Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 1718/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1718
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta MFP - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 1389 din 3 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 22.05.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, solicitând anularea răspunsului nr. 19879 din 07 mai 2009 emis de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme la prima înmatriculare în cuantum de 1207 lei, precum și plata dobânzii legale aferente acesteia, începând cu data de 23.08.2007, data plății și până la data restituirii efective.
În motivarea acțiunii, a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel, pentru a cărui înmatriculare în România a achitat în contul bugetului de stat, cu chitanța seria -, nr. - din 23.08.2007, taxa de primă înmatriculare în cuantum de 1207 lei și că s-a adresat pârâtei în vederea restituirii sumei, iar acesta a refuzat, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile legale, în acest sens.
A considerat reclamantul că, în raport de dispozițiile legale, taxa de primă înmatriculare este ilegală, ea fiind percepută în baza unor texte de lege inaplicabile în dreptul intern.
În raport de prevederile art. 148 alin. 2 din Constituție devin inaplicabile prevederile art. 2141cap. 21din Codul fiscal - Legea nr. 343/2006, fiind aplicabile, în speță, prevederile art. 25, 28 coroborat cu art. 3, alin. 3 din Directiva 92/12 și ale art. 90 ale CE.
Analizând art. 90 alin. 2 reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Astfel, este contrar atât dreptului, cât și politicilor comunitare ca un stat membru să adopte dispozițiile figurând în art. 2141cap. 21din Codul fiscal -Legea nr. 343/2006, conform cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național trebuie să achite o taxă specială de primă înmatriculare, pentru înmatricularea în România, acesta fiind o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25 CE.
Aplicarea formulei de calcul prevăzută de art. 2141cap. 21din Codul fiscal -Legea nr. 343/2006 conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului astfel încât acest sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE, decât dacă este organizat să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, în nici un caz, efecte discriminatorii.
În sistemul judiciar din România s-a conturat o practică unitară la instanțele judecătorești, în sensul că s-a declarat nelegalitatea acestei taxe, considerându-se ca fiind discriminatorie și s-a dispus restituirea ei.
Potrivit art. 10 din Tratat autoritățile statale, inclusiv jurisdicțiile au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne. În același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt ce decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar.
A concluzionat, că față de aspectele expuse, taxa de primă înmatriculare este ilegală și discriminatorie.
În probațiune a anexat, în copie, înscrisuri.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al Tratatului CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin a cărei plată se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementarilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE nu interzic perceperea unei taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de primă înmatriculare.
În susținerea acestui punct de vedere, prim-pârâta a invocat prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilirea, care reglementează că dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
De asemenea, prin OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, ordonanță care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art. 11 din actul normativ mai sus menționat se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule este reglementată la cap. VI, secțiunea 1, art. 6 din Anexa la HG nr. 686/2008.
Concluzionând legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, iar nu restituirea integrală a acesteia.
La prima zi de înfățișare instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, vizând anularea actelor emise de pârâtă, respectiv adresa nr. 19879/07.05.2009 a Administrației Finanțelor Publice a mun.
Prin sentința nr. 1389 din 3 iulie 2009, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, obligând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S la restituirea către reclamant a sumei de 1207 lei reprezentând taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului marca OPEL cu nr. de identificare -, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării taxei până la data restituirii efective. Totodată, a respins ca inadmisibil primul capăt de cerere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției inadmisibilității primului capăt de cerere, invocată de instanță din oficiu, s-a reținut că, pentru restituirea sumei de 1207 lei plătită cu titlu de taxă specială, reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice a Municipiului S, care i-a respins solicitarea prin adresa nr.19879 din 07.05.2009. Așadar, această adresă a fost emisă în recursul grațios al reclamantului, care reprezintă o condiție prealabilă sesizării instanței de contencios administrativ.
Instanța a constatat că acest act nu constituie un act administrativ în accepțiunea art.2 al.1 lit. c din Legea nr.554/2004, respectiv un act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării sau a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturile juridice.
De asemenea, acest act nu poate fi considerat act administrativ fiscal în conformitate cu sensul dat acestei noțiuni de art.41 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, respectiv de acte emise de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin Legea nr. 343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art. 2141și 2142, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România.
Prima instanță a mai reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
Tribunalul a reținut că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
S-a mai reținut că în cauza de față rezultă din interpretarea art. 2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second - hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second - hand înmatriculate deja în România, realizându-se astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare în care există o incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90.
Față de această situație s-a considerat aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Împotriva sentinței a declarat recurs S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-au reiterat susținerile din întâmpinare, respectiv că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
A mai susținut recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
Mai mult, susține recurenta, prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule. Această procedură de restituire a sumelor este reglementată la cap. VI, secțiunea 1, art.6 din Anexa la HG nr.686/2008, astfel încât pe acest motiv acțiunea este neîntemeiată.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele dosarului, curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 nu sunt fondate, întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C-290/05 și C-333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis/ c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos /c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki /c/Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicarea retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamantul nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățit să-i fie restituită.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta MFP - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 1389 din 3 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. ND
Jud. fond
Tehnored. MM
2 ex/12.11.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen
