Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1719/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1719
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta MFP - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 1390 din 3 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamanta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 22.05.2009, astfel cum a fost precizată, reclamanta a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând obligarea acesteia la restituirea diferenței de taxă de primă înmatriculare în sumă de 5567 lei și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 11.01.2008 a achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz, pentru a cărui înmatriculare în România a achitat, în contul bugetului de stat, cu chitanța seria -, nr. -/05.03.2008, taxă de primă înmatriculare în cuantum de 9247 lei.
Ulterior la data de 28.07.2008, pârâta i-a restituit suma de 3680 lei rămânând de recuperat suma de 5567 lei.
A apreciat reclamanta că taxa de primă înmatriculare încalcă dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
În raport de dispozițiile art. 141 alin. 2 și 4 din Constituție în care se face referire la supremația dreptului comunitar, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei de primă înmatriculare - art. 2141-2143- încalcă dispozițiile tratatului CEE, în speță ale art. 90 par.1 și nu pot fi aplicate.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât prin Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România, prin Legea nr. 157/2005, în care se prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare, înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratat și actul de aderare.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană de Justiție a consacrat principiul supremației dreptului comunitar față de dreptul național. decurge din natura proprie a comunității și înseamnă că normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale.
Judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
În hotărârea dată în cauza C 103/88- s-a arătat că obligația aplicării dreptului comunitar nu revine numai instanțelor naționale, ci și autorităților administrative, care sunt obligate să se abțină, din proprie inițiativă, de la aplicarea prevederilor naționale adoptate de autoritățile centrale, dacă încalcă dreptul comunitar, astfel încât pârâta era obligată să aplice dreptul comunitar și să se abțină de la perceperea și încasarea taxei.
În susținerea cererii sale a invocat, de asemenea, și dispozițiile art. 10 din Tratat, care obligă statele membre să ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor care le incumbă.
Pârâta, legal citată nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința nr.1390 din 3 iulie 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea formulată de reclamanta, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice a municipiului la restituirea către reclamantă a sumei de 5567 lei reprezentând diferență din taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului MERCEDES BENZ cu nr. de identificare -F-, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.214 ind. 1 și 241 ind. 2, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.214 ind. 1 din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamanta a invocat în cauză incidența art. 90 al.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.214 ind. 1 Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
În cauza de față rezultă din interpretarea art.214 ind. 2 din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 al. 2, conform cărora: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să îi plătească reclamantei beneficiul nerealizat, constând în dobânda legală a aferentă sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, calculată potrivit dispozițiilor. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000, de la data plății până la data restituirii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate ( introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe ) și cu un regim de reglementare diferit.
A mai susținut recurenta că prevederile Tratatului CE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
A invocat prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene care reglementează că " dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri ".
Analizând actele dosarului,Curteaconstată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamanta nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățită să-i fie restituită.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta pârâta MFP - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 1390 din 3 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. GC
Jud. Fond.
Tehnored.
2ex/29.10.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen
