Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1479/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1479
Ședința publică din 1 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, jud. S și Agenția Națională de Administrare Fiscală B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentințeinr. 1212 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată S, cu sediul în S,-
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru reclamanta intimată, lipsă fiind pârâții recurenți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătoarea reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat - apărătoarea reclamantei intimate, solicită respingerea recursului declarat pârâți ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr- din 13.04.2009, reclamanta Sas olicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Agenția Națională de Administrare Fiscală B, obligarea acestora la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare în sumă de 5542 lei.
În motivarea cererii a arătat că la data de 13.04.2007 a achitat, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat cu nr. de identificare -, suma de 5542 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare.
Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007. Taxa se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, conform art. 2141-2143din Codul fiscal.
Taxa este contrară reglementărilor internaționale în materie și, în mod expres dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, deoarece stabilește un regim discriminatoriu din punct de vedere fiscal în privința autovehiculelor importate din Comunitatea Europeană față de cele similare produse pe piața internă. Fiind vorba despre o contradicție evidentă între norma internă aplicabilă și norma internațională, devine aplicabil principiul supremației dreptului comunitar instituit prin art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 alin. 1 din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, solicită a se constata că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menținute în continuare ca fiind aplicabile în cauza de față.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română. De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE nu interzic perceperea unei taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de primă înmatriculare.
În susținerea acestui punct de vedere, prim-pârâta a invocat prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilirea, care reglementează că dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
De asemenea, a mai arătat că prin OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, ordonanță car a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art. 11 din actul normativ mai sus menționat se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Prinsentința nr. 1212 din 18 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Agenția Națională de Administrare Fiscală B, să restituie reclamantului S contravaloarea taxei de primă înmatriculare în suma de 5542 lei, achitată cu chitanța seria -, nr. - din 13. 04.2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art. 2141și 2142, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. Urmare a modificării textului art. 2141din Codul fiscal prin OUG110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților, în practică însă, nefăcându-se distincție între comercianți și necomercianți, ca subiecte în raportul de drept material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Tribunalul a reținut că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. l, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidență încălcarea art.90 al. l atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
S-a mai arătat că în cauza de față rezultă din interpretarea art. 2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second - hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second - hand înmatriculate deja în România, realizându-se astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second - hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare în care există o incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90.
Față de această situație s-a considerat aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C -6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriului statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 alin. 2, conform cărora: "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte prevederi comunitare obligatorii, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar "Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiile rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2".
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului în nume propriu și în calitate de reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, invocând excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 al. 1 din Legea nr. 544/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive Agenției Naționale de Administrare Fiscală, recurenta a arătat că potrivit art. 33 alin. 1 din nr.OG 92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală, pentru admiterea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. În concluzie, calitatea procesuală pasivă revenindu- S și nu
Pe fondul cauzei a arătat că spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
A mai învederat recurenta că prin nr.OUG 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ ce a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, prin art. 11 din acest act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele dosarului,curteaconstată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește lipsa procedurii prealabile instanța apreciază că potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin această dispoziție constituțională s-a recunoscut de către Statul Român principiul priorității dreptului comunitar și cel al efectului direct al acestuia în dreptul intern, fapt ce presupune obligația României de a respecta caracterul obligatoriu al tuturor izvoarelor dreptului comunitar.
În categoria acestora, un rol important îl deține jurisprudența Curții de la Strasburg care a instituit o serie de principii generale de drept - cu aceeași valoare juridică ca și dispozițiile tratatelor constitutive.
Instanța apreciază că în speța de față, nerespectarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este de natură a împiedica exercițiul dreptului la acțiune - întemeiat pe o normă de drept comunitar pretins încălcată - motiv pentru care instanța constată inaplicabilă această dispoziție din legislația internă, dispoziții care sunt de natură a înlătura posibilitatea instanței de a da eficiență dreptului comunitar.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, Curtea constată că nu este dată pentru următoarele considerente:
Critica vizează implicarea Statului Român - Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în procesul de: stabilire, verificare, colectare și executare silită privind taxa specială datorată pentru autoturisme și autovehicule comerciale și reglementată prin art. 2141Cod Fiscal, din această problematică derivând și analiza excepției privind justificarea calității sale procesuale pasive în litigiul dedus judecății.
Din analiza prevederilor art. 2141și următoarele Cod Fiscal, Curtea, constată că sumele datorate cu acest titlu se fac venituri la bugetul de stat - care este gestionat de Ministerul Finanțelor Publice - iar autoritatea fiscală locală are competențe în stabilirea, calcularea, verificarea, colectarea și executarea silită a acestei taxe speciale.
Cum, și cele două autorități sunt implicate în aplicarea normelor fiscale care reglementează acest tip de taxă, Curtea constată că nu este dată excepția invocată de recurentă.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața interne a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile nr.OUG50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale nr.OUG50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în S,-, jud. S și Agenția Națională de Administrare Fiscală B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentințeinr. 1212 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată S, cu sediul în S,-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/06.10.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Surdu Oana
