Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1222/R-CONT

Ședința publică din 18 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECTIA SANITAR VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței nr.-702/CAF din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CABINET MEDICAL VETERINAR, cu sediul în Râmnicu V, str. -. - nr. 39,.104,.D,.8, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, în baza delegației de la dosar și avocat pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, potrivit chitanței nr.14391 din 20.08.09 aflată la fila 12 din dosar și cu timbru judiciar în valoare de 5 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătoarea intimatului-reclamant depune la dosar întâmpinare și notă însoțitoare a probelor recoltate pentru examenul de laborator.

Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise, față de întâmpinarea depusă astăzi.

Apărătoarea intimatului-reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținută oral în ședință, cu obligarea recurentului și la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată;

La data de 20.08.2008, reclamantul Cabinetul Medical Gac hemat în judecată pe pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor V () pentru a fi obligată la plata sumei de 11.365,5 lei, la valoarea reactualizată la data plății.

În motivare, reclamantul susține că a efectuat mai multe activități sanitar-veterinare de interes public în cursul lunii februarie 2008, pe raza comunelor și, în baza contractelor de concesiune nr.57/1998 și nr.51/2001, însă pârâta a refuzat să-i achite deconturile, privind contravaloarea manoperei de recoltare de sânge de la ovine, pentru 1.749 de probe.

A mai susținut, că nu există nici un motiv pentru refuzul plății, pârâta susținând în mod greșit că, nu sunt reale operațiunile pe care le-a solicitat spre decontare.

Prin întâmpinare, pârâta a susținut respingerea acțiunii, cu motivarea că, reclamantul nu a participat la recoltarea probelor de sânge, operațiunile fiind executate de tehnicienii veterinari, a depus tabele de vaccinare neconforme, fără semnătura proprietarilor și a celor ce au efectuat operațiunile, au fost evidențiate recoltări, care în fapt, nu s-au făcut, a făcut o înregistrare incompletă în tabele, etc.

Prin Sentința nr.702/CAF/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant și s-a dispus obligarea pârâtei de a-i plăti suma de 11.365.5 lei, cu titlu de despăgubiri și 2.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest mod, în considerente a reținut următoarele:

Între reclamant și pârâtă s-au încheiat contractele de servicii nr.16449/19.12.2007, pentru comuna, nr.16450/19.12.2007, pentru comuna și nr.1235/31.01.2008, pentru comuna, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, filele 7-38.

În luna februarie 2008, reclamantul a efectuat activități sanitar veterinare de interes public pe raza comunelor și, întocmind deconturile în vederea încasării contravalorii manoperei la acțiunea de recoltare sânge ovine, emițând și facturi în acest sens.

Pârâta, a refuzat parțial decontarea sumelor, și anume, valoarea de 11.365,5 lei, aferentă unui număr de 1.747 probe, motivând refuzul prin aceea că, recoltările respective, nu s-au efectuat și că, documentele justificative, sunt defectuos întocmite și nu reflectă realitatea.

Conform declarațiilor de martori (filele 69-72 dosar) rezultă că, reclamantul a efectuat recoltări de sânge la începutul anului 2008. Același aspect, rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 85-86) și anume că, reclamantul s-a aprovizionat cu materiale consumabile pentru recoltări sânge, pentru comunele și.

Expertul a stabilit că la întocmirea deconturilor, reclamantul a practicat tariful legal și că, suma datorată de pârâtă este de 11.368,5 lei, conform documentelor justificative.

În ceea ce privește susținerea pârâtei că, reclamantul a procedat în mod defectuos la recoltarea de sânge ovine, această susținere este infirmată de punctul de vedere al "Patronatului Medicilor Veterinari " (filele 74-78 dosar).

Potrivit contractelor de servicii, pârâta s-a obligat să plătească prestatorului prețul în termen de 60 de zile de la emiterea facturii.

Instanța a reținut că refuzul pârâtei de a achita facturile emise de reclamant, este nejustificat față de probele administrate în cauză.

Împotriva acestei soluții, pârâta a formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:

- instanța nu a avut în vedere faptul că, refuzul decontării manoperei acțiunilor descrise, s-a datorat nerecoltării probelor de sânge, dovedit prin depoziția crescătorilor de animale.

A mai susținut că, instanța de fond, nu a ținut cont nici de declarația reclamantului, privind recunoașterea neparticipării sale la recoltări și nici de declarația angajatului acestuia, care a evidențiat că, mai multe probe, provin de la același animal și că, acțiunea, nu s-a efectuat pe întregul efectiv de animale;

- instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, deși a solicitat expertiză veterinară;

- soluția nu este motivată și se invocă un înscris emis de Patronatul Medicilor Veterinari, organism care, nu contează profesional.

Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, după cum se va detalia în considerentele ce vor urma.

Astfel, depozițiile martorilor și, atestă că, reclamantul a făcut recoltări de sânge și vaccinări și că, nu și-a încălcat obligațiile contractuale.

dintre aceștia au semnat o declarație scrisă de organele de poliție, fără a le citi, însă pentru instanță, sunt valabile, numai probele care s-au administrat nemijlocit, celelalte fiind apreciate ca extrajudiciare.

Martorul G se afla în Italia, la momentul vaccinării.

Martorul a declarat că, nu s-au făcut recoltări duble de sânge de la unele animale și că reclamantul, nu a participat la toate recoltările, însă momentul de raportare, nu este cel ce face obiectul cauzei, ci luna martie 2008.

Prin urmare, nu au fost ignorate probele testimoniale.

În ceea ce privește administrarea probei cu expertiză contabilă de către instanța de fond, se poate constata că la data de 24.02.2009, când s-a propus această probă, pârâta nu s-a opus, nu și-a formulat propriile obiective și nu a solicitat ca aceasta să fie executată de un specialist în domeniul veterinar.

Expertiza contabilă a avut ca obiectiv de a verifica materialele sanitare cu care s-a aprovizionat reclamantul și pe care le-a consumat, în perioada respectivă, a tarifelor practicate și a valorii debitului.

Aceste obiective puteau fi realizate de către un expert contabil.

După efectuarea lucrării, pârâta a solicitat completarea raportului de expertiză, în prezența unui medic veterinar, fără a preciza obiectivele cu care se dorea completarea.

În aceste condiții, instanța de fond, nu a fost investită cu obiective din partea pârâtei, care să necesite aportul unui medic veterinar.

Soluția instanței de fond, este suficient motivată.

În ceea ce privește înscrisul emis de Patronatul Medicilor Veterinari, se va preciza, că soluția, nu a fost pronunțată în baza acestui act, ci prin coroborarea cu celelalte probe, iar înlăturarea acestuia, ar fi condus la pronunțarea aceleiași soluții. Proba în sine, nu poate fi ignorată, ci trebuie apreciată ca un punct de vedere al unor specialiști.

Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței nr.702/CAF/19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR, cu sediul în Rm.V, str. -. - nr.39,.104,.D,.8, județul

Obligă pârâta să plătească intimatului-reclamant suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./20.11.2009

TC/4 ex.

Jud.fond:

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Pitesti