Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1415/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1415
Ședința public din 3 iulie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta -, cu domiciliul în mun. B, str. -, nr. 1, jud. împotriva sentinței nr. 521 din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Boto șani - secția comercial, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 55/E/40/2009).
La apelul nominal au lipsit prțile.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, dup care instanța, luând act c nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constat recursul în stare de judecat și în temeiul disp. art. 150 Cod proc. civ. rmâne în pronunțare.
Dup deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de faț, constat urmtoarele:
Prin încheierea de ședinț din 21 noiembrie 2008, pronunțat de Secția civil a Tribunalului Boto șani în dosarul nr-, s- dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia spre competent soluționare Secției Comerciale, Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Boto șani, fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 55/40/8.01.2009.
S- reținut c la 5 noiembrie 2008, conform art. 165 Cod proc. civil, instanța civil dispus disjungerea de cererea inițial a cererii formulate de reclamanta - la 4 noiembrie și precizat la 5 noiembrie 2008, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului B, Primria municipiului B, și, având ca obiect obligarea acestora la plata ajutorului social lunar conform art. 30 din Legea 416/2001.
Prin încheierea de ședinț din 11 februarie 2009, instanța dispus rectificarea citativului în sensul scoaterii din cauz a Casei Județene de Asigurri Sociale de Sntate și introducerea în calitate de pârâți a Consiliului Local B și Primarului municipiului B, iar prin încheierea de ședinț din 25.03.2009, la solicitarea Primarului mun. B s- dispus introducerea în cauz, în calitate de pârât și a Serviciului Public Local de Asistenț Social
Pârâții și, în calitate de funcționari publici - salariați ai Serviciului Public Local de Asistenț Social B, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamante, cu precizarea c din copia carnetului de munc depus de aceasta, reiese c,la data solicitrii era încadrat cu contract individual de munc la SC SRL B, nefcând dovada încetrii acestui contract de munc și nici c este persoan în cutarea unui loc de munc.
Prin sentința nr. 521/2009, tribunalul respins acțiunea ca nefondat.
În motivarea soluției s-au reținut urmtoarele:
Prin cererea depus de reclamanta la 5 noiembrie 2008, aceasta solicitat acordarea ajutorului social minim garantat prevzut de Legea 416/2001 cu modificrile și completrile ulterioare.
Conform art. 9 din Legea 416/2001 cu modificrile ulterioare, ajutorul social se acord pe baz de cerere și declarație pe propria rspundere însoțit de acte doveditoare privind componența familiei și veniturilor membrilor acesteia.
Reclamanta, fr a se prezenta la sediul Serviciului Public Local de Asistenț Social, a trimis prin poșt adresa înregistrat sub nr. III-12905/5.08.2008, fr a se prezenta personal pentru a completa dosarul cu toate actele necesare deși, prin dou adrese i s-a comunicat la domiciliul indicat de aceasta, c dosarul depus este incomplet.
Abia la 4.09.2008 s-a prezentat la sediul pârâtei pentru a ridica adresa cuprinzând actele necesare pentru completarea dosarului, îns, de la acea dat nu s-a mai prezentat pentru completarea dosarului.
Din conținutul actului normativ care reglementeaz acordarea ajutorului social, instanța reține c, beneficiarul trebuie s fie înregistrat la AJOFM ca persoan în cutarea unui loc de munc și s nu fi refuzat un loc de munc care i-a fost pus la dispoziție.
Or, reclamanta depus copia carnetului de munc la sediul pârâtei, din care rezult c la data solicitrii era încadrat cu contract de munc la SC SRL B ( poz. 32 65 dosar) nefcând dovada încetrii acestui contract și nici c este persoan în cutarea unui loc de munc.
Împotriva sentinței menționate declarat recurs reclamanta, învederând c instanța nu a luat în considerare probele administrate și c la data formulrii cererii era concediat.
Prin întâmpinarea depus la dosar, pârâtul Serviciul Public Local de Asistenț Social a învederat c reclamanta a depus, prin poșt, copia carnetului de munc din care reiese c de la data solicitrii era încadrat cu contract individual de munc la SC SRL B ( poz. 32 din carnetul de munc) și nu fcut dovada încetrii acestui contract individual de munc și nici c este persoana în cutarea unui loc de munc.
Conform înscrisurilor prezentate de ctre reclamanta, aceasta nu se încadreaz în categoria beneficiarilor de venit minim garantat fiind persoan cu un loc de munc și care realiza venituri net superioare venitului minim garantat acordat prin Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat cu modificrile și completrile ulterioare.
Corect reținut instanța de fond c instituția a invitat-o la sediu su pentru consiliere și pentru discuții în vederea stabilirii situației de fapt ( statutul ocupațional, stare civil, adresa la care locuiește) și a completrii cererii tipizate și a celorlalte documente necesare conform legii la dosarul de acordare, dar reclamanta recurent nu dat curs solicitrii.
Recursul nu este întemeiat.
Așa cum rezult din cuprinsul sentinței nr. 1665/2008, pronunțat de Tribunalul Boto șani, reclamanta beneficiaz de indemnizația de șomaj.
Dat fiind aceast stare de fapt, reclamanta nu mai întrunește condițiile prevzute de art. 1-5 din Legea nr. 416/2001 privind acordarea venitului minim garantat. Potrivit art. 8 din Legea nr. 416/2001, la stabilirea venitului net lunar se iau în considerare inclusiv veniturile din asigurri de șomaj. Dispozițiile art. 17 din HG nr. 1010/2006 sunt în același sens. Nu fost fcut dovada c venitul net lunar este inferior nivelului lunar al venitului minim garantat.
În plus, așa cum a reținut și prima instanț, nu rezult din cuprinsul carnetului de munc ( 64 dosar fond) c ar fi încetat contractul de munc încheiat cu SC SRL, pentru un salariu de 444 lei lunar,
Date fiind cele învederate, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 4,8, 9 invocate de recurent.
Pentru considerente învederate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod proc. civil,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta -, cu domiciliul în mun. B, str. -, nr. 1, jud. împotriva sentinței nr. 521 din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Boto șani - secția comercial, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 3 iulie 2009.
Președinte, Judectori, Grefier,
Red. SR
Jud.
Tehnored. DS
2 ex. - 13.07.09
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Ududec Elena