Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1432/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 1432/CA/2009
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A în nume propriu și pentru A I și Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 281/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 17 noiembrie 2009.
Se constată că avocat, mandatar ales al intimatei - LEASING INTERNATIONAL SA, solicită acordarea unui termen de judecată, din motive medicale fiind în imposibilitate de a se prezenta, anexând la cerere adeverința medicală.
Instanța în deliberare constată că în cauză a mai fost acordat un termen de judecată, la solicitarea mandatarului intimatei și față de împrejurarea că intimata a formulat întâmpinare, respinge cererea de amânare și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Constată că sub nr- s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Alba acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - LEASING INTERNATIONAL SA în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Administrația Finanțelor Publice A I și Administrația Fondului pentru Mediu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 9191 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și plata dobânzii legale, începând cu data încasării sumei și până la data restituirii efective.
În motivarea acțiunii se arată că la înmatricularea în România a autoutilitarei second hand marca Mercedez, achiziționat din Germania, reclamanta a trebuit să plătească taxă de poluare, la data de12 12 2008. S-a considerat că prin instituirea acestei taxe autoturismelor aduse din Comunitatea Europeană, au fost încălcate prevederile art. 90 din, în sensul că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în UE și reînmatriculate în România, în vreme ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu este percepută.
În aceste condiții, s-a menționat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 148 din Constituție, care statuează faptul că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, sens în care trebuie să se constate că, taxa de poluare a fost încasată în mod nelegal și deci, trebuie restituită.
Prin sentința nr. 281/CA/20 03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba s-a admis acțiunea promovată de reclamantă și s-a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 9191 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și plata dobânzii legale, calculată conform art.120 alin2 Cod procedură fiscală până la data restituirii efective.
În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut în esență că taxa de poluare nu se datorează în temeiul OUG 50/2008, având caracter discriminatoriu deoarece nu se aplică autovehiculelor produse în România și înmatriculate aici, considerându-se evidentă diferența de tratament juridic între aceste autovehicule și cele aduse din Comunitatea Europeană. S-a apreciat că dispozițiile OUG50/2008 contravin art. 90 din Tratatul CEE.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Administrația Finanțelor Publice A I și Administrația Fondului pentru Mediu solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În critica adusă hotărârii atacate se susține că instanța de fond a apreciat greșit că OUG 50/2008 este contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE deoarece a fost adoptată tocmai pentru ca România să se conformeze jurisprudenței, taxa fiind stabilită după criterii obiective și într-un cuantum care să nu obstaculeze libera circulație a mărfurilor între statele membre.
În drept se invocă art. 312 alin.3 raportat la art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană ratificat prin Legea 157/2005, nr.OUG50/2008.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru conform art.17 din Legea 146/1997.
Prin întâmpinare reclamanta intimată a solicitat respingerea recursurilor apreciind hotărârea atacată drept temeinică și legală.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și a actelor de la dosar se constată că sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Verificând cadrul legislativ în materia supusă analizei se constată că instanța de fond a identificat, interpretat și aplicat greșit prevederile legale incidente în cauză.
Taxa de poluare se datorează în virtutea OUG 50/2008, scopul instituirii ei fiind așa cum rezultă din preambulul acestui act normativ, asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu și pentru a asigura respectarea normelor comunitare, inclusiv a jurisprudenței.
Indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxă, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare ( înregistrare ) a autoturismului pe teritoriul României.
Tratatul de instituire a Comunității Europene prin art. 90 al. 1 stabilește că nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocăm in acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, și alții (Ungaria),C-387/2001 Weigel contra Austriei cât și Comisia Danemarca C-47/88 prin care CJCE a reținut că textul de mai sus al tratatului nu se opune stabilirii de către statele membre a unei taxe pentru prima înmatriculare a autovehiculelor în parcul național,cât timp aceasta este stabilită după criterii obiective și într-un cuantum care nu împiedică libera circulație a mărfurilor. În ce privește autoturismele noi acestora legislația internă le-a stabilit același regim juridic,fie că erau produse în România,fie că erau achiziționate din alt stat membru pentru a fi înmatriculate.S- a apreciat că o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză(în speță Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv (Ungaria) și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
S-a concluzionat că art. 90 par.1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculatăfără a se lua în calculdeprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Din interpretarea textului tratatului cât și a jurisprudenței rezultă că taxa stabilită prin OUG nr. 50/2008 în forma sa inițială nu este discriminatorie, întrucât tocmai pentru a se conforma cerințelor Comisiei Europene care a demarat procedura de infringement împotriva Statului român în privința primei reglementări a taxei cuprinsă în art.214/1 Cod fiscal s-a adoptat OUG.50/2008 prin care s-au stabilit criterii obiective de calculare a taxei indiferent că autoturismele provin din alte state membre UE sau din România.
Reclamanta pe lângă a proclama discriminarea pe care pretinde că o suferă prin faptul că a importat un autoturism dintr-un stat membru, nu a oferit instanței probe pertinente și concludente în acest sens.
Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În consecință, comparând norma comunitară cuprinsă în art. 90 din Tratat cu legislația internă - OUG nr. 50/2008 în forma inițială - se poate stabili că întrucât cuantumul taxei este aplicat după aceleași criterii, legislația internă nu este contrară dreptului comunitar și se constată că prevederile dreptului intern au aplicabilitate în cauză fiind greșit înlăturate de prima instanță, iar taxa achitată de reclamantă este legală și nu trebuia restituită.
Fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, recursurile pârâtelor vor fi admise potrivit art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă și se va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtele A, A I și B împotriva sentinței nr. 281/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei "" Leasing Internațional SA împotriva pârâtelor A, A I și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 X 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. MF
Dact./ex.4/28 12 2009
Jud.fond.
Președinte:Marius Ionel IonescuJudecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța