Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1466/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1466
Ședința publică din 1 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în municipiul B,- sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B, nr. 5, județul Bîmpotriva sentinței nr. 660 din 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenții și reclamanta intimată " "
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Luând act că pârâții-recurenți au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța, constată recursul în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 25.02.2009, înregistrată sub nr-, reclamanta " " Bac hemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și B - pentru a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoașterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 din Tratatul Comunității Europene și obligarea pârâților la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5614 lei, achitată la 10.10.2007 și a sumei de 9186 lei taxă de poluare achitată la 8.11.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În fapt, reclamanta arătat că a cumpărat în luna octombrie 2007 din Germania un autoturism pentru care a fost obligată să plătească taxa de primă înmatriculare în sumă de 5614 lei, iar în luna august 2008 cumpărat din Cehia un autoturism pentru care a fost obligată să plătească suma de 9186 lei ca taxă de poluare.
Apreciază reclamanta că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 din
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta - B prin Bad epus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a, solicitând totodată și introducerea în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu întrucât taxa de 9.186 le reprezintă taxă de poluare care se face venit la bugetul de stat conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule,iar pe fond a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii.
Prinsentința nr. 660 din 03.06.2009, Tribunalul Botoșania respins excepțiile invocate de pârâta B - prin și a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta " " B, obligând pârâta să restituie reclamantei contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5614 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație și a respins cererea privind plata taxei de poluare în sumă de 9186 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Față de calitatea părților chemate în judecată, citarea în calitate de pârât Statului Român prin F și B este oportună, în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii față de o autoritate publică care a pretins plata taxei de primă înmatriculare în vederea înmatriculării în circulație a autoturismelor proprietatea reclamantei.
Referitor la introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Administrației Fondului pentru Mediu, refuzul instanței apare justificat prin faptul că taxa de poluare, se face venit la bugetul de stat, fiind încasată tot de Trezorerie, urmând ca apoi să fie repartizată fondului pentru mediu.
Potrivit art. 148 aliniat 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin această dispoziție constituțională, s-a recunoscut de către statul român principiul priorității dreptului comunitar și cel al efectului direct al acestuia în dreptul intern, aspect ce presupune obligația României de a respecta caracterul obligatoriu al tuturor izvoarelor dreptului comunitar.
În categoria acestora, un rol important îl deține jurisprudența Curții de la Strasbourg, care a instituit o serie de principii generale de drept - cu aceeași valoare juridică ca și dispozițiile tratatelor constitutive.
Instanța a constatat că, jurisprudența a clarificat problema existenței unei proceduri legislative, administrative sau judiciare, care ar putea afecta aplicabilitatea dreptului comunitar, stabilind în Cazul II 106/77 că: "orice prevedere din sistemul legislativ național și orice practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin împiedicarea instanțelor naționale competente să aplice dreptul comunitar să-și exercite dreptul de a întreprinde acțiunile necesare ca, în momentul intrării în vigoare a prevederii comunitare, să anuleze prevederile legislative naționale care ar putea împiedica aplicabilitatea deplină și efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerințele care constituie însăși esența dreptului comunitar."
Față de aceste concluzii formulate de, instanța a apreciat că, în speța de față, nerespectarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu este de natură a împiedica exercițiul dreptului la acțiune - întemeiat pe o normă de drept comunitar pretins încălcată - motiv pentru care, a constatat inaplicabile aceste dispoziții din legislația internă, care sunt de natură a înlătura posibilitatea instanței de a da eficiență dreptului comunitar.
Instanța a avut în vedere și concepția, care a statuat asupra faptului că "instrumentele juridice necesare aplicării dreptului comunitar trebuie aplicate de judecătorul național, chiar și atunci când dreptul național nu le prevede."
În ceea ce privește procedura prejudicială reglementată de art. 234 din, instanța a constatat că, dispozițiile tratatelor și cele ale Convenției d l Bruxelles, precum și hotărârile deja emise de către C, nu pot, prin ele însele, să facă obiectul unei cereri de interpretare.
Prin urmare, constatând că norma de drept comunitar aplicabilă în speță este cuprinsă în, prima instanță a apreciat că, nu este cazul declanșării unei astfel de proceduri.
Față de încadrarea juridică a acțiunii, instanța a constatat următoarele:
Potrivit disp. art. 1 aliniat 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.
În ceea ce privește competența Tribunalului Botoșani de a soluționa prezentul litigiu, instanța a apreciat că în speță sunt aplicabile disp. art. 10 aliniat 1 din Legea nr. 554/2004 care conferă tribunalelor administrativ-fiscale competența de a soluționa litigiile privind taxele și impozitele de până la 500.000 lei - având în vedere că obiectul litigiului îl constituie o taxă care este pretinsă în baza Codului d e Procedură Fiscală și care este virată la bugetul de stat - fapt care rezultă explicit din chitanța depusă la dosarul cauzei.
Față de dreptul pretins de reclamantă, instanța a constatat că odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România - ca și orice alt stat membru - are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia - are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
În speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre, ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit acestei dispoziții din, sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială, a comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate" (Hotărârea nr. 8/74 ). Curtea a arătat prin aceeași hotărâre că: "pentru ca o măsură a statului membru să poată intra în câmpul de aplicare a acestei definiții, nu este necesar nici ca aceasta să producă un efect restrictiv asupra importurilor, ci este suficient doar ca măsura să afecteze, de o anumită manieră, cursul importurilor".
Având în vedere cele anterior menționate, prima instanță a constatat că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 din - respectiv acela de realizare a unei "piețe comune", a unui spațiu fără frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor.
Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.
Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 aliniat 2, statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
În ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin violarea obligației ce incumbă Statului Român potrivit art. 28 din, instanța a observat că această problemă a fost elucidată de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat deja printr-o hotărâre emisă la data de 5.03.1996 în dosarele du pecheur și III, arătând că: "principiul responsabilității statelor membre se aplică tuturor ipotezelor de violare a dreptului comunitar, mai ales în cazul în care respectiva violare este rezultatul unei legi".
Referitor la taxa de poluare, instanța a reținut următoarele:
Taxa de poluare pentru autovehicule se achită la prima înmatriculare a autoturismului în România, iar la stabilirea acesteia se au în vedere mai multe elemente de calcul și anume: valoarea combinată a emisiilor de, taxa specifică exprimată în Euro/1 g, capacitatea cilindrică, taxa specifică pe cilindri și cota de reducere a taxei, care are în vedere vechimea autoturismului exprimată în ani, rulajul mediu anual, starea tehnică și nivelul de dotare a autovehiculului.
Această taxă se achită înainte de prima înmatriculare a autoturismelor noi și a autoturismelor second - hand cumpărate din
Potrivit art. 28 din, în statele membre sunt interzise restricțiile de cantitate la import, precum și orice alte măsuri cu caracter echivalent, în art. 90 din același tratat stabilindu-se că, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiție a interpretat în sens foarte larg noțiunea de taxe cu efect echivalent, apreciind că acestea sunt orice taxe de ordin financiar indiferent de valoarea sumei, indiferent de nume și metode percepute în mod unilateral, pentru mărfuri de proveniență internă sau externă ca urmare a faptului că acestea traversează granița, chiar dacă aceste taxe nu sunt colectate în beneficiul statului, nu au natură discriminatorie sau protecționistă, iar produsul taxat nu se află în competiție cu produsele fabricate pe plan intern.
Curtea Europeană de Justiție a admis însă, că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice dacă acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 90 din, adică respectă condiția de a nu fi discriminatoriu.
De asemenea, Curtea a lăsat o largă marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește măsurile necesare pentru protecția mediului.
De observat că taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în circulație în România a autoturismelor noi sau second - hand.
Fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România (indiferent de producător), cât și celor achiziționate din spațiul european, taxa de poluare nu are caracterul unei taxe echivalente la import, astfel că nu încalcă disp. art. 28 și 90 din
Pornind de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care acestea devin surse de poluare. În acest context, taxa de poluare nu este decât aplicarea principiului "poluatorul plătește", principiu reținut în dreptul comunitar.
Pe de altă parte, este de remarcat că taxa de primă înmatriculare, sub denumiri diferite, se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene, și se calculează în funcție de valoarea reală a autovehiculului (Polonia), prețul facturat (Austria), procent din prețul mașinii (Finlanda) sau taxă fixă (în Spania).
Unele state europene au fost sancționate în procedura de infrigement pentru modalitatea de percepere a taxei, însă la pronunțarea soluțiilor s-a avut în vedere obligația efectuării unei inspecții tehnice numai pentru autovehicule importate (cauza C- 170/07 Comisia vs. Polonia) fie un criteriu unic întemeiat pe vechime (C 74/06 Comisia vs. ), fie posibilitatea înmatriculării numai dacă se respectă anumite dispoziții în materie de emisii poluante și emisii sonore (C- 527/07 Comisia vs. Austria). Însă, modalitatea de stabilire a taxei de poluare în forma prevăzută de nr.OUG 50/2008, ia în considerare mai multe criterii care se aplică uniform autoturismelor la prima înmatriculare.
Din acest punct de vedere, taxa astfel percepută nu este discriminatorie întrucât privește numai prima înmatriculare, indiferent de proveniență, nu și eventuale revânzării pe teritoriul României.
Important la soluționarea cauzei, este și faptul că în procedura hotărârilor preliminarii, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat că taxele percepute la prima înmatriculare pe teritoriul unei țări nu au efectul unei taxe echivalente la import, atâta vreme cât privesc atât autoturismele noi, cât și cele cumpărate din spațiul european și cât, taxa aplicată produsului de import și cea aplicată produsului național similar sunt calculate după aceleași metode și nu conduc, chiar în cazuri limitate, la un impozit mai mare produsului de import (ex: Cauza C-313/05). Aceste hotărâri pot fi luate în considerare la soluționarea prezentei cauze deoarece Curtea a interpretat deja problema în litigiu, indiferent de procedura în care a fost adoptată. Comparând textele propuse de C în analiza unei taxe echivalente la import, cu modalitatea de calcul a taxei de poluare stabilită de nr.OUG 50/2008, se constată că aceasta respectă exigențele propuse și prin aplicarea criteriilor de calcul, în sensul că taxa aplicată produsului de import, nou sau second-hand și cea aplicată produsului național similar nu conduc la un impozit mai mare produsului de import.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice
Pe cale de excepție recurenții au invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice B, motivat de faptul că această taxă a fost achitată la organul fiscal teritorial, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, referitoare la competența teritorială.
Pe fondul cauzei, au arătat - în esență - că această taxă specială de primă înmatriculare a fost stabilită și încasată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art.2141și 2142din Codul Fiscal, care stabilește că: "taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România".
Aceste norme stabilite de către Codul Fiscal sunt obligatorii și conforme cu normele relevante, de bază, din dreptul comunitar și anume: art. 3 alin. 3 din Directiva 92/12 a Consiliului Comunității Europene din 25.02.1992, privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse.
Recurenții mai arată că, avându-se în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului de taxare a autoturismelor, de la data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care prevede o nouă formulă de calcul a taxei, din sumele colectate finanțându-se programe și proiecte privind protecția mediului.
Având in vedere textul legal menționat, recurenții consideră acțiunea formulata ca fiind nefondată întrucât, art. 11 al ordonanței susmenționate conține prevederi privind restituirea taxei auto: " taxa rezultată ca diferența dintre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se restituie."
Așadar, daca Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificata si completata prin Legea nr. 343/2006 si prin OUG nr. 110/2006, care reglementează regimul juridic al taxei speciale pentru autovehicule, nu conține prevederi privind restituirea taxei auto, astfel încât doar instanța de judecata ar fi putut dispune restituirea acestei taxe, noul act normativ, respectiv nr.OUG 50/2008, conține prevederi neechivoce in ceea ce privește restituirea acesteia.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă în cauză a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul, în mod corect a reținut că aceasta este justificată, întrucât, trezoreria doar încasând o sumă ce a fost plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, ca orice altă taxă sau impozit ce se virează la bugetul de stat, nu poate fi antrenată răspunderea directă a acesteia pentru restituirea unei taxe percepute în baza legii române.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, dată cu aderarea la Comunitatea Europeană - ca și orice alt stat membru - România are obligația să respecte dispozițiile de drept comunitar direct aplicabile, iar atunci când are loc o violare a acestora, are obligația să repare daunele cauzate persoanelor particulare.
În speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre, ci și subiectelor de drept intern ale statele membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit dispozițiilor art. 28 din, sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare, ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică, fără distincție, și produselor naționale și celor importate.
În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea promovată de reclamantă este fondată și a dispus ca Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să restituie acesteia contravaloarea taxei de primă înmatriculare.
Nu sunt întemeiate nici susținerile fundamentate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât, potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că, taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne, în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care, a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia, când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Referitor la taxa de poluare, Curtea reține următoarele:
Fără îndoială, atât prin cererea introductivă de instanță, cât și prin prezentul recurs recurenții au reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008, cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1, sub acest aspect instanța fondului răspunzând criticilor formulate, răspuns pe care instanța de recurs urmează a-l detalia în prezenta decizie.
Se cuvine pentru început, să stabilim locul pe care disp. art. 90 alin. 1 îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și orice alte taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Industries, par.55 "art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre".
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci le impune obligatoriu ca, indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, obiect de analiză în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament a diverselor feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, și C-333/2005, " o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru, înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare, nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite, sau să schimbe cota de impunere, sau baza de impunere a unor impozite existente". Și, nu este inutil de observat că, această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație, cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate, prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, eventualul caracter discriminatoriu al nr.OUG 50/2008 poate fi analizat, doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 - 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare. Așa încât, speculațiile recurenților cu privire la favorizarea vânzării de autoturisme second-hand, deja înmatriculate în România, nu pot fi luate în considerare.
Acestea fiind premisele, Curtea va trebui să analizeze, în fapt, dacă taxa de poluare impusă autovehiculelor second-hand importate dintr-un stat membru, depășește sau nu, cuantumul valorii reziduale a taxei de primă înmatriculare deja încorporată în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în România. Din această perspectivă, comparația poate fi făcută "exempli gratia" între un autoturism înmatriculat în România după 01.07.2008, cu plata taxei de poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 și un alt autoturism, second-hand, importat din statele membre și înmatriculat în România la data de 01.11.2008. (De asemenea, în baza aceluiași raționament al Curții, după modificarea OUG nr. 50/2008, comparația poate privi două autoturisme înmatriculate sub același regim fiscal, astfel încât dublarea sau triplarea taxei de poluare nu încalcă norme comunitare decât dacă este însoțită de o exceptare a anumitor autovehicule de la plata acestei taxe sau de impunerea unor categorii de autovehicule la o taxă mai mică sau mai mare, după caz). Iar analiza, potrivit raționamentului Curții Europene de Justiție din cauza C-47/1988, Comisia Danemarca, trebuie să pornească de la premisa că, valoarea autovehiculului nou este compusă din prețul acestuia, la care se adaugă taxa de primă înmatriculare. Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcționare a autovehiculului. Spre exemplu, la momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a prețului plătit cât și valoarea reziduală a taxei de primă înmatriculare plătită, se vor diminua cu același procent, respectiv cu 50%. În consecință, o taxă de primă înmatriculare nediscriminatorie pentru un autovehicul similar (ca vechime, motorizare), dar importat dintr-un stat membru trebuie să aibă un cuantum de cel mult 50% din valoarea taxei de primă înmatriculare plătită pentru același autovehicul în stare nouă.
Sigur, evaluarea deprecierii unui autoturism poate fi extrem de dificilă, ceea ce a condus legiuitorul român la utilizarea unei grile de calcul, care însă nu este incompatibilă cu dreptul comunitar. Aceasta pentru că, așa cum a reținut Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/1998, Valente Publica, deprecierea exactă a unui autovehicul nu poate fi calculată decât printr-o expertiză individuală. Cu toate acestea, datorită faptului că un astfel de sistem este prea împovărător pentru statul membru ce impune o astfel de taxă, Curtea a admis totuși și posibilitatea impunerii taxei de primă înmatriculare, potrivit unei grile fixe de impozitare, ce ar putea să aibă în vedere diverse criterii în baza cărora să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai apropiată de realitate (vechimea autovehiculului, numărul de kilometri parcurși, tipul de motor, starea autovehiculului, modelul autovehiculului, etc.). Curtea a apreciat că și un astfel de sistem va fi compatibil cu art. 90 CE doar dacă garantează, în absolut toate cazurile (fără nici o excepție), că taxa aplicată nu depășește cuantumul valorii reziduale deja încorporate în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în statul membru respectiv. Curtea a mai precizat că un astfel de sistem poate garanta neutralitatea absolută a taxei, dacă respectă trei cerințe:
să nu creeze o discriminare între bunurile importate și cele autohtone;
sistemul să fie suficient de precis, astfel încât în baza acestuia să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate;
cel căruia i se impune taxa să aibă la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale, în ipoteza în care consideră că valoarea deprecierii calculate în baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realității. Pentru exercitarea eficientă a dreptului la acțiune, cel interesat ar trebui să cunoască factorii în funcție de care au fost stabilite procentele de depreciere.
Analizând din această perspectivă nr.OUG 50/2008, Curtea observă că actul normativ în discuție respectă cerințele impuse de raționamentul instanței comunitare și, în consecință, nu contravine Tratatului.
Astfel, așa cum rezultă din disp. art. 3 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, toate autovehiculele sunt supuse taxei de poluare, exceptările prev. de art. 3 alin. 2 din ordonanță vizând nu proveniența ci, destinația autovehiculelor.
Sistemul este suficient de precis, acesta conținând elemente legate de norma de poluare, emisia de, capacitatea cilindrică, dar și o grilă de reducere a taxei, extrem de vastă prin categorii de "vârstă" a autovehiculelor, aptă să producă un calcul al deprecierii autoturismului foarte aproape de rezultatul pe care o expertiză individuală l-ar putea releva. Iar aceste criterii au fost deja recunoscute de, ca fiind criterii obiective care pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (Cauza C-290/2005, par.52).
În fine, persoana care consideră că valoarea deprecierii, calculată pe baza grilei fixe de impozitare, nu corespunde realității, are în disp. art. 10 din ordonanță, o cale eficace de a contesta măsura deprecierii respectiv, o procedură judiciară în cadrul căreia poate obține expertizarea tehnică a caracteristicilor autovehiculului rulat.
În consecință, în temeiul art. 3041și art. 312 alin 1Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, menținând soluția primei instanțe, cu completarea motivării în sensul celor arătate anterior.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în municipiul B,- sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B, nr. 5, județul Bîmpotriva sentinței nr. 660 din 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. -
Tehnored.
Ex. 2/16.10.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Surdu Oana
