Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 130/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIENr. 130/CA/2010
Ședința public de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
Judector: - -
Judector: - -
Grefier:
Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței administrative nr. 891/CAF/2009 pronunțat de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în cauz se constat lipsa prților.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț care arat c recurentul a comunicat la dosar taxa de timbru solicitând acordarea unui termen de judecat în vederea angajrii unui aprtor.
Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a comunicat la dosar întâmpinare solicitând și judecarea în lips.
Instanța având în vedere c recurentul a fost citat cu respectarea prevederilor art. 1141Cod procedur civil respinge cererea de amânare formulat și faț de solicitarea prților de judecare în lips, las cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de faț,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrat la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecat pârâtele DGFP A, B și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU solicitând a se dispune anularea deciziei de calcul 10361/16 03 2009 și obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare încasat nelegal în cuantum de 2416 lei cu dobânda legal calculat de la scadenț pân la data plții efective.
În motivarea acțiunii se arat c reclamantul a pltit taxa în temeiul /2008 modificat pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar c prin aceasta se realizeaz discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea European în cazul reînmatriculrii în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de provenienț, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe aceast tax la reînmatriculare. Se invoc preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul de instituire a Comunitții Europene faț de dispozițiile din legislația intern.
Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Alba prin Sentința nr.891/CAF/15 10 2009 admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a DGFP A și respins acțiunea reclamantului împotriva DGFP A pentru motivul c acest pârât nu are calitate procesual pasiv având în vedere c nu este emitentul deciziei de calcul,respingând ca nefondat acțiunea reclamantului împotriva celorlalte dou pârâte. Pentru a pronunța aceast soluție instanța a apreciat c art. 90 din Tratat nu este aplicabil în cauz, deoarece taxa este pltit de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculri în România. Textul Tratatului se refer la interzicerea msurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creeaz o situație dezavantajoas pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind înclcate prevederile Tratatului. Legislația european nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplic produselor naționale similare, fiind o tax ce se aplic și în alte state UE.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotrârii instanței de fond în sensul de a se admite acțiunea sa și a se dispune anularea deciziei de calcul și fi obligate pârâtele la restituirea sumei de 2416 lei reprezentând tax de poluare cu dobânda legal pân la restituirea integral. Cu cheltuieli de judecat.
Prin motivele de recurs se susține c analizând compatibilitatea taxei instituit de OUG nr. 50/2008 în forma sa modificat prin OUG 218/2008 cu dreptul comunitar, concluzia este c sunt înclcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunitților Europene prin faptul c se determin discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se import din statele membre UE, faț de autoturismele existente pe piața intern pentru care nu se percepe taxa. A fost invocat jurisprudența.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9, 304 ^1 din Codul d e procedura civil.
Prin întâmpinare pârâtele DGFP A în nume propriu și în calitate de reprezentant al B,cât și B, solicit respingerea recursului reclamantului apreciind c instanța a fcut o corect analiz a dreptului intern comparativ cu cel comunitar prevederile OUG nr. 50/2008 modificat pentru instituirea taxei de poluare sunt conforme dreptului comunitar. Direcția General a Finanțelor Publice A susține c nu are calitate procesual pasiv aceasta revenindu-i în întregime pârâtei emitenta deciziei de calcul a taxei,necontestat.
Analizând recursul reclamantului prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din urmtoarele considerente:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciar intern și cea a c art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creeaz drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judectorul național, ca prim judector comunitar, are competența atunci când d efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat s aplice procedurile naționale de așa manier ca drepturile prevzute de Tratat s fie deplin și efectiv protejate. În speț trebuie îns enunțat starea de fapt care st la baza demersului dedus judecții și plecând de la aspectele concrete trebuie decelate normele de drept intern incidente și compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar.
La data de 23 02 2009 reclamantul a achiziționat de la o persoan care la rândul su a achiziționat din Germania un autoturism marca Audi, înmatriculat pentru prima dat în Germania în anul 1996,autoturism M1,cu o capacitate cilindric de 1781 cm/3,Euro2, pentru s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare de ctre la 26 02 2009,reclamantul achitând taxa de poluare la aceeași dat în sum de 2416 lei.
La 16 03 2009 reclamantul a formulat la B cererea de restituire a taxei motivele invocate în susținerea acestei cereri sunt similare argumentelor care motiveaz recursul dedus judecții. Cererea i-a fost respins pe motiv c plata taxei de poluare este prevzut de lege.
Instanța de fond a apreciat corect c procedura prealabil este îndeplinit prin formularea cererii de restituire,cci reclamantul nu contest calculul efectuat prin decizia de calcul pentru a urma procedura de contestare administrativ-fiscal prevzut de OUG 50/2008,ci contest chiar conformitatea legii interne care instituie taxa.
Instanța de recurs, urmrind modificrile succesive ale OUG50/2008, constat faptul c achitarea taxei de poluare a avut loc dup data modificrii OUG50/2008 prin OUG218/2008 și OUG 7/2009. In consecinț, compatibilitatea OUG50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizat prin raportare la modificrile aduse în primul rând prin OUG 218/2008.
Analiza trebuie efectuat prin relevarea scopului urmrit de ctre Guvernul României prin adoptarea ordonanței de urgenț. Astfel, în preambulul ordonanței de urgenț analizate se prevede faptul c adoptarea acesteia a fost necesar având în vedere:,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relev o scdere important a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și msurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiar internațional; faptul c Guvernul României se preocup de luarea msurilor care s asigure pstrarea locurilor de munc în economia româneasc, iar la un loc de munc în industria constructoare sunt 4 locuri de munc în industria furnizoare".
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nici o legtur cu scopul declarat al adoptrii OUG50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmrea inițial,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbuntțirea calitții aerului și pentru încadrarea în valorile limit prevzute de legislația comunitar în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptrii de msuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunitților Europene, având în vedere faptul c aceste msuri trebuie adoptate în regim de urgenț, pentru evitarea oricror consecințe juridice negative ale situației actuale".
Schimbarea de intenție declarat expres de ctre legiuitor nu las loc vreunei interpretri. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbuntțirea calitții aerului și pentru încadrarea în valorile limit prevzute de legislația comunitar în acest domeniu, scopul declarat al OUG50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și pstrarea locurilor de munc angrenate în producția de autovehicule.
Trebuie enunțat în acest context și faptul c, deși inițial taxa de poluare era datorat la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dac este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin actul normativ enunțat, OUG218/2008, o anumit categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 cror capacitate cilindric nu depșește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculeaz pentru prima dat în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaz de la obligația de plat a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilit potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgenț a Guvernului nr. 50/2008". Intr-un mod deloc întâmpltor, categoria de autoturisme exceptat de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nou dovad a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificri aduse OUG50/2008, taxa de poluare încalc prevederile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție European a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie s existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie s existe o similitudine sau un raport de concurenț între produsele importate vizate de tax și produsele interne favorizate, prelevarea fiscal național trebuie s diminueze sau s fie susceptibil s diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In consecinț, atunci când produsele interne și produsele importate se afl într-un raport de concurenț, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creeaz o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați s aleag produsele importate în vederea realizrii unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munc, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscal național contrar art. 90 trebuie înlturat de la aplicare.
Domeniul de aplicare a art.90 alin.1 cu referire la conceptul de "produse similare" urmeaz s fie determinat pe baza criteriului folosirii similare și comparabile a bunurilor,în speț categoria auto M1,N1, și nu pe acela al naturii identice în mod strict-așa cum Curtea European de Justiție de la Luxembourg a statuat în cauza 168/78,Comisia contra Franței.
In urma modificrilor aduse prin OUG218/2008, norma intern îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarat incompatibil cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exist o discriminare între o anumit categorie de autovehicule noi exceptat de la plata taxei (N1 ȘI M1), cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor folosite din aceeași categorie auto achiziționate din alte state membre, discriminare introdus de ctre legiuitor cu intenția declarat de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liber circulație a mrfurilor, forței de munc și capitalului. Exist desigur un raport de concurenț între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientat spre o anumit categorie de produse,în speț, spre cele produse în România.
Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pus în discuție și prin lansarea unei proceduri de,infringement," de catre Comisia European, la data de 25.06.2009, in temeiul art. 226 din Tratatul CE.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin.3 pr.civ. recursul declarat de reclamant va fi admis, sentința recurat va fi modificat în parte fiind incidente prevederile art.304 pct.9 și 304/1 pr. civ. în sensul c se va admite acțiunea reclamantului împotriva pârâtelor B și B care vor fi obligate la restituirea taxei de poluare încasat nelegal în cuantum de 2416 lei cu dobânda legal calculat conform art.124 pr. fiscal de la data cererii de restituire pân la data restituirii efective a sumei. Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecat în fond și recurs care vor fi stabilite în sarcina pârâtelor B și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU,conform art.274 pr. civ. în cuantum total de 58,95 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar în ambele instanțe justificate cu chitanț la dosar.
Sentința atacat se va menține ca legal în ce privește acțiunea reclamantului împotriva DGFP, respectiv a admiterii excepției lipsei calitții procesuale pasive a DGFP A și a respingerii acțiunii reclamantului împotriva DGFP A, pentru motivul c acest pârât nu are calitate procesual pasiv având în vedere c nu este emitentul deciziei de calcul și nu are vreo atribuție în repartizarea sumelor de la buget,precum nici vreo responsabilitate cu privire la restituirea sumei încasat nelegal cu titlu de tax de poluare prin prisma OUG 50/2009.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței administrative nr. 891/CAF/2009 pronunțat de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecinț:
Modific în parte sentința atacat în sensul c admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele B și Administrația Fondului pentru Mediu.
Oblig pârâtele s-i restituie reclamantului suma de 2416 lei achitat cu titlu de tax de poluare cu dobânda legal aferent calculat conform art. 124 Cod pr.fiscal.
Menține în rest sentința atacat.
Oblig intimatele B și Administrația Fondului pentru Mediu la 58,95 lei cheltuieli de judecat în favoarea recurentului-reclamant.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public, azi 26. 01. 2010.
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța - - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, |
Red.FM
Dact./ex.6/10.02.2010
Jud.fond.
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța, Marieta Florea, Marius