Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1276/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1276
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind soluționare recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, cu sediul în B, Calea, nr.58, județul B, împotriva sentinței nr.426 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a timbrat recursul la valoare cu taxă judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 426/2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, cu sediul în B, Calea, nr.58, județul B, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în B,-.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr- reclamanta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bac hemat în judecată pe pârâta pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligat acesta la plata sumei 245lei reprezentând contravaloarea bonurilor pentru achiziționarea de semințe certificate, care au fost ridicate și nejustificate în termenul prevăzut de art.7 alin.17 din nr.OUG117/2005.
Bonurile primite de către pârât sunt destinate să servească achiziționării de semințe, îngrășăminte chimice, pesticide, și motorină, așa cum rezultă din art.1 alin.1 din nr.OUG117/2005.
În ce privește întrebuințarea efectivă a bonurilor de către pârâta, instanța reține că din probele administrate în cauză nu rezultă împrejurarea că pârâtul ar fi utilizat în mod ilegal aceste bonuri. Mai mult decât atât, instanța observa că nu este certă nici măcar împrejurarea că pârâta ar fi folosit efectiv aceste bonuri, transformându-le în bani, sau dimpotrivă nu a utilizat deloc aceste bonuri și nu a încasat nici un fel de produse în contul acestora, caz în care bonurile au devenit nule, în conformitate cu dispozițiile art.8 alin.2 din nr.OUG117/2005.
Reclamanta dovedește în instanță doar faptul că pârâta a primit o serie de bonuri, dar nu face dovada că aceste bonuri au fost folosite în mod necorespunzător de către pârâta, astfel încât acesta să fie obligata la restituire, ci pretinde că în virtutea reglementarilor nr.OUG117/2005, sarcina probei utilizării corecte a bonurilor incumbă pârâtei.
Analizând dispozițiile actului normativ incident în cauză, instanța a constatat că, în condițiile instituite de însuși actul normativ indicat de către reclamantă - nr.OUG117/2005, precum și ținând cont de principiile instituite de legea civilă în materia probațiunii, simplul fapt al acordării sprijinului financiar către beneficiar, nu face să se nască, automat și necondiționat, în persoana beneficiarului, o prezumție de culpă și o obligație în sarcina acestuia de a depune justificări privind folosirea legală a acestui ajutor financiar.
In plus, actul normativ menționat nu instituie o obligație a beneficiarului de a depune documente la. și cu atât mai mult nu instituie nici o prezumție automată de utilizare nelegală a bonurilor în cazul nedepunerii acestora. Ordonanța consacră doar obligația pentru beneficiar de a utiliza în mod legal aceste bonuri valorice, prevăzând că utilizarea frauduloasa constituie contravenție și conduce la restituirea sumelor, dar nu consacră o obligație pentru beneficiar de a depune bonurile neîncasate sau de a depune la reclamantă documente ale încasării legale a acestor bonuri; ca urmare, legea nedispunând, nu există o prezumție de culpă în sarcina beneficiarului, așa cum pretinde reclamanta, că simpla nedepunere a bonurilor sau a documentelor ar înseamnă că beneficiarul le-a utilizat necuvenit și, de asemeni, actul normativ nu instituie nici o sancțiune de restituire pentru simpla situație în care pârâta nu trimite reclamantei dovezile de încasare.
întregii proceduri de atribuire și folosire a acestui ajutor financiar reglementată de nr.OUG117/2005 conduce la aceasta concluzie: astfel, sprijinul financiar se face prin atribuirea gratuită a bonurilor valorice (art.1 alin.2), reprezentanții centrului agricol întocmesc listele producătorilor agricoli care solicită sprijinul direct al statului (art.2 alin.4), primește aceste liste (art.3) și pe baza lor eliberează bonurile valorice (art.4 alin.3). După atribuirea bonurilor valorice, beneficiarii achiziționează sămânța de la furnizorii de inputuri, care vor emite facturi cu mențiunea achitat cu bonuri valorice (art.7 alin.7) și care vor fi înaintate de către furnizori direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală (art.7 alin.9), va centraliza aceste facturi, iar reprezentanții acesteia verifică suprafețele însămânțate pentru care s-a acordat producătorilor agricoli sprijinul direct al statului, și întocmesc procesele - verbale de recepție, regularizare și restituire, până la data de 20.12.2005 (art.6 alin.1 și 2) iar art.7 alin.15 la care face referire reclamanta nu prevede decât datele până la care se face decontarea pentru furnizorii de inputuri și nu prevede nimic referitor la o dată până la care se face restituirea bonurilor neutilizate de către beneficiari.
De altfel, o atare dată de restituire a bonurilor neutilizate de către beneficiari nici nu ar fi fost necesară, de vreme ce, potrivit art.7 alin.17 din nr.OUG117/2005, bonurile valorice neutilizate până la data de 1 2005, respectiv 1 martie 2006, își pierd valabilitatea, devenind nule.
Așadar, legiuitorul nu a instituit o obligație pentru beneficiari de a depune bonurile la. și nici un termen de depunere a bonurilor neutilizate, ci dimpotrivă, a simplificat procedura stabilind nulitatea pentru bonurile neutilizate. Prin urmare, în ipoteza tăcerii din partea beneficiarului și a lipsei unor documente justificative, legea însăși admite că este posibil ca bonurile să nu fi fost folosite, așa încât, bonurile sunt nule.
În același sens dispune și principiul instituit în materia probațiunii, și anume cel ce face o afirmație înaintea judecății este ținut să o dovedească, reclamanta fiind cea care, imputând săvârșirea unei fapte delictuale de către pârât, este ținută să facă dovada acesteia, neputând pretinde, în absența unui text legal, existența unei culpe prezumate automat în persoana beneficiarului prin simplul fapt al acordării sprijinului financiar.
Mai mult, însuși textul legal care reglementează cazurile de restituire a sprijinului - art.8 alin.1 arată că restituirea are loc în situația în care încasarea sumelor de la bugetul de stat se face în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare. Ca atare, este vorba de delicte civile, precum frauda la obținerea sau utilizarea acestor bonuri, care, ca orice delict civil, se impune a fi dovedit, iar dovada incumbă, firește, celui ce pretinde o astfel de încălcare - reclamanta.
Cât timp nu există o prevedere specială a legii în acest sens, nu se poate presupune, absolut și automat, că nedepunerea de documente justificative de beneficiar la reclamantă, fără alte dovezi ale unui delict civil, înseamnă prin ea însăși, încasarea în mod necuvenit a bonurilor.
A considera că beneficiarul e obligat la restituire, pentru simplul fapt că nu a depus documente justificative, fără să existe un text de lege în acest sens și fără ca reclamanta să facă proba unui delict civil, ar conduce la situații în care, de exemplu, beneficiarul ar fi obligat la restituire, deși el nu a beneficiat efectiv de aceste bonuri pentru că nu le-a utilizat în termen și acestea au devenit nule, sau în situația în care a pierdut sau distrus aceste bonuri, neputându-le încasa.
Prin urmare, până la dovedirea fără dubiu de către reclamantă a încasării frauduloase a acestor bonuri (de exemplu încasarea sumelor în înțelegere cu furnizorul, fără a primi în fapt produsele agricole sau preluarea de către beneficiar a produselor agricole, dar fără a le folosi efectiv în teren, ci pentru a le tranzacționa, nerealizarea lucrărilor pentru care s-a primit ajutorul), aspecte care pot fi dovedite de către reclamantă prin acele procese - verbale de recepție a lucrărilor din teren pe care are obligația să le încheie, nu se poate prezuma, în mod automat, că pârâta le-a utilizat în mod fraudulos sau că pârâta a transformat acele bonuri în bani, rămânând astfel incertitudinea, dacă aceste bonuri au fost sau nu efectiv folosite sau au devenit nule prin nefolosire sau au fost pierdute.
Referitor la faptul că prejudiciul constă în valoarea plătită de ministerul d e resort pentru tipărirea bonurilor care trebuie recuperată de la beneficiar, instanța va observa, pe de o parte, ca acțiunea nu a fost fundamentata pe acest aspect si nici nu s-a dovedit ca suma de 245 lei reprezintă cheltuiala efectiva ocazionata de tipărirea si distribuirea înscrisurilor respective. Dimpotrivă, atât din prevederile legale cat si din cererea reclamantei reiese ca se acorda sprijin financiar constând in bonuri valorice in cuantum de 175 lei/ha. Totodată, se observa ca ordonanța nu impune obligativitatea beneficiarilor care nu au utilizat bonurile valorice sa suporte c/valoare de cost a acestora.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, cu următoarea motivare:
Nu au ridicat probleme de ilegalitate, ci doar că în urma alocării bonurilor valorice către producătorii agricoli, aceștia trebuiau să facă dovada că le-au folosit conform destinației. Nici dispozițiile referitoare la sancționarea contravențională în baza acestui act normativ nu se regăsesc în expunerea DADR B, pentru că nu își au aplicabilitate, întrucât încasarea de sume nu s-a făcut în mod necuvenit, ci până la ridicarea bonurilor s-au urmat procedurile legale. Ulterior acestui moment, însă, se nășteau și alte obligații a căror nerespectare a căpătat un aspect prejudiciabil deoarece sprijinul statului avea forma gratuită numai în mod condiționat și destinat realizării unui scop determinat, nu în mod aleatoriu. Ridicarea bonurilor valorice s-a făcut după întocmirea listelor pe baza documentelor care atestau calitatea de producător agricol și îndreptățeau persoana să devină solicitant. După ridicarea bonurilor devenea beneficiar suspus obligațiilor specificate de actul normativ pe baza căruia s-au acordat, întrucât nu se indicau doar drepturi, ci și obligații corelative. Beneficiarii acestei forme de sprijin în agricultură conform OUG nr.117/2005, care au fost acționați în judecată, nu au apelat, însă, la furnizorii de inputuri de material săditor, îngrășăminte chimice, pesticide sau la distribuitorii autorizați de motorină pentru efectuarea lucrărilor agricole.
Dacă s-ar fi recurs la aceste modalități de utilizare a bonurilor valorice acordate și facturile emise ca urmare a folosirii bonurilor valorice ca instrument de echivalent al plății ar fi fost prezentate spre decontare de către furnizori, ar fi îndeplinit scopul urmărit de legiuitor în domeniul sprijinirii politicilor agricole și de dezvoltare rurală prin actul normativ citat și nici nu ar fi avut vreun interes să promoveze acțiune în justiție.
Curtea analizând actele dosarului constată:
Instanța de fond a făcut o amplă și profundă analiză a situației de fapt și a actelor normative incidente cauzei de față;
Bonurile valorice au fost acordate de către stat pârâtei în baza nr.OUG117/2005. Cu aceste bonuri pârâtul putea să achiziționeze sămânța de la furnizorii de inputuri.
Pentru bonurile neutilizate a formulat reclamanta acțiunea de față solicitând ca pârâta să fie obligat la restituirea contravalorii acestor bonuri.
Raționamentul instanței de fond este corect, deoarece atâta timp cât nu există un prejudiciu din partea reclamantei, aceasta nu are nici un temei legal să solicite o sumă de bani, reprezentând o așa-zisă contravaloare a bonurilor neutilizate.
Pentru faptul că bonurile nu au fost utilizate, există, așa cum a reținut instanța de fond, sancțiunea prevăzută de art.7 alin.17 din nr.OUG117/2005, potrivit căruia bonurile valorice neutilizate până la data de 1 2005, respectiv 1 martie 2006, își pierd valabilitatea devenind nule.
Controlul înființării culturilor, cu ajutorul bonurilor valorice, a fost încredințat prin lege, într-adevăr, recurentei-reclamante, dar asta nu înseamnă decât că se ținea o evidență pentru eficacitatea unei atari inițiative din partea statului, pentru producătorii agricoli. Nu există nici o obligație din partea producătorului agricol, față de stat, după obținerea produselor pe terenurile pe care s-au înființat culturile cu ajutorul și a acestor bunuri valorice.
Recurenta, printr-o interpretare forțată a disp.art.7 alin. 17 din nr.OUG117/2005, dispoziții care fac referire exclusiv la fondurile necesare tipăririi bonurilor valorice, suportate de la buget și la faptul că direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală cum este cazul recurentei, aveau obligația de a repartiza aceste bonuri primăriilor locale pe bază de proces-verbal și astfel a ajuns la concluzia că există un prejudiciu ce trebuie recuperat.
Dacă ar fi după logica recurentei, am avea de-a face cu cele mai scumpe bonuri valorice care s-au tipărit vreodată.
Dar nu este așa și instanța de fond a reținut în mod corect că neexistând prejudiciu dovedit nu se poate solicita contravaloarea bonurilor valorice, ce au fost acordate de către stat, ca sprijin pentru producătorii agricoli, pentru înființarea propriilor culturi pe terenurile pe care le dețin.
În concluzie, în considerarea celor mai sus expuse și pe temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ B, cu sediul în B, Calea, nr.58, jud.B, împotriva sentinței nr.426 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.VS/01.02.2010
Tehno ZE/02.02.2010
Ex.4
Fond:
OPINIE SEPARATĂ
În examinarea motivelor de recurs se observă că obligația de restituire a sumelor ce sunt echivalente valorii nominale a bonurilor valorice primite se regăsește ca precizare expresă și angajament al beneficiarului în formularul tip "cerere" pentru acordarea sprijinului financiar către producătorii agricoli prevăzut în anexa nr.2 a și 2 b la.nr.117/2005.
Această anexă cuprinde și condiția care generează obligația de restituire, respectiv nedovedirea prin actele la care legea face trimitere, a îndeplinirii obligației de a realiza lucrările pentru care a primit sprijinul.
Cu alte cuvinte legea răstoarnă sarcina probei spre beneficiar.
Recurenta are însă obligația stabilită la art.52 alin.8 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, anume aceea de a recupera sumele care nu au fost justificate prin efectuarea lucrărilor pentru care au fost făcute plățile, conform destinației lor.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.312 Cod proc.civilă, urma să admită recursul, să modifice sentința nr. 275//16.04.2009 a Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtului la restituirea bonurilor valorice sau a contravalorii acestora.
Judecător,
- -
Președinte:Dorina VasileJudecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu
