Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1225/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1225
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Romila
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII V cu sediul în F,- bis, jud. V, împotriva sentinței nr. 194/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns pentru intimații -PREȘEDINTE SINDICATUL ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, A, GH., MARTIE, avocat, lipsă fiind reprezentantul recurentei Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul intimaților depune la dosar acte cu opis.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimaților apreciază că în mod corect și legal, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta V să plătească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare, aplicat la saraiul de bază, începând cu data de 01.02.2007 și până la data pronunțării sentinței, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Precizează că aceste drepturi salariale au fost o perioadă suspendate și potrivit art. XIII din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare după suspendare la data de 01.01.2007, recurenta fiind obligată să plătească drepturile salariale.
Arată că la nivelul Curții de APEL GALAȚI este o practică controversată în ce privește acordarea drepturilor salariale și nu întâmplător a depus cele două decizii la dosar prin care s-a stabilit că intimații au dreptul la aceste sporuri.
Solicită ca instanța să aibă în vedere și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de susținerile orale și față de considerentele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele;
Prin acțiunea înregistrată la nr- reclamantul în calitate de Președinte al Sindicatului și Protecției Sociale V, reprezentant al funcționarilor publici enumerați mai sus a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii V, anularea adresei 5458/10.03.2009 prin care s-a refuzat acordarea unor sporuri salariale, obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 începând cu data de 01.02.2007 și până la data pronunțării sentinței, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata pe viitor a acestora.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că drepturile solicitate, suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute expres în Legea 188/1999 - art.31 alin.1 lit.c și d, fost art.29 alin.1 lit.c și
Cu privire la solicitarea de acordare retroactivă a acestor drepturi, reclamantul a solicitat să se constate că potrivit art.31 alin.1 din Legea 188/1999, republicată, au dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, iar suspendarea contravine prevederilor art.16 al.1 și art.53 din Constituție. Suspendarea acestor drepturi contravine și dispozițiilor art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Legea 53/2003 - Codul Muncii, iar OUG 92/2004 prin care a fost suspendată plata acestor drepturi s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece acest drept nu a fost doar restrâns, ci îngrădit, atingând însăși existența dreptului.
În dovedirea acțiunii s-a depus la dosar dovada calității de funcționar public.
Prin sentința civilă nr. 194/14.04.2009, Tribunalul Vrancea a admis acțiunea, a anulat actul nr. 5458/2009 emis de pârâta V și a obligat pârâta să plătească lor drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.02.2007 și până la data pronunțării, sume reactualizate în raport de rata inflației.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Vranceaa reținut următoarele;
Reclamanții sunt salariați în cadrul Casei Județene de Pensii în calitate de funcționari publici, salarizați în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, așa cum a au fost reglementate prin art.41 alin.1 lit.c din actul normativ citat.
Reclamanții, așa cum recunoaște și pârâta nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publici și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul lor la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs a arătat aceasta că sumele de bani solicitate de către nu pot fi acordate deoarece pentru perioada 2004-2006, prevederile legale au fost suspendate.
Că avansarea acestor sume nu este prevăzută de către ordonatorul secundar de credite respectiv și că ea s-a comunicat Sindicatului prin adresa nr. 5458/2009, faptul că în anii 2007-2009 nu au fost prevăzute în fondul de salarii.
Legal citați, intimații prin Sindicatul și Protecției Sociale V au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că drepturile salariale sunt prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, că aceste prevederi au intrat în vigoare după suspendare, la data de 01.01.2007, potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 și că, deși OUG nr. 92/2004 a suspendat în totalitate aplicarea disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999, salariile și sporurile de vechime au fost acordate.
Au mai arătat intimații faptul că într-o cauză similară un complet al Curții de Apel condus de același președinte pronunțat decizia nr. 88/2009 în baza căreia funcționarii publici din cadrul G au câștigat aceste drepturi.
Recursul este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În fapt disp. art. 31 alin. 1 (fost 29) din Legea nr. 188/1999 stabilea dreptul funcționarilor publici la salariul de bază, spor de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste dispoziții sunt generale și, în lipsa unei dispoziții care să indice modalitatea de calcul ele sunt inaplicabile.
Reclamanții intimați nu au arătat cum au ajuns să aprecieze că drepturile solicitate de ei sunt cuantificate la 25% din salariul de bază.
Cum instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului, imposibilitatea determinării cuantumului celor două sporuri face ca acțiunea lor să apară ca nefondată.
Contrar aprecierii lor, pentru a fi aplicabile disp. art. 2 din Protocolul Adițional la CEDO referitoare la apărarea drepturilor de creanță, acestea ar trebui să poată fi cuantificate, condiție neîndeplinită în cazul de față.
Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 312 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII V cu sediul în F,- bis, jud. V, împotriva sentinței nr. 194/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
Președinte Judecător
- -
Grefier
- -
Cu opinie separată
În sensul respingerii recursului
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art. XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art. XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă (art. 44 din nr.OUG 92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art. XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație a principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii (lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Cele două categorii de sporuri au fost introduse de legiuitor prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru a compensa gravele incompatibilități la care a fost supus prin această lege funcționarul public.
Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea de a asigura funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară în funcție publică respectiv și să compenseze restrângerea libertății de a presta anumite activități (comerciale sau în baza altor contracte de muncă și colaborări - art.94 din Legea nr.161/2003).
Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura venituri suficiente funcționarului public, căruia îi este interzisă prestarea altor activități aducătoare de venit, cât și aceea de a asigura funcționarea eficientă a instituțiilor publice prin intermediul unor funcționari fideli și dedicați serviciului public.
Astfel, în contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege acordarea drepturilor reclamate în prezenta cauză nu este numai în interesul particular al funcționarilor publici ci are în vedere și un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o bună calitate profesională și umană.
Legiuitorul a adoptat legea iar cei cărora li se adresează sunt obligați să o aplice. Prin prezenta acțiune se solicită instanței să dea eficiență acestei reguli elementare într-un stat de drept, obligând pârâții să se conformeze.
Este inadmisibil ca un drept instituit în mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut și aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de "stat de drept" consacrată în Constituția României (art.1 alin.3), ca o lege să aibă un caracter pur formal. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei pentru a deveni efectivă, și nu în sensul neaplicării ei pe motivul că nu prevede, că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu ce se regăsește și în art.3 din Codul civil.
Același principiu se regăsește și în art.4 al.2 din Legea nr.303/2004 potrivit căruia judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Prin Ordonanța nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 1 al.2 din nr.OG 6/2007 sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 al.1 din Legea nr.188/1999, republicată.
OG nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului funcționarilor publici, ci dimpotrivă la art.48 se arată că,prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar".
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale invocate mai sus, suspendarea dispusă prin actele menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul lor, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, astfel încât devin aplicabile prevederile art.37 din nr.OG6/2007 text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 al.3 teza ultimă din nr.OG6/2007 se prevede expres orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Legislația națională nu permite încălcarea drepturilor dobândite, prin art.41 al.2 din Constituția României, fiind consacrat dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, art.38 din Codul Muncii sancționând cu nulitatea absolută orice act care limitează drepturile salariaților.
Atât timp cât prin art. 63 din Legea nr. 188/1999 este prevăzut că în carieră funcționarul poate promova în funcție publică și poate avansa în treptele de salarizare, promovarea fiind definită prin art. 69 ca,modalitate de dezvoltare a carierei pentru ocuparea unei funcții publice superioare", în mod corelativ trebuie acordate și drepturile salariale corespunzătoare prevederilor art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Mai mult decât atât, este de principiu că o normă legală odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru drepturile și libertățile fundamentale,orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului,
De asemenea, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitare acestor drepturi, ori, în speță, nu se poate aprecia că neacordarea sau acordare unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prevederile menționate au ca obiect interdicția oricăror discriminări în exercitarea drepturilor și libertăților sau, altfel spus, dreptul la egalitate.
Principiul egalității în fața legilor și autorităților publice se aplică prin natura lui, tuturor drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție sau lege.
Acest principiu este prevăzut și de art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a fost consacrat și în practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că orice diferență de tratament făcută de stat între indivizi în situații similare, trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.
Reclamanții au avut o speranță legitimă la momentul introducerii acțiunii, având în vedere că instanțele au admis acțiuni având ca obiect plata celor două sporuri.
Pe de altă parte, în hotărârea Beian contra României, CEDO a arătat că statul trebuie să pună în practică legea cu o claritate și coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați, care are drept consecință privarea acestora de posibilitatea obținerii beneficiului drepturilor.
În consecință, prin nerecunoașterea drepturilor ce decurg din textele de lege invocate, este încălcat principiul egalității în drepturi consacrat de art.16 din Constituția României republicată și principiul egalității de șanse prevăzut de art.39 al.1 lit.d din Legea nr.53/2003.
În fine, cu privire la natura drepturilor solicitate, în hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23.02.1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătata că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut efectiv și licit să le dobândească.
Prin decizia nr.20/21.09.2009 a ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor public, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.329 pr.civ, această decizie se publică în Monitorul Oficial al României, partea I moment în care devine obligatorie pentru instanțe.
Având în vedere însă această decizie nu s-a redactat si nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României pentru a deveni obligatorie cât și pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că acțiunea lor este fondată.
În legătură cu cuantumul drepturilor solicitate, pentru diferite categorii de funcționari publici legiuitorul a optat pentru acordarea unui spor de 25% din salariul de bază: art.18 alin.3 din Legea nr. 672/2003 privind sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni și art.9 alin.7 din OG nr.119/1999 privind sporul acordat controlorilor financiar.
Ca urmare, există posibilitatea stabilirii cuantumului acestor drepturi prin interpretarea sistematică a normelor și prin argumentul analogic când se apreciază că norma juridică este lacunară: unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție - ubi eadem est ratio, eadem lex (solutio) esse debet.
Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale se referă la legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
Ca atare, nu sunt temeiuri justificate pentru a se refuza acordarea drepturilor solicitate pentru considerentul că legea este insuficientă.
În ceea ce privește solicitarea lor de acordare a acestor drepturi pe viitor, Curtea apreciază că cererea este fondată.
Integrarea acestor două categorii de sporuri în componentele salariului cuvenit funcționarilor publici pentru activitatea depusă în exercitarea serviciului conferă acestor drepturi caracter lichid deoarece exprimarea salariului, și deci a fiecărei părți constitutive a acestuia, nu se poate face decât sub formă bănească ( art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 raportat la art.161 alin.1 din Codul Muncii.
Aceleași texte de lege citate dau și caracterul cert al unei creanțe născute din obligația instituției angajatoare de a remunera activitățile proprii postului ocupat de funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor ce le revin atât timp cât se află în desfășurarea raporturilor de serviciu și implicit, în subordinea angajatorului.
Referitor la exigibilitatea creanței, această chestiune decurge din împlinirea succesivă a termenelor de scadență a datelor la care se va plăti salariul cât timp funcționarul public are în curs de derulare raportul de serviciu cu instituția publică, fiind legată, în aceleași timp, și de celelalte două caractere ale unei creanțe anterior enunțate și care au primit confirmarea existenței prin însăși recunoașterea legalității și temeiniciei drepturilor salariale prin dispozițiile cuprinse în hotărârea primei instanțe.
Judecător
- -
Președinte:Elena RomilaJudecători:Elena Romila, Simona Gavrila, Dorina Vasile
