Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2004/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2004
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 1341 din 1 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, intimat fiind reclamantul.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data 03.06.2009 sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta DGFPS - Administrația Finanțelor Publice S, obligarea acesteia la restituirea sumei de 8989 lei, reprezentând taxă specială pentru înmatriculare autoturisme, după cum urmează:
- suma de 5728 lei achitată prin chitanța seria -, nr. - /02.11.2007, pentru un autoturism second hand marca Audi A4;
- suma de 3261 lei achitată prin chitanța seria -, nr. - / 03.04.2007, pentru un autoturism second - hand marca Opel Astra;
- acordarea dobânzii legale pentru sumele indicate, calculată pentru fiecare în parte de la data efectuării plății ( așa cum rezultă din chitanțele indicate) și până la restituirea efectivă și integrală a sumelor;
- acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat reclamantul că:
A cumpărat în cursul anului 2007 un autoturism second- hand, marca Audi A 4 1.9, tip Kombi, fabricat în anul 2002 și un autoturism Opel Astra fabricat în anul 2004, iar pentru a le înmatricula în România a fost nevoit să plătească suma de 8989 lei, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare. Plata a efectuat-o în contul Trezoreriei S prin chitanța seria -, nr. 02.11.2007 și respectiv -, nr. - / 03.04.2007.
A arătat că a solicitat restituirea acestei taxe - prin adresă oficială, dar prin răspunsul primit de la FPS - AFPSis -a comunicat că taxa de primă înmatriculare nu se impune a fi restituită întrucât a fost încasată conform dispozițiilor legale de la acea dată.
Plata acestei taxe este o obligație legală derivată din dispozițiile Codului fiscal, reglementare în vigoare de la 01.01.2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, art. 90, în conformitate cu care nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite de orice natură mai mare decât, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Potrivit legislației românești, taxa de primă înmatriculare a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006 și se datorează statului român cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul, însă pentru autovehiculele second hand achiziționate din România, stat comunitar de la 01.01.2007, nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare.
În raport de dispozițiile art. 141 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.
Reclamantul a învederat instanței că diferența de aplicare a taxei demonstrează un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat în instanță dar a depus la dosarul cauzei întâmpinare în temeiul dispozițiilor art. 118 cod procedură civilă, prin care solicitat respingerea cererii reclamantului pentru următoarele motive:
au un caracter ante- factum, fiind datorate și achitate în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie și cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice și juridice pentru veniturile ce le obțin, pentru bunurile pe care le produc și distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează.
Așadar între impozite și taxe există unele deosebiri, printre care:
- în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statutului, situația fiind inversă în ce privește taxele;
- cuantumul lor se determină diferi;
- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Ca atare, taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art.90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate ( introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituiții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva de șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de prima înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de prima înmatriculare. În susținerea acestui punct de vedere, invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea ( 77/388/CEE) a Consiliului Comunităților privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - bază unitară de stabilire.
Prin sentința nr. 1341 din 1 iulie 2009 Tribunalul Suceavaa admis acțiunea, având ca obiect "pretenții" formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - Administrația Finanțelor Publice S și a obligat pârâta DGFP - prin Administrația Finanțelor Publice S să plătească reclamantului suma de 5728 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme achitată prin chitanța seria -, nr. - din 02.11.2007 și dobânzile legale calculate de la data achitării acesteia și până la data restituirii efective, a obligat pârâta DGFP - prin Administrația Finanțelor Publice S să plătească reclamantului suma de 3261 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme achitată prin talonul seria -, nr. - din 03.04.2007 și dobânzile legale calculate de la data achitării acesteia și până la data restituirii efective.
Totodată a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei - cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamantul a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art.1084 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să îi plătească reclamantului beneficiul nerealizat, constând în dobânda legală a aferentă sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, calculată potrivit disp. art. 3 al. 3 din OG nr. 9/2000, de la data plății până la data restituirii.
Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului a arătat că "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse".
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Ca atare, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În fine, susține recurenta că potrivit dispozițiilor art. 124 alin. 1 și 2 din nr.OG 92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Analizând actele dosarului, Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața interne a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamantul nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățit să-i fie restituită.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr. 50/2008 întrucât potrivit art. 1 din Codul civil și art. 15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr. 50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Mai mult, CEDO, în jurisprudența sa ( hot. Rafinaries greques & Statis Andreadis / c / din 9 decembrie 1994, dec. Antonakopoulos/c/ din 23 februarie 1999; Zielinscki/c/ Polonia din 28 octombrie 1999) a stabilit că are caracter de ingerință în dreptul oricărei persoane la un tribunal independent față de legislativ faptul că autoritatea legiuitoare a unei țări emite o lege cu aplicare retroactivă care influențează soluționarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului, prin lege, promovarea unei soluții în favoarea statului.
Cu privire la motivul de recurs ce vizează dobânda, Curtea constată că sunt aplicabile prevederile art. 994 Cod civil, conform cărora în ipoteza când cel care a primit o plată nedatorată a fost de rea credință este ținut să restituie, alături de capital, dobânzi, începând cu data efectuării plății.
În speță, pârâta recurentă prin perceperea taxei de primă înmatriculare a omis să dea eficiență principiului preeminenței dreptului comunitar, în virtutea căruia administrația de impune să aplice cu prioritate normele comunitare cu caracter obligatoriu și să lase neaplicate dispozițiile contrare din legislația națională. Curtea consideră că este dată reaua credință a pârâtei și că în mod justificat a fost obligată pârâta și la plata dobânzii legale datorate pentru taxa de primă înmatriculare, calculată de la data achitării acesteia până la restituirea efectivă.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 1341 din 1 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, intimat fiind reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/03.12.2009
jud. fond.
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Nastasi Dorina, Turculeț Ana
