Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 153/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr-- pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 153

Ședința publică din 28 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Năstasi Dorina

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la. av. din R, nr.70,.1, jud. S, împotriva sentințeinr. 1612 din 08 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Administrația Finanțelor Publice a orașului și Administrația Fondului pentru Mediu

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că reclamantul recurent nu a făcut dovada timbrării recursului cu suma de 19,5 lei taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, deși fost înștiințat în acest sens, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, rămas în pronunțare cu privire la excepția netimbrării recursului.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, sub nr- din data de 11 iunie 2009, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Administrația Finanțelor Publice și Administrația Fondului pentru Mediu B solicitând restituirea taxei de poluare în cuantum de 7.140 lei, la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în primul rând, că a achiziționat din Germania un autoturism second-hand, marca Volkswagen Golf, pentru a cărui înmatriculare în România a fost nevoit să plătească suma de 7.140 lei, cu titlu de taxă de poluare, pe care a achitat-o la Trezoreria cu chitanța seria - nr. - din 05.03.2009.

În al doilea rând, s-a adresat secund pârâtei, solicitând restituirea taxei, însă răspunsul comunicat prin adresa nr. 3153 din 11.05.2009 a fost negativ.

În al treilea rând, taxa de poluare pe care a achitat-o este discriminatorie și încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituție.

În al patrulea rând, taxa încalcă prevederile art. 90 din Tratatul CE.

În al cincilea rând, prevederile nr.OUG 50/2008 sunt neconstituționale și încalcă principiul neretroactivității legii.

În al șaselea rând, taxa de poluare a fost instituită printr-o ordonanță de urgență care modifică prevederile Codului Fiscal. Or, acesta nu poate fi modificat decât printr-o lege organică, nu printr-un act normativ emis de guvern.

Prim pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care, în primul rând a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, motivat de dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În al doilea rând, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin încheierea de ședință din data de 3 septembrie 2009, instanța de fond a dispus introducerea în cauză, și în calitate de chemată în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu

Legal citat, pârâta-chemată în garanție a formulat în întâmpinări prin care a invocat excepțiile prematurității, inadmisibilității și lipsei calității procesual pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Prinsentința nr. 1612 din 8 octombrie 2009, Tribunalul Suceava -a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de prim-pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, excepțiile prematurității inadmisibilității și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâta-chemată în garanție, Administrația Fondului pentru Mediu B, a respins acțiunea formulată de reclamantul, precum și cererea de chemare în garanție Administrației Fondului pentru Mediu B, formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În primul rând, referitor la excepțiile lipsei procedurii prealabile și prematurității, invocate de prim pârâtă și terț pârâta-chemata în garanție, acestea nu sunt date, întrucât reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege depunând la dosar răspunsul prim pârâtei, Direcția Generală a Finanțelor Publice S înregistrat sub nr.3139 din 05.05.2009.

În al doilea rând, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de terț pârâta-chemata în garanție, prin întâmpinare, instanța a constatat că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, excepția nu este dată, atât timp cât, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

În al treilea rând, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Administrația Fondului pentru Mediu B, nici aceasta nu este întemeiată, întrucât, atât timp cât, potrivit art. 1 alin. 1 din nr.OUG 50 / 2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația Fondului pentru Mediu, calitatea de gestionar îi conferă chematului în garanție și calitate procesuală pasivă.

În al patrulea rând, conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

În ceea ce privește compatibilitatea taxei de poluare cu prevederile art. 90 din Tratat, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).

În cauza de față, rezultă din interpretarea nr.OUG 50/2008 că taxa de poluare se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.

Nu se realizează însă o discriminare între autoturismele second - hand importate din statele comunitare și acestea, în condițiile în care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor similare deja înmatriculate (hotărârea, C-313/05).

În al cincilea rând, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, instanța a constatat că această cerere nu este întemeiată având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 Cod procedură civilă, neexistând nici un temei în baza căruia aceasta ar avea obligația de a garanta sau despăgubi Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în cazul în care acesta ar fi obligată la plata sumelor reprezentând taxă de poluare, motiv pentru care va respinge cererea de chemare în garanție ca nefondată.

Împotriva sentinței sus menționate a formulat recurs reclamantul, pe care însă nu l-a timbrat cu suma de 19,5 lei taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, deși a fost legal citat cu această mențiune.

Potrivit art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cel târziu până la primul termen de judecată, sancțiunea neachitării lor fiind prevăzută în alin. 3 al aceluiași text de lege, respectiv anularea cererii.

În speță, reclamantul recurent a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru datorată potrivit legii ( filele 7-8) și cum nu a dat curs obligației stabilite, recursul va fi anulat ca netimbrat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la. av. din R, nr.70,.1, jud. S, împotriva sentințeinr. 1612 din 08 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Administrația Finanțelor Publice a orașului și Administrația Fondului pentru Mediu

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/02.02.2010

Președinte:Năstasi Dorina
Judecători:Năstasi Dorina, Ududec Elena, Rață Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 153/2010. Curtea de Apel Suceava