Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1166/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1166

Ședința publică de la 28 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător

- - - - Judecător

- - - - Președinte Secție

Grefier: -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - Servicii SA, împotriva sentinței nr. 65 din data de 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurenta reclamantă - Servicii SA, lipsind intimata pârâtă Asociația de proprietari nr. 42 I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art. 302 Cod procedură civilă și nu s-a timbrat.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.

Consilier juridic pentru recurenta reclamantă - Servicii SA depune la dosarul cauzei chitanța nr. 126/14.05.2008 reprezentând taxa judiciară 2 lei și timbru judiciar 0,15 lei și delegație de reprezentare.

Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Consilier juridic pentru recurenta reclamantă - Servicii SA solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Prin sentința nr. 65/17.01.2008 a Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta - Servicii SA Dr. Tr. S și a fost obligată pârâta Asociația de Proprietari nr. 42 I să plătească reclamantei c/val servicii salubrizare prestate și neachitate integral pe lunile august și septembrie 2007 conform contractului încheiat în forma inițială și 45 lei cheltuieli de judecată.

În motivare, instanța a reținut că, în baza art. 969, 970 și 1169.civ. pârâta este obligată să plătească reclamantei c/val serviciilor de salubrizare conform contractului nr. 186/01.12.2006 și anexei la contract care constituie legea părților.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 03.04.2008 reclamanta - Servicii SA Dr. Tr. S arătând că tariful majorat solicitat este aprobat prin contractul de concesiune nr. 12734/02.08.2006, tarif redus la 12 lei/mc prin HCL al mun. Dr. Tr. S nr. 108/2007 și care a fost adus la cunoștința pârâtei conform cap. IV art. 4.8 alin. 2 din contract cu 15 zile înainte și cu respectarea dispozițiilor cuprinse în cap. III art. 3.1.2 alin. 18 din contract.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a analizat toate probele aflate la dosar și că tariful practicat este unic pentru toți beneficiarii și aprobat de Consiliul local.

La dosar au fost depuse, în copie, sentința recurată și dovada de comunicare, contract nr. 631/03.08.2006 și anexa 4, HCL Dr. Tr. S nr. 101/27.06.2007, adresa nr. 1792/15.08.2007 către pârâtă, concluzii scrise.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată reclamanta - Servicii SA Dr. Tr. Sas olicitat obligarea pârâtei Asociația de Proprietari nr. 42 I la plata sumei de 462,49 lei reprezentând c/val servicii salubrizare prestate pentru lunile august și septembrie 2007 conform facturilor fiscale emise și a tarifelor majorate conform HCL nr. 101/2007 Dr. Tr.

Instanța de fond a respins cererea de plată majorată, reținând în considerente faptul că părțile nu au încheiat un act adițional la contract referitor la majorarea tarifelor.

Această susținere contravine însă dispozițiilor art. 969 - 970. civ și clauzelor contractuale.

Astfel, din dispozițiile Cap IV pct. 4.8 din contractul nr. 186/ 01.12.2006 încheiat de părți, rezultă că utilizatorul avea obligația ca modificarea tarifelor să fie adusă la cunoștința utilizatorilor cu minim 15 zile înaintea începerii perioadei de facturare la noile tarife.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din adresa nr. 1792/15.08.2007 rezultă că recurenta a înștiințat conform clauzelor contractuale pârâta de majorarea tarifelor practicate. ( fila 21 di dosar).

De altfel, această majorare fusese stabilită prin HCL nr. 101/2007 și adusă la cunoștință publică prin mijloacelor mass-media locale.

În consecință având în vedere și dispoz. art. 969 -970. civ, reclamantul era în drept să solicite pârâtei c/val serviciilor de utilitate publică la tariful majorat aferent lunilor august și septembrie 2007 conform facturilor fiscale emise.

În consecință, în baza art. 3041și art. 312. proced. Civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința nr. 65/17.01.2008 a Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în sensul că va admite recursul, va modifică sentința în sensul că va admite acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 462,49 lei reprezentând contravaloare servicii salubrizare aferente perioadei august - septembrie 2007.

În baza art. 274. intimata pârâtă va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 46,80 lei către recurenta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta - Servicii SA, împotriva sentinței nr. 65 din data de 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 462,49 lei reprezentând contravaloare servicii salubrizare aferente perioadei august - septembrie 2007.

Obligă intimații pârâți la 46,80 lei către recurenta reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2008.

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

- -

JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr

- -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/MB/ 08.07.2008

Jud. fond.

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Magdalena Fănuță, Elena Canțăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1166/2008. Curtea de Apel Craiova