Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1305/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1305
Ședința publică de la 10 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - -, împotriva sentinței numărul 223 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurenta reclamantă - -, lipsind intimata pârâtă Asociația de proprietari nr. 38
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimată, cu duplicat pentru comunicare.
Se comunică un exemplar de pe întâmpinare recurentei reclamante, prin reprezentant.
Consilier juridic, pentru recurenta reclamantă depune dovada achitării taxei de timbru în valoare de 2 lei, respectiv nr. 887 din 29.05.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta reclamantă susține oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 4.178, 74 lei cu titlu de majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată efectuate la fond și în recurs.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 458 din 29.11.2007, pronunțată de Tribunalul O l t, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - - și a fost obligată pârâta Asociația de Proprietari nr. 38 la plata sumei de 3.214,69 lei, din care 2640,28 lei debit și 574,41 lei cu titlu de majorări de întârziere.
A fost obligată pârâta la 392,01 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat contractul comercial nr.359 din data de 20.10.1998 înlocuit apoi prin contractul nr.668 din data de 19.11.2003, având ca obiect furnizarea (distribuirea) apei potabile, preluarea apelor uzate menajere și meteorice în rețele de canalizare și epurarea acestora în vederea evacuării în emisar.
Raporturilor juridice comerciale stabilite prin contractul încheiat de părți le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.4/1981 și ale Legii nr. 326/2001, legea serviciilor publice de gospodărie comunală, Codul comercial și Codul civil.
Din susținerile părților și din conținutul contractelor, Tribunalul a reținut că pentru încasarea prețului prestațiile efectuate și utilităților furnizate reclamanta a întocmit facturi fiscale ce i-au fost comunicate pârâtei pentru înregistrare și plată.
Prin înregistrarea facturilor primite în evidențele tehnico-operative și contabile de către pârâtă, în temeiul prevederilor din contracte, aceasta și-a creat o obligație de plată a unei sume de bani către reclamantă și datorează acesteia contravaloarea taxelor comunale în sumă de 2640,28 lei înscrise în facturile nr. - din 29.04.2005, nr. - din 31.05.2005, nr.- din 29.06.2005 și nr.- din 01.08.2005.
Cât privește pretențiile privind plata majorărilor de întârziere, Tribunalul a constatat că sunt întemeiate și datorate majorările de întârziere în sumă de 574,41 lei pentru facturile de debit întocmite în perioada 02 septembrie 2004, fila 10 dosar, începând cu factura nr. - pentru majorări de întârziere în sumă de 105,6389 până la factura nr.- din 31.10.2005 pentru majorări de întârziere la valoarea de 15,5000 lei.
Pentru majorările de întârziere cuprinse în facturile fiscale întocmite pentru facturile de debit începând cu factura nr. 30483 din data de 05.03.2002 cu majorări de întârziere în sumă de 374,0789 până la factura de debit nr.- din 02.12.2003 cu majorări de întârziere în sumă de 175,2000 lei, prevederilor art.5.6 din contractul nr.359/1998 le sunt aplicabile dispozițiile art.1058 și 1101 Cod civil, fapt ce a impus instanței stabilirea stării de fapt, analizarea ei și aplicarea legii.
Odată ce, dispozițiile art. 1058 cod civil prevăd că: "Obligația este încă nedivizibilă, când obiectul este divizibil, dar părțile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate", dispoziții legale ce consacră principiul indivizibilității obligațiilor de plată, ce se regăsește în dispozițiile contractului dintre părți, pentru sumele înscrise în fiecare factură în parte, a prețului serviciilor de gospodărie comunală efectuate de reclamantă.
S-a mai reținut că, indivizibilitatea privește atât obligația de plată a prețului serviciilor executate - valoarea serviciilor de furnizare, cât și a accesoriilor aferente acestora, astfel că, majorările legale de întârziere pentru neplata la termenele scadente de plată a obligațiilor sunt parte integrantă a obligației.
Aceste dispoziții legale se coroborează cu prevederile art.12 din Decretul nr. 167 din 27.04.1958, privitor la prescripția extinctivă, care prevăd că: " In cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Tribunalul a reținut că plăților obligațiilor datorate de pârâta Asociația de proprietari nr. 38 în întregul lor conținut, le sunt aplicabile dispozițiile art. 1101 Cod civil care stabilesc că: "Debitorul nu poate pe creditore a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar. Cu toate acestea, judecătorii pot, în considerarea poziției debitorului, să acorde mici termene pentru plată și să oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc. Judecătorii însă nu vor uza de această facultate decât cu mare rezervă", dispoziții legale ce reglementează imputația plății, situație în care, recurenta-reclamantă trebuia să aplice aceste dispoziții legale și în cazul plăților incomplete să impute plata potrivit legii și prevederilor din contract, stingând mai întâi obligația de plată a majorărilor de întârziere, și, numai după aceea debitul datorat.
Dacă reclamanta ar fi dovedit că a încheiat o convenție cu pârâta prin care aceste plăți periodice, lunare potrivit contractelor, pot fi făcute în rate de plată fracționate cu stabilirea cuantumului lor valoric din suma înscrisă în fiecare factură în parte, ce reprezintă o obligație de plată distinctă, și a modalității de imputare a acestor plăți asupra debitului sau a majorărilor de întârziere cu precizarea părții din contract - debitoarea sau creditoarea - însărcinată cu urmărirea lor, ceea ce nu s-a demonstrat în această cauză, tribunalul, ar fi putut stabili că situația reală dintre părți este cea invocată de reclamantă în cerere, și că, ar fi operat întreruperea termenelor de prescripție cu privire la anumite facturi.
Asigurarea respectării principiilor indivizibilității și imputației plății, au fost stabilite de părți prin clauza penală și pactul comisoriu, înscrise de reclamantă în conținutul contractelor, în fapt contracte de adeziune, la art. 13 și 14 din Contractul nr. 359/1998, ce nu și-au găsit aplicarea, reclamanta fiind interesată să solicite, cu întârziere, daune de natura majorărilor de întârziere ce nu i se cuvin.
A mai reținut prima instanță faptul că majorările de întârziere fiind accesorii ale obligației de plată principale, și, urmând regimul juridic al acestuia, calculul lor ar fi trebuit să privească doar cele 4 facturi de debit din acțiune și nu alte fracturi de debite al căror termen de plata este prescris.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - - S, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs s-a criticat soluția instanței de fond cu privire la reținerea intervenirii prescripției cu privire la facturile de taxe comunale cuprinse în perioada 05.03.2002-02.12.2003, deși prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripției potrivit art. 12 și 16 din Decretul 167/1958.
S-a mai susținut că potrivit art.12 din Decretul 167/1958 dreptul la acțiune în cazul prestațiilor succesive se stinge cu privire la fiecare printr-o prescripție deosebită și că pentru majorările de întârziere pentru sumele rămase neachitate din debitul reprezentând cost servicii furnizate - dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care s- născut dreptul, respectiv de la data la care - - S era îndreptățită să pretindă plata majorărilor de întârziere.
S-a susținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată la 07.08.2007 înainte de împlinirea termenului de prescripție pentru cea mai veche factură de majorări, respectiv factura nr. -/31.01.2005, obiectul acestui dosar.
S-a mai arătat că la data la care s-au calculat majorări de întârziere, pentru nici una din facturile de prestări servicii nu se împlinise termenul de prescripție, astfel încât societatea era îndreptățită să calculeze majorări de întârziere, precum și că în cauză a operat întreruperea termenului de prescripție cu privire la creanțele reprezentând cost servicii ca urmare a efectuării de plăți parțiale ce valorează recunoaștere a dreptului pretins (art. 16 din Decretul 167/58).
La data de 03.06.2008 intimata Asociația de Proprietari nr. 28 Saf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
În motivarea acestei cereri s-a susținut că din centralizatorul depus la dosar rezultă cu certitudine că facturile pentru care intimata a fost obligată la plata sumei de 7.393,03 lei sunt emise în perioada 05.03.2002-31.10.2005, fiind împlinit termenul de prescripție extinctivă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamantă și a dispoz. art. 3041proc.civ. se rețin următoarele aspecte.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
În speță, dreptul principal îl reprezintă taxele comunale aferente perioadei 1.03.2004-30.12.2004, dreptul la acțiune pentru valorificarea acestui drept fiind prescris la data introducerii cererii de chemare în judecată, 25.01.2008 ca urmare a îndeplinirii termenului de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul 167/1958.
Față de aceste aspecte, se constată că în mod corect instanța de fond făcând aplicarea dispoz. art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958, a reținut întemeiată excepția prescripției extinctive cu privire la majorările de întârziere aferente taxelor comunale datorate în perioada 1.03.2004-30.12.2004.
Critica recurentei reclamante în sensul că majorările de întârziere au fost calculate în termenul de prescripție, perioadă în care s-au și emis facturi cu privire la acestea, nu poate fi reținută având în vedere că majorările reprezintă accesoriul dreptului principal, iar împlinirea termenului de prescripție pentru dreptul principal atrage de drept împlinirea termenului de prescripție și pentru dreptul accesoriu conform dispoz. art. 1 alin. 2 și 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Nici critica vizând întreruperea cursului prescripției nu poate fi reținută având în vedere că din centralizatorul depus la dosar nu rezultă existența vreunei plăți parțiale a debitelor înscrise în facturile având ca obiect majorările de întârziere, de natură a întrerupe cursul prescripției extinctive potrivit art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de reclamantă, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. 1 proc.civ. menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta - -, împotriva sentinței numărul 223 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Tehnored./2 ex.
27.07.2008
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti