Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1579/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1579
Ședința publică din data de 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Statul Român - B - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotrivasentinței nr.763 din17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-)în contradictoriu cu pârâtul intimat Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului B și reclamantul intimat .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp.art. 150 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 15.05.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor - prin Instituția Prefectului Județului B și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoașterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 din Tratatul Comunității Europene și restituirea sumei de 538,00 lei, plătită la data de 07.05.2008, pentru autoturismul cumpărat din spațiul european, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În fapt, reclamantul a arătat că a cumpărat din spațiul european un autoturism pentru care a fost obligat să plătească taxa de primă înmatriculare anterior menționată.
A apreciat reclamantul că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 din
În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, legal citat, depus întâmpinare la dosar, prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâta B pentru STATUL ROMÂN, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor Publice
Prin sentința nr. 763 din 17 iunie 2009 Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și respins ca inadmisibilă acțiunea față de reclamant. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S-a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului și Statul Român - prin, fiind obligat pârâtul Statul Român - prin să restituie reclamantului contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 538 lei, sumă va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, instanța a admis-o, respingând acțiunea reclamantului față de acest pârât.
Față de calitatea părților chemate în judecată, instanța a constatat că citarea în calitate de pârât a Statului Român prin este oportună în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii față de o autoritate publică care a pretins plata taxei de primă înmatriculare, în vederea înmatriculării în circulație a autoturismului proprietatea reclamantului, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți.
Potrivit art. 148 al.2 din Constituție, ca urmare a aderării României la, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin această dispoziție constituțională s-a recunoscut de către statul român principiul priorității dreptului comunitar și cel al efectului direct al acestuia în dreptul intern, fapt ce presupune obligația României de a respecta caracterul obligatoriu al tuturor izvoarelor dreptului comunitar.
În categoria acestora, un rol important îl deține jurisprudența Curții de la Strasbourg, care a instituit o serie de principii generale de drept - cu aceeași valoare juridică ca și dispozițiile tratatelor constitutive.
Instanța a constatat că jurisprudența a clarificat problema existenței unei proceduri legislative, administrative sau juridice care ar putea afecta aplicabilitatea dreptului comunitar, stabilind în cazul II 106/77 că: "orice prevede din sistemul legislativ național și orice practică legislativă administrativă sau juridică care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin împiedicarea instanțelor naționale competente să aplice dreptul comunitar să-și exercite dreptul de a întreprinde acțiunile necesare ca, în momentul intrării în vigoare a prevederii comunitare, să anuleze prevederile legislative naționale care ar putea împiedica aplicabilitatea deplină și efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerințele care constituie însăși esența dreptului comunitar".
Față de aceste concluzii formulate de, instanța a apreciat că, în speța de față, nerespectarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este de natură a împiedica exercițiul dreptului la acțiune - întemeiat pe o normă de drept comunitar pretins încălcată - motiv pentru care instanța va constata inaplicabile aceste dispoziții din legislația internă, dispoziții care sunt de natură a înlătura posibilitatea instanței de a da eficiență dreptului comunitar.
Pentru a proceda astfel instanța a avut în vedere și concepția care a statuat asupra faptului că "instrumentele juridice necesare aplicării dreptului comunitar trebuie aplicate de judecătorul național, chiar și atunci când dreptul național nu le prevede."
În ce privește procedura prejudicială reglementată de art. 234 din, instanța a constatat că dispozițiile tratatelor și cele ale Convenției d l Bruxelles, precum și hotărârile deja emise de către C, nu pot, prin ele însele, să facă obiectul unei cereri de interpretare.
Prin urmare, constatând că norma de drept comunitar aplicabilă în speță este cuprinsă în, fiind suficient de precisă și incondițională pentru a produce un efect direct, instanța a apreciat că nu este cazul declanșării unei astfel de proceduri.
Față de încadrarea juridică a acțiunii, instanța a constatat următoarele:
Potrivit disp. art. 1 aliniat 1 din Legea nr. 554/2004, instanța constată că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.
În ce privește competența Tribunalului Botoșani de a soluționa prezentul litigiu, instanța a apreciat că în speță sunt aplicabile disp. art. 10 aliniat 1 din Legea nr. 554/2004 care conferă tribunalelor administrativ-fiscale competența de a soluționa litigiile care privesc taxele și impozitele de până la 500.000 lei - având în vedere că obiectul litigiului îl constituie o taxă care este pretinsă în baza Codului d e Procedură Fiscală și care este virată la bugetul de stat - fapt care rezultă explicit din chitanța depusă la dosarul cauzei.
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța constată că odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România - ca și orice alt stat membru - are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia - are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzute de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit acestei dispoziții din, sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială a comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate" (Hotărârea nr. 8/74 ). Curtea a arătat prin aceeași hotărâre că: "pentru ca o măsură a statului membru să poată intra în câmpul de aplicare a acestei definiții nu este necesar nici ca aceasta să producă un efect restrictiv asupra importurilor, ci este suficient doar ca măsura să afecteze, de o anumită manieră, cursul importurilor".
Având în vedere cele anterior menționate, instanța constată că prin instituirea taxei de primă înmatriculare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 din - respectiv acela de realizare a unei "piețe comune", a unui spațiu fără frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor.
Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.
Totodată, Curtea a decis că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar și care implică o dublă consecință, respectiv: particularii pot să-și valorifice în fața judecătorilor naționali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanțele naționale au obligația de a asigura respectul lor.
Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 aliniat 2 din Constituție statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
În ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligației ce incumbă Statului Român potrivit art. 28 din, instanța observă că această problemă a fost elucidată de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat deja printr-o hotărâre emisă la data de 5.03.1996 în dosarele du pecheur și III, arătând că: "principiul responsabilității statelor membre se aplică tuturor ipotezelor de violare a dreptului comunitar, mai ales în cazul în care respectiva violare este rezultatul unei legi".
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice Municipală
În dezvoltarea motivelor se arată că este dată lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât această taxă specială pentru autoturisme și autovehicule a fost achitată la organul fiscal teritorial, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală referitoare la competența teritorială.
Mai mult decât atât, în situația în care Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi obligat la restituirea sau plata unor sume de bani, acesta nu poate executa hotărârea, neavând cont din care să achite sume de bani, restituirile efectuându-se conform Codului d e procedură fiscală, de către organul fiscal competent.
Această taxă specială de primă înmatriculare a fost stabilită și încasată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art. 2141și art. 2142din Codul fiscal care stabilesc: "taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România".
Aceste norme stabilite de către Codul fiscal, sunt obligatorii și conforme cu normele relevante de bază din dreptul comunitar și anume art. 3 alin. 3 din Directiva 92/12 a Consiliului Comunității Europene din 25.02.1992, privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse.
Art. 3 alin. 1 din Directiva 92/12 prevede că directiva se aplică la nivel comunitar, uleiurilor minerale, alcoolului, băuturilor alcoolice și tutunul prelucrat. În ceea ce privește alte produse, art. 3 alin. 3 prevede următoarele:"Statele membre își păstrează dreptul de a introduce sau a menține taxe percepute asupra unor produse, altele decât cele enumerate la alin. 1, cu condiția ca taxele să nu genereze formalități la trecerea frontierei în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre".
În acest sens, taxa specială de primă înmatriculare a autovehiculelor, care nu este percepută ca urmare a trecerii frontierei unui stat membru, ci cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului pe teritoriul României, trebuie considerată ca aparținând regimului intern de impozitare a mărfurilor.
S-a apreciat acțiunea formulată ca fiind nefondată, întrucât art. 11 al ordonanței nr. 50/2008 conține prevederi privind restituirea taxei auto: " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie".
Așadar, dacă Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată și completată prin Legea nr. 343/2006 și prin OUG nr. 110/2006 care reglementează regimul juridic al taxei speciale pentru autovehicule nu conține prevederi privind restituirea taxei auto, astfel încât doar instanța de judecată ar fi putut dispune restituirea acestei taxe, noul act normativ, respectiv OUG nr. 50/2008, conține prevederi neechivoce în ceea ce privește restituirea acesteia.
Recursul este nefondat.
Nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în condițiile în care autoritatea care a încasat nelegal taxa e subordonată administrativ Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu privire la fondul litigiului, dreptul comunitar este incident in speță, mai exact dispozițiile art. 90 alin.1, care interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi - Regionalis, respectiv Nemeth -es - Regionalis fiind relevante in acest sens:
Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 p. 1-0000, par. 55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privește importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, p. 1-4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
O taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului ( tipul motorului, capacitatea cilindrică ) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor uzate puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului ( tipul motorului, capacitatea cilindrică ) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor uzate importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme uzate similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr. 50/2008 întrucât potrivit art. 1 din Codul civil și art. 15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr. 50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis / c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos/c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki/c/ Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicare retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român - B - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotrivasentinței nr.763 din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/13 oct. 2009
Jud. Fond. -
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena