Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1418/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1418
Ședința publică din 3 iulie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MFP - ANAF B - Direcția Generală a Finanțelor Publice B -, cu sediul în mun. B,-, jud. împotriva sentinței nr. 487 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 1081/E/40/2009).
La apelul nominal a răspuns reclamantul intimat, lipsă fiind recurentul și intimatul Statul Român - prin MFP.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr.1081/E/40/09 din 02.03.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B și DGFP B, solicitând a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoașterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 din Tratatul Comunității Europene și obligarea pârâților la restituirea diferenței rămasă neachitată de 3.675 lei din taxa de primă înmatriculare în sumă de 5.649 lei, achitată pentru autoturismul cumpărat din spațiul european, în anul 2007, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
In fapt, reclamantul a arătat că a cumpărat din spațiul european un autoturism pentru care a fost obligat să plătească taxa de primă înmatriculare anterior menționată, în vederea înmatriculării acestuia în circulație.
A apreciat reclamantul că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 din
In susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâții, legal citați, prin întâmpinare au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere faptul că taxa a fost achitată la Trezoreria mun. B, precum și lipsa îndeplinirii procedurii prealabile prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, justificat de faptul că taxa de primă înmatriculare a fost încasată în temeiul disp. art. 2411alin. 1 din OUG nr. 110/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003, iar ca efect al intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare, reclamantul a beneficiat deja de restituirea parțială a sumei plătite.
Prin sentința civilă nr. 487 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Botoșania respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâți și a admis acțiunea reclamantului, obligând Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP B să restituie acestuia diferența rămasă neachitată de 3.675 lei din contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5649 lei, achitată cu chitanța seria - nr. -/23.07.2007.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Față de calitatea procesuală pasivă a Statului Român - prin MEF, instanța de fond a constatat că aceasta este justificată prin aceea că repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligației de a respecta normele comunitare revine Statului Român potrivit art. 28 din, motiv pentru care a respins excepția invocată de acesta, având în vedere și faptul că trezoreria doar a încasat suma plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, neputând fi atrasă răspunderea directă a acesteia pentru restituirea unei taxe încasată în baza legii române.
În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, prima instanță a respins-o pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin această dispoziție constituțională s-a recunoscut de către statul român principiul priorității dreptului comunitar și cel al efectului direct al acestuia în dreptul intern, fapt ce presupune obligația României de a respecta caracterul obligatoriu al tuturor izvoarelor dreptului comunitar.
În categoria acestora, un rol important îl deține jurisprudența Curții de la Strasbourg care a instituit o serie de principii generale de drept - cu aceeași valoare juridică ca și dispozițiile tratatelor constitutive.
Tribunalul a constatat că jurisprudența a clarificat problema existenței unei proceduri legislative, administrative sau judiciare care ar putea afecta aplicabilitatea dreptului comunitar, stabilind în Cazul II 106/77 că: "orice prevedere din sistemul legislativ național și orice practică legislativă sau judiciară care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin împiedicarea instanțelor naționale competente să aplice dreptul de a întreprinde acțiunile necesare ca, în momentul intrării în vigoare a prevederii comunitare, să anuleze prevederile legislative naționale care ar împiedica aplicabilitatea deplină și efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerințele care constituie însăși esența dreptului comunitar".
Față de aceste concluzii formulate de, instanța de fond a apreciat că, în speță, nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. - este de natură a împiedica exercițiul dreptului la acțiune - întemeiat pe o normă de drept comunitar pretins încălcată - motiv pentru care a constatat inaplicabile aceste dispoziții din legislația internă, dispoziții care sunt de natură a înlătura posibilitatea instanței de a da eficiență dreptului comunitar.
Pentru a proceda astfel instanța a avut în vedere și concepția care a statuat asupra faptului că "instrumentele juridice necesare aplicării dreptului comunitar trebuie aplicate de judecătorul național, chiar și atunci când dreptul național nu le prevede".
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța a constatat că odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România - ca și orice alt stat membru - are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia - are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
In speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit acestei dispoziții din, sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială a comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate" (Hotărârea nr. 8/74 ). Curtea a arătat prin aceeași hotărâre că: "pentru ca o măsură a statului membru sa poată intra în câmpul de aplicare a acestei definiții nu este necesar nici ca aceasta să producă un efect restrictiv asupra importurilor, ci este suficient doar ca măsura să afecteze, de o anumită manieră, cursul importurilor".
Având în vedere cele anterior menționate, tribunalul a constatat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 din - respectiv acela de realizare a unei "piețe comune", a unui spațiu tară frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor.
Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
In același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.
Totodată, Curtea a decis că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar și care implică o dublă consecință, respectiv: particularii pot să-și valorifice în fața judecătorilor naționali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanțele naționale au obligația de a asigura respectul lor.
Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 aliniat 2 statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
În ce privește apărarea pârâților referitoare la aplicabilitatea OUG nr. 50/2008, în baza căreia s-a dispus deja restituirea parțială a taxei de primă înmatriculare, prima instanță a respins-o, întrucât CJCE a stabilit deja că dacă o sumă de bani a fost plătită de un particular în aplicarea unui text intern contrar dreptului comunitar, judecătorul trebuie să ordone restituirea integrală a acesteia, din momentul încălcării dreptului comunitar. Mai mult, disp. art. 2141din Codul fiscal, ce constituie temeiul perceperii taxei, nu a fost încă abrogat, iar ordonanța anterior menționată nu asigură recuperarea integrală a sumei plătită cu acest titlu.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor B - ANAF B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B - B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive a MEF, întrucât această taxă specială pentru autoturisme și autovehicule a fost achitată la organul fiscal teritorial în conformitate cu prev. Codului d e proc. fiscală referitoare la competența teritorială. Mai mult, acesta nu poate executa hotărârea, neavând cont din care să achite sume de bani, restituirile efectuându-se de către organul fiscal competent.
Pe fondul cauzei, susține recurentul că, instanța, în mod eronat, a constatat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare Statul Român a afectat cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene, respectiv art. 14 din.
Taxa specială de primă înmatriculare a fost stabilită și încasată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 2141și art. 2142din codul fiscal care stabilesc că taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.
Cum aceste norme stabilite de Codul fiscal sunt obligatorii și conforme cu normele relevante din dreptul comunitar și anume art. (3) al. (3) din Directiva 92/12 a Consiliului Comunității Europene din 25.02.1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse, recurenta apreciază că legal a stabilit în sarcina reclamantei taxa specială de primă înmatriculare.
A mai arătat recurentul că un alt considerent ce a stat la baza stabilirii taxei speciale de primă înmatriculare a fost cel legat de protecția mediului, preocupare ce face parte din obiectivele fundamentale ale Comunității Europene.
A mai precizat faptul că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Mai mult, arată recurentul, admiterea unei asemenea acțiuni creează un tratament discriminatoriu față de categoria contribuabililor care se adresează organului fiscal pentru restituirea diferenței dintre cele două taxe, întrucât instanța de fond a dispus restituirea integrală a taxei speciale achitate fără a obliga reclamantul la plata noii taxe de poluare prev. de OUG nr. 50/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul nu este întemeiat.
În ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul, în mod corect a reținut că aceasta este justificată, în speță, trezoreria doar încasând o sumă ce a fost plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, ca orice altă taxă sau impozit ce se virează la bugetul de stat, neputând fi atrasă răspunderea directă a acesteia pentru restituirea unei taxe încasate în baza legii române.
Pe fondul cauzei, tribunalul în mod corect a reținut că acțiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană - ca și orice alt stat membru - are obligația să respecte dispozițiile de drept comunitar direct aplicabile, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația să repare daunele cauzate persoanelor particulare.
În speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statele membre, continuând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit dispozițiilor art. 28 din, sunt interzise în state membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate.
În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea promovată de reclamant este fondată și a dispus ca Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să restituie acestuia contravaloarea taxei de primă înmatriculare.
Nu sunt fondate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises, precum și cauza conexată nr.C-290/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis/ c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos /c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki /c/Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicarea retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MFP - ANAF B - Direcția Generală a Finanțelor Publice B -, cu sediul în mun. B,-, jud. împotriva sentinței nr. 487 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. NV
Jud.
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Ududec Elena
