Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1168/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1168
Ședința publică de la 28 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător
- - - - Judecător
- - - - Președinte Secție
Grefier: -
S-au luat în examinare recursul declarate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 641 din data de 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice D și recurenta reclamantă - C -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art. 302 Cod procedură civilă și nu s-a timbrat.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Comercială, reclamanta - - C formulat contestație împotriva Deciziei nr.37/23.04.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și a solicitat desființarea raportului de inspecție fiscală nr. 6754/24.11.2006 precum și Deciziei de impunere, ambele emise de Activitatea de inspecție fiscală.
A arătat reclamanta că Decizia cu nr.37/23.04.2007 nu cuprinde motivele de fapt si de drept pentru fiecare capăt de cerere în parte, organul de soluționare a contestației, pronunțându-se prin argumente sumare, după cum și analiza s-a făcut sumar.
A precizat că în perioada 06.09.2006- 20.11.2006, organele de control din cadrul DGFP D au efectuat inspecția fiscală în cadrul societății reclamante, concretizată în Raportul de Inspecție fiscală încheiat la 21.11.2006 și comunicat la 28.11.2006.
Urmare acestui raport, societatea a fost obligată la plata sumei de 405.895 lei.
Referitor la amânarea la plata a sumei de 403.792, stabilită de inspecția fiscală ca reprezentând impozitul pe profit aferent veniturilor realizate din derularea unor contracte cu plata în rate, pentru care societatea nu și-a exprimat opțiunea de amânare a impozitului pe profit, respectiv în momentul livrării bunurilor, a precizat că soluția este neîntemeiată.
În ceea ce privește suma de 23.270 lei reprezentând impozit pe profit și suma de 11.406 lei accesorii, a arătat că organul de control în mod nelegal a stabilit exigibilitatea la data livrării bunurilor.
Referitor la amânarea la plată a impozitului pe profit în sumă de 115.294 lei, pe care inspecția fiscală o consideră nejustificată, întrucât bunurile livrate beneficiarilor au preturi subvenționate, iar contractele nu îndeplinesc condițiile specifice unor contracte cu plata în rate, reclamanta a arătat că nu s-a sustras în nici un fel de la calcularea, înregistrarea și plata impozitului pe profit la termenele legale, întrucât a înregistrat venituri conform ratelor prevăzute în contractele încheiate cu beneficiarii în care au aplicat pentru cumpărările făcute același tratament fiscal( adică achiziții cu plata în rate)
În ceea ce privește suma de 20.390 lei reprezentând diferențe impozit pe profit si suma de 9.995 - accesorii, reclamanta a menționat că acest caz este similar cu cel tratat la pct.A 2, fiind vorba despre vânzarea în baza unor contracte cu plata în rate pe care organul de control le transforma în livrări directe cu toate că si-a exprimat opțiunea de vânzare cu plata în rate.
Reclamanta a arătat că a prevăzut în contractele de vânzare acordarea unei garanții, fapt impus și de legislația în domeniul vânzării bunurilor de folosință îndelungată.
A precizat reclamanta că organele de inspecție eronat au înscris în raportul de inspecție ca în timpul controlului s-a încasat cu OP nr.460/2006, suma de 135.747 lei RON. Respectivul ordin de plată face referire la suma de 250.000 lei RON, către în registrul de evidenta este trecută suma reprezentând impozit pe profit pe luna martie.
Prin Încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comerciala la data de 28.09.2007, s-a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea Secției de Contencios Administrativ si Fiscal spre competenta soluționare.
Primind dosarul, fost înregistrat sub nr. - la Secția Contencios Administrativ si Fiscal, s-a fixat termen si s-a dispus citarea părților.
Prin sentința nr.641 din 3 martie 2008, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea reclamantei -""- C, a dispus anularea punctelor 3,4 și 5 din Decizia nr.37/23.04.2007, emisă de DGFP D și punctele A 2 și B din Raportul de inspecție fiscală din 21 noiembrie 2006, încheiat de DGFP D - Activitatea de Inspecție Fiscală.
S-au menținut celelalte dispoziții ale actelor administrativ fiscale contestate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că obligația privind impozitul suplimentar de 23.270 lei a fost corect stabilită, întrucât reclamanta nu și-a exprimat opțiunea amânării a impozitului pe profit, conform art.19 alin.3 din Legea 571/2003.
În ceea ce privește diferența de impozit în cuantum de 20.390 lei, aferent bunurilor livrate cu prețuri subvenționate, tribunalul a apreciat că plata pentru bunurile livrate cu prețuri subvenționate pentru care s-au încheiat contracte de vânzare cu plata în două rate puteau forma obiectul amânării impozitului aferent profitului.
Pentru provizioanele constituite în anul 2004 cu titlu de garanții de bună execuție acordate clienților, judecătorul fondului a apreciat că nejustificat s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum de 66.062 lei și accesorii de 85.118 lei, deoarece lipsa mențiunilor din facturi constituie numai o condiție de formă prin a cărei nerespectare nu s-a produs un prejudiciu real la bugetul de stat.
În ceea ce privește impozitul pe profit în valoare de 114.253 lei, s-a arătat că declarația rectificativă depusă la 04.09.2006 a constituit actul de diminuare nelegală a profitului impozabil față de înregistrările contabile.
De asemenea s-a reținut ca fiind legal calculate sumele de 27.150 lei, cu titlu de cheltuieli nedeductibile fiscal, motiv pentru care în mod greșit s-a diminuat, de către organul fiscal baza impozabilă cu această sumă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice.
S-a motivat recursul în sensul că este greșită soluția privind impozitul pe profit, pentru veniturile realizate din contractele de vânzare-cumpărare tractoare și mașini agricole, întrucât contractele respective erau contracte cu o singură executare, și nu cu plata în rate.
S-a precizat că alocația de 45% nu reprezintă o în sensul legii, după cum nici diferența de 55% achitată de cumpărători, indiferent dacă aceasta este plătită o singură dată sau în mai multe tranșe, motiv pentru care livrările respective nu pot fi considerate ca fiind cu plata în rate.
În ceea ce privește provizioanele constituite în anul 2004, s-a precizat că acestea se constituie trimestrial la nivelul cotelor prevăzute în contractele încheiate sau la nivelul procentelor de garantare, prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor prestate, așa cum rezultă din prevederile pct.52 din HG 44/2004.
S-a arătat că din contractele încheiate nu rezultă că s-au prevăzut cote procentuale pentru eventualele reparații în perioada de garanție, iar înregistrarea pe venituri a provizioanelor nu s-a făcut pe măsura efectuării cheltuielilor cu reparațiile.
Examinând motivele de recurs, probele administrate și prevederile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 21 noiembrie 2006 s-a reținut că reclamanta -" -" C datorează către bugetul de stat suma de 405.895 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare, compusă din 230.762 diferențe impozit pe profit, 253.463 lei accesorii, aferente impozitului pe profit și 261.670 lei accesorii aferente TVA.
Criticile din recurs vizează, așa cum s-a arătat mai sus anularea raportului de inspecție fiscală referitor la impozitul pe profit, decurgând din interpretarea greșită a contractelor încheiate pentru vânzarea de tractoare agricole noi și echipamente agricole noi, prin acordarea către beneficiari de subvenții, ca fiind contracte cu plata în rate.
Curtea apreciază că soluția instanței de fond este întemeiată, deoarece contractele respective au caracter de contracte cu plata în rate.
Din contractul aflat la fila 73 și următoarele ale dosarului nr-, privind vânzarea către persoane juridice, rezultă în mod evident că aceste contracte sunt contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
Astfel, chiar la articolul 5 al contractului, care reglementează dreptul de proprietate asupra bunurilor ce formează obiectul vânzării se face mențiunea că vânzătorul rămâne proprietar asupra bunurilor vândute în rate pe toată durata executării contractului, iar cumpărătorul devine proprietar numai după achitarea integrală a ratelor.
Și din contractul aflat la fila 77 încheiat cu persoane fizice, rezultă că în cazul vânzărilor cu subvenție de la stat contractele au fost calificate ca fiind contracte cu plata în rate.
În acest context, Curtea precizează că raporturile dintre societatea reclamantă și beneficiari s-au concretizat în încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare comercială, a căror reglementare specială se regăsește în prevederile art.60 -73 Cod comercial, fiindu-le aplicabile în același timp regulile generale ale vânzării-cumpărării civile, reglementate de art.1294-1404 Cod civil.
Vânzarea bunurilor cu plata în rate constituie o specie de vânzare, care constă în încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu plata unui acont și a diferenței în rate.
Nu este obligatoriu însă să existe mai multe rate, ci simplul fapt că se plătește un acont, iar diferența se plătește la o dată ulterioară, constituie temeiul pentru caracterizarea contractului ca fiind contract cu plata prețului în rate.
Ratele constituie diferența între acont (avansul plătit la încheierea contractului) și valoarea de vânzare a bunului, caracterizarea contractului neavând legătură cu numărul de rate în care urmează să se facă plata prețului.
Ca urmare a celor expuse rezultă că motivul de recurs privind impozitul pe profit aferent contractelor de vânzare cumpărare cu plata în rate este neîntemeiat.
Referitor la provizioane, se constată că în contractele încheiate cu beneficiarii cumpărători s-a prevăzut acordarea unei perioade de garanție, pentru bună execuție, în sensul că urmare a asumării obligației de garanție producătorul urma să elimine defecțiunile provenite din vina sa și să procedeze la înlocuirea componentelor produsului livrat dacă acestea prezentau defecțiuni de fabricație.
De asemenea, se constată că s-au și executat operațiuni de intervenție (fila 91 și următoarele), înlocuindu-se o parte din componentele produselor livrate care prezentau deformări.
Critica privind lipsa unor cote procentuale în contract pentru reparațiile din perioada de garanție nu constituie cauză de înlăturare a dreptului de constituire a provizioanelor, întrucât procentul este prevăzut în actele normative care reglementează materia provizioanelor.
Având în vedere considerentele de mai sus, se constată că soluția Tribunalului Dolj este temeinică și legală, că motivele de recurs sunt nefondate, așa încât în baza art.312 Cod pr.civilă recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 641 din data de 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2008
PREȘEDINTE: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr - - |
Grefier, |
Red.jud.-
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Magdalena Fănuță, Elena Canțăr
