Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.163/ Dosar nr-

Ședința publică de la 6 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.611/R/30 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosar nr-, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 3 martie 2009, respectiv pentru astăzi 6 martie 2009.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BRAȘOV sub nr-, contestatoarea aaf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 611/R/30 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosar nr- solicitând admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 289/21.03.2008 a Tribunalului Covasna.

În motivare contestatoarea a arătat că este funcționar public în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului C și a fost acționată în instanță împreună cu pârâții și, funcționari publici cu funcții de conducere la acea dată pentru un prejudiciu în sumă de 28.349, 53 lei suferit de agenție.

Contestatoarea a arătat că instanța de fond a respins acțiunea formulată împotriva sa, însă prin decizia pronunțată în recurs a fost obligată în solidar cu ceilalți doi pârâți la recuperarea prejudiciului.

Contestatoarea a susținut că instanța de recurs i-a agravat situația în calea de atac în condițiile în care nu a fost citată și audiată. În acest sens a invocat prevederile art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă.

Intimata Agenția pentru Protecția Mediului Cad epus la dosar întâmpinare prin care solicitat completarea cercetării judiciare și modificarea deciziei civile nr. 611/R/30.09.2008 în sensul obligării pârâților la recuperarea prejudiciului cauzat în funcție de gradul de culpă al fiecăruia.

Intimata a arătat că prin acțiunea promovată a solicitat în temeiul art. 84 lit. g și art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată coroborat cu art. 998 - 1000 cod civil obligarea pârâților proporțional cu gradul de culpă al fiecăruia la recuperarea prejudiciului în sumă de 28.349, 53 lei și la toate cheltuielile de judecată.

S-a mai arătat că în urma cercetării administrative efectuate, s-a reținut că și, funcționari publici cu funcții de conducere, care au decis să nu elibereze autorizația de mediu solicitată de SC Com SRL și au semnat adresa de refuz au contribuit la producerea prejudiciului în procent de 45% fiecare, iar a, funcționar public de execuție, care doar a completat Referatul de evaluare nr. 38/805/18.03.2003 după indicațiile scrise personal de șeful serviciului în proporție de 10%. La stabilirea acestor procente s-au avut în vedere și prevederile art. 45 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 republicată.

Intimata a mai arătat că decizia irevocabilă a fost investită cu formulă executorie și au fost emise dispozițiile de imputare nr. 66, 67, și 68 din 2 februarie 2009 pentru suma de 9.986,51 lei pentru fiecare pârât, sumă reprezentând o treime din totalul sumelor menționate în decizia Curții de APEL BRAȘOV.

Analizând contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 611/R/30.09.2008, instanța constată că aceasta este întemeiată.

Din verificarea modalității în care părțile au fost citate pentru termenul stabilit în vederea soluționării recursului promovat de recurenții și împotriva sentinței civile nr. 289/21.03.2008 a Tribunalului Covasna, Curtea constată că procedura de citare cu toate părțile a fost legal îndeplinită.

Curtea, constată că prin sentința civilă nr. 289/21.03.2008, Tribunalul Covasna a admis acțiunea formulată de reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului C împotriva pârâților și, obligându-i să plătească reclamantei suma de 28.349, 53 lei cu titlu de despăgubiri și 1650 lei cheltuieli de judecată, fiecare în procent de 50%, respingând acțiunea față de pârâta

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că vinovați de producerea prejudiciului cauzat societății comerciale căreia i-a fost refuzată acordarea autorizației de mediu pentru funcționarea unui spațiu comercial, sunt pârâții și, care în calitatea lor de funcționari publici cu funcții de conducere au refuzat eliberarea acelei autorizații.

Pârâta a este funcționar public de execuție, și în această calitate a îndeplinit ordinul primit de la șeful ierarhic.

Instanța de control judiciar, investită cu soluționarea recursurilor promovate împotriva acestei sentințe a admis în parte recursurile declarate de pârâții și, modificat în totalitate sentința atacată, în sensul că a admis în totalitate acțiunea formulată de reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului C împotriva pârâților, și a, și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 28.349, 53 lei cu titlul de despăgubiri și suma de 1.610 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.

Instanța de recurs a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv, prejudiciul, fapta ilicită și legătura de cauzalitate pentru toți pârâții, sens în care a apreciat necesară recuperarea prejudiciului cauzat de la toți trei.

Instanța de recurs însă, nu a observat faptul că prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat recuperarea prejudiciului cauzat în solidar de la cei trei pârâți, ci proporțional cu gradul de culpă al fiecăruia dintre aceștia, respectiv, pârâții și câte 45%, iar pârâta a 10%.

Prin pronunțarea deciziei nr. 611/30.09.2008, Curtea de APEL BRAȘOVa nesocotit principiul disponibilității părților care guvernează procesul civil, situație ce echivalează cu ipoteza prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă "când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".

Potrivit art. 84 lit. c din Legea nr. 188/1999 republicată, "răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".

În speță, reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Caf ost obligată prin Decizia civilă nr. 290/16.12.2005 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 474/R/CA/2005 la plata către SC Com SRL a prejudiciului suferit ca urmare a neacordării autorizației de mediu pentru funcționarea unui spațiu comercial. Aceasta s-a îndreptat cu acțiune în regres împotriva funcționarilor publici care aveau obligația de a analiza cererea privind eliberarea acestei autorizații, stabilind în urma unei cercetări administrative, gradul de culpă al fiecăruia.

Curtea, constată că în mod corect instanța de fond, în urma probatoriului administrat a reținut că pârâta aaa cționat potrivit ordinului primit de la șeful ierarhic, ordin consemnat în scris într-o notă olografă, astfel că, nu a putut întocmi altfel referatul prin care s-a soluționat cererea de eliberare a autorizației de mediu. Pe cale de consecință, instanța a considerat că această pârâtă nu se face vinovată de producerea prejudiciului.

Analizând motivele de recurs invocate de recurenții și, Curtea constată că acestea sunt nefondate, aspect reținut de altfel și de instanța de control judiciar care a pronunțat decizia contestată. Aceasta însă, a extins efectele răspunderii civile delictuale și asupra contestatoarei a, deși în speță nu s-a solicitat acest lucru.

Pentru aceste considerente, Curtea constatând că în speță este îndeplinit motivul prevăzut de art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă va admite contestația în anulare formulată de contestatoarea a împotriva deciziei civile nr. 611/R/30.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-, va anula această decizie și rejudecând va respinge recursurile declarate de recurenții și împotriva sentinței civile nr. 289/21.03.2008 a Tribunalului Covasna.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea a cu domiciliul în mun. G, B-dul 1 - 2..15,.D,. 4, jud. C, împotriva deciziei civile nr. 611/R/30.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-.

Anulează decizia civilă nr. 611/R/30.09.2008 Curții de APEL BRAȘOV și rejudecând a respinge recursurile declarate de recurenții și împotriva sentinței civile nr. 289/21.03.2008 a Tribunalului Covasna în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche

- - - - - - -

Grefier,

Red. 3.04.2009/dact. VP. 10.04.2009/2 ex

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Brasov