.956/14.12.2007 și nr.965/07.02.2008, emise de Direcția de Muncă și Protecție Socială

Din probele administrate la dosar a rezultat că tatăl reclamantei a figurat pe lista chiaburilor din localitatea, motiv pentru care familia reclamantei a fost dată afară, pe timp de noapte, din casa în care locuiau și obligată să se mute într-o casă cu condiții improprii de locuit, fiind îndeplinită situația prevăzută de art.1, alin.1, lit.d din Decretul-Lege nr.118/1990, respectiv a avut stabilit domiciliul obligatoriu.

Această situație a durat pe toată perioada martie 1949 - septembrie 1961. Criticile formulate de recurentă, cu privire la faptul că nu se poate dovedi prin proba cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, sunt nefondate, având în vedere că la dosar există înscrisuri care se coroborează cu depozițiile martorilor, conturând starea de fapt care a determinat instanța de fond să constate că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute în Decretul-Lege nr.118/1990.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, în temeiul art.312, alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta Direcția de Muncă și Protecție Socială C, împotriva Sentinței civile nr.1603/6 noiembrie 2008, a Tribunalului Covasna.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Direcția de Muncă și Protecție Socială (cu sediul în mun. G,-, jud.C), împotriva Sentinței civile nr.1603/6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - --

Grefier,

Red.:-/26.02.2009

Dact.:-/ 3 ex./26.02.2009

Jud.fond:-

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Georgeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Brasov