Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1332/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1332/CA/2009
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva sentinței nr. 446/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că a fost depusă la dosar din partea pârâților intimați nota de calcul a taxei de poluare.
Față de actele de la dosar, lipsa părților și solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Administrația Finanțelor Publice A I și Administrația Fondului pentru Mediu solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 4.842 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare și plata dobânzii legale, începând cu data încasării sumei și până la data restituirii efective.
În motivarea acțiunii se arată că perceperea acestei taxe de poluare contravine în mod flagrant art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
În drept se invocă Constituția României, art. 90 din, Legea nr. 554/2004, Codul fiscal.
Acțiune este legal timbrată.
Pârâta DGFP a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece potrivit disp. art.1 alin.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului de mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, se menționează că acțiunea este neîntemeiată deoarece legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se învederează că taxa reglementată de OUG nr.50/2008 a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței CJCE.
Prin întâmpinarea depusă de către pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu a fost invocată excepția inadmisibilității întrucât acțiunea reclamantului este o critică de neconstituționalitate a disp. OUG nr.50/2008, iar în ce privește fondul cauzei se precizează că acest act normativ stabilește măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Și pârâta Aas olicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii, existența taxei de poluare nefiind contrară dispozițiilor comunitare.
Prin sentința administrativă nr. 446/CA/2009, Tribunalul Albaa respins excepțiile invocate de pârâte, precum și acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că nu se pune problema neconstituționalității OUG nr.50/2008, ci a incompatibilității acesteia cu prevederile art.90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Referitor la calitatea procesuală pasivă DGFP A se constată că sunt nefondate susținerile acesteia întrucât Trezoreria încasat suma reprezentând taxa respectivă, iar DGFP A este instituția care are personalitate juridică și care va asigura restituirea sumelor, în situația rezolvării favorabile a pretențiilor reclamantului.
În ceea ce privește fondul s-a stabilit că, din cuprinsul OUG 50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării de înmatriculare formulată de reclamant), rezultă că actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În critica adusă hotărârii atacate se susține că instanța de fond nu a analizat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008 care nu se aplică autovehiculelor produse în România și înmatriculate aici, considerându-se evidentă diferența de tratament juridic între aceste din urmă autovehicule și cele aduse din Comunitatea Europeană. S-a apreciat că dispozițiile OUG50/2008 contravin art. 90 din Tratatul CEE.
În drept se invocă art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul a fost timbrat cu 19,5 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinările formulate Administrația Fondului pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice A I au solicitat respingerea recursului promovat de reclamant apreciind hotărârea atacată drept temeinică și legală.
Verificând sentința atacată din prisma motivelor invocate, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. curtea reține următoarele:
În speță, compatibilitatea nr.OUG 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, respectiv, art. 90 din Tratat trebuie analizată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008 și, ulterior, prin OUG nr. 7/2009.
În ceea ce privește scopul urmărit de către Guvernul României prin modificarea ordonanței de urgență acesta rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008 care prevede că adoptarea actului a fost necesară având în vedere:,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale".
Schimbarea de intenție, declarată expres de către legiuitor, nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule.
Deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, începând cu data de 15.12.2008, prin OUG218/2008 și, ulterior, OUG nr. 7/2009, o anumită categorie de autoturisme noi a fost exceptată de la plata taxei de poluare.
Astfel, s-a prevăzut că,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008".
În cauza Humblot, CJCE a subliniat că statele au libertatea de a-și taxa autovehiculele care circulă pe drumurile publice, însă aceste sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența art. 90 din, adică să nu fie discriminatoriu.
În condițiile în care categoriile de autoturisme exceptate de la plata taxei de poluare corespund caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, la acest moment, se poate aprecia că sistemul românesc discriminează în mod indirect, prin această exceptare urmărindu-se, în principal, protejarea industriei interne în detrimentul produselor importate.
De asemenea, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificarilor aduse prin OUG218/2008 și OUG nr. 7/2009 norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE.
Așadar, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului.
Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse,în speță fie spre cele deja inmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Pentru determinarea măsurii în care autovehicolul reclamantului intră în concurență cu categoria de autovehicule exceptate de la plata taxei, instanța a avut în vedere hotărârea CJCE pronunțată în cauza Comisia Franța conform căreia trebuie considerate produse similare cele care au caracteristici similare și îndeplinesc aceleași nevoi din punctul de vedere al consumatorilor.
Apreciind că, de fapt, caracteristicile obiective ale autovehiculelor care justifică capacitatea de a îndeplini același nevoi pentru utilizatori trebuie raportate doar la încadrarea în categoria M1 sau N1, condiție întrunită de autovehiculul reclamantului, acesta trebuie calificat ca fiind un produs similar.
Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de,infringement," de catre Comisia Europeană, la data de 25.06.2009, in temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, Comisia consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejand industria națională a autovehiculelor noi.
Ca și remediu în cazul discriminării în cadrul art. 90 din, CJCE a stabilit că statele memebre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate contrar art. 90, cu respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză și că pot fi plătite daune pentru perderile suferite.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că subzistă doar motivul de recurs invocat raportat la prevederile art. 304 alin. 1 punctul 9.civ.Cod Penal, fiind greșit apreciată conformitatea prevederilor OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile comunitare, în temeiul art. 312.pr.civ. recursul reclamantului va fi admis, iar, sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii acțiunii reclamantului cu consecința obligării pârâtelor la restituirea sumei de 4842 lei și a dobânzii calculate conform art. 124 și art. 120 alin. 1 din pr.fiscală.
În baza art. 274.pr.civ. vor fi obligate pârâtele la 57, 8 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs în favoarea reclamantului-recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 446/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și contencios administrativ în dosar nr. 1618/107/200 și în consecință:
Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului împotriva pârâtelor DGFP A, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A I și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU și drept urmare, obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 4842 lei cu titlu de taxă de poluare încasată nelegală și dobânda legală conform art.120 alin.1 și 2 Cod pr.fiscală.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 57,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 11 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./6 ex./18.12.2009
Jud.fond
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța, Marieta Florea, Marius