Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 79/CA/2008

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carla Maria Cojocaru

JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 3: Ștefan Făt

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1530/CA/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA DE MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE A JUDEȚULUI H, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic L nr. 118/1990.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este netimbrat și s-a depus prin serviciul registratură la data de 10.01.2008 întâmpinare formulată de intimat, prin care se solicită și judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, în deliberare, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare pe excepția de netimbrare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Județului H, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța:

- să anuleze Deciziile nr. 14/28.02.2007 și 14/23.04.2007 emise de H;

- să fie obligată pârâta să îi acorde drepturile și beneficiile la care are dreptul potrivit Decretului Lege nr. 118/1990;

Prin sentința civilă nr. 1530/CA/10 Octombrie 2007, Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat că în speță operează autoritatea de lucru judecat întrucât, prin Hotărârea nr. 104/1995 dată de comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului Lege nr. 118/1990 s-a admis cererea reclamantului în condițiile art. 1 alin 1 lit. a și art. 3 alin 1 din DL 118/1990, iar această hotărâre, contestată de H, a rămas definitivă și irevocabilă prin sentința nr. 363/1995 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, prin care s-a respins cererea reclamantului apreciindu-se că acesta a fost condamnat pentru o infracțiune de drept comun, refuzând să-și îndeplinească obligația legală de prezentare la încorporare și nu se încadrează în prevederile DL nr. 118/1990 pentru a beneficia de dispozițiile actului normativ arătat.

Prin urmare, instanța de fond a considerat că cererea reclamantului are același obiect, este fundamentată pe același temei juridic și este formulată de aceleași părți, constatând cu certitudine faptul că în ambele acțiuni scopul final urmărit de reclamant este același, se bazează pe același temei juridic, astfel că puterea lucrului judecat există indiferent de faptul că în noul proces părțile se găsesc cu rolurile schimbate, fostul reclamant devenind pârât.

Astfel, față de dispozițiile art. 1201 cod civil coroborate cu art. 166 Cod procedură civilă, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, constatându-se că hotărârea anterioară are putere de lucru judecat în pricina cu care a fost învestită sub dosar nr- și chiar dacă nu s-ar reține excepția invocată, s-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu are substrat politic, fiind o infracțiune de drept comun pedepsită și în prezent de art. 354 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea contestației și obligarea intimatei la emiterea unei alte decizii prin care să îi acorde drepturile potrivit Decretului Lege nr. 118/1990.

În drept se invocă dispozițiile art. 30 din Constituția României, art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ultimul rând al Deciziei CEDO din 11 iulie 2006, publicată în Of. 101/09.02.2007.

Prealabil analizării motivelor de recurs, Curtea va analiza excepția netimbrării recursului în temeiul art. 137 Cod procedură civilă.

Astfel, recurentul a fost citat la adresa indicată de el, atât în acțiune cât și în cererea de recurs cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 12 dosar recurs.

Curtea a considerat că procedura a fost legal îndeplinită, chiar și prin afișare, față de dispozițiile art. 921Cod procedură civilă, care permit ca procedura să se îndeplinească prin afișare dacă se constată lipsa oricărei persoane de la sediul persoanei juridice citate, așa cum s-a întâmplat în speță. Mai mult, dacă recurenta și-ar fi schimbat sediul, aceasta era obligată să aducă la cunoștință instanței noul sediu, sub pedeapsa neluării în seamă, în temeiul art. 98 Cod procedură civilă.

În consecință, în temeiul art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997, față de împrejurarea că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru aferentă recursului, Curtea va anula ca netimbrat recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței nr. 1530/CA/10 Octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosar nr-.

Intimata nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul - împotriva Sentinței Civile nr. 1530/CA/2007 - pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ - în Dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Tehnored. /2 ex/18.02.2008

Jud. fond:,

Președinte:Carla Maria Cojocaru
Judecători:Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan, Ștefan Făt

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Alba Iulia