Pretentii contencios administrativ si fiscal.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
D EC IZIA NR. 84
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Gherasim
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaAutoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul B, sector 1, Calea, nr. 202, împotriva sentinței nr. 1259 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B,-, județul B și pârâtaInstituția Prefectului Județului B - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii 9/1998, cu sediul în B, nr. 48, județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant personal, lipsind recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și intimata-pârâtă Instituția Prefectului Județului B-Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii 9/1998.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, aducându-se la cunoștința instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul este scutit de plata taxei de timbru. Totodată, a învederat că intimatul-pârât depus la dosarul cauzei întâmpinare la motivele de recurs, iar recurenta-pârâtă a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, menționează că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Curtea, luând act că intimatul-reclamant nu are cereri de formulat, iar recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
Excepția prescipției dreptului la acțiune este nefondată, deoarece acest termen a început să curgă de la data plății efective a prejudiciului, dată la care avea posibilitatea să cunoască efectiv întinderea pagubei ce îi fusese adusă prin neactualizarea despăgubirilor și, cum despăgubirile au fost achitate în luna decembrie 2006 și decembrie 2007, iar acțiunea a fost promovată în luna mai 2008, excepția nu este fondată.
De asemenea, și excepția tardivității este nefondată, deoarece nu este vorba
de o acțiune în contencios administrativ, pentru a putea fie luate în calcul prevederile Legii 554/2004, ci este o solicitare de actualizare a unei sume de bani, primită drept despăgubire, și care nu a fost actualizată, conform prevederilor legale, deoarece organele în drept nu au acționat, în termenele prevăzute de lege, pentru a rezolva, cu celeritate, solicitările sale.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Instituția Prefectului Județului B, Comisia Județeană B pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună:
- obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să-l despăgubească cu suma de 221 828,16 lei, reprezentând actualizarea, la data efectuării plăților, a cuantumului compensației pentru terenuri și locuințe, cu coeficientul de inflație existent la data efectuării plăților, respectiv, cu coeficientul de creștere a veniturilor salariale medii nete pe economie din ultima lună a trimestrului anterior efectuării plăților, față de cele existente în luna iunie 2001, conform prevederilor art.8 alin.(2) și art.21 din HG nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.9 /1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940
- obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să-l despăgubească, în continuare, cu suma rezultată din actualizarea la data efectuării plății integrale, a cuantumului compensației pentru terenuri și locuințe,cu coeficientul de inflație existent la data efectuării plății integrale, față de noiembrie 2007,respectiv cu coeficientul de creștere a veniturilor salariale medii nete pe economie, din ultima lună a trimestrului anterior efectuării plății integrale, față de septembrie 2007,potrivit acelorași prevederi legale.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în fapt, este moștenitorul legal al defunctului său bunic, în calitate de nepot de fiică. În această calitate, este îndreptățit, potrivit Legii nr.9/1998, să primească compensații pentru bunurile pe care bunicul său le-a avut în comuna, județul și care au fost trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria,semnat la C, la data de 7 septembrie 1940.În acest sens,a depus cerere și documentele justificative prevăzute de lege, pentru a beneficia de aceste compensații la Comisia județeană B pentru aplicarea Legii nr.9/1998, înregistrate sub nr.6433 din 1 septembrie 1998.
Prin Hotărârea nr.10 din 20 iunie 2001,Comisia județeană B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a stabilit că, la acea dată, valoarea compensațiilor calculate conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.9/1998, probate prin HG nr. 53/1998, otalizau 1 348 462 000 lei vechi (134 846,2 lei noi), din care:a) 676 617 000 lei vechi (67 661,76 lei noi) compensații bănești pentru locuință, cu anexe gospodărești și
teren aferent acestora; b).670 573 600 lei vechi (67 057,38 lei noi) compensații bănești pentru terenuri; c).1 270 800 lei vechi (127,08 lei noi) compensații bănești pentru recolte.
Reclamantul a mai arătat că validarea hotărârii Comisiei județene s-a efectuat abia în data de 24 ianuarie 2006, prin Ordinul Șefului Cancelariei Primului-Ministru nr.545 din 24 ianuarie 2006, cu mult peste termenul de 60 de zile prevăzut de art.7 alin.(3) și art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998, republicată și, cu toate că validarea s-a efectuat după 4 ani și J, valoarea compensațiilor pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar s-a făcut la aceeași valoare ca la data stabilirii (20 iunie 2001),cu excepția valorii terenurilor agricole, care a fost diminuată cu suma de 2 319,69 lei,datorită unor erori de calcul.
Astfel, prin Ordinul Șefului Cancelariei Primului Ministru nr.545 din 24 ianuarie 2006, au fost validate pentru a fi acordate compensații bănești în cuantum de 132 526,51 lei,din care:a).67 661,76 lei compensații bănești pentru locuință,cu anexe gospodărești și teren aferent acestora; b).64 737,67 lei compensații bănești pentru terenuri; c).127,08 lei compensații bănești pentru recolte.
S-a mai arătat, de reclamant, că, până la data introducerii acțiunii, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a efectuat plăți aferente pentru bunurile deținute de bunicul său și trecute în proprietatea statului bulgar în sumă totală de 137 209,98 lei,din care: a).prima plată s-a efectuat la data de 13 decembrie 2006,în sumă de 53 010,6 lei (40 % din suma validată); b).a doua plată s-a efectuat la data de 28 decembrie 2007,în sumă de 84 199,38 lei (60 % din suma validată indexată cu indicele de inflație din noiembrie 2007, față de decembrie 2006).
Reclamantul a mai susținut că, în conformitate cu prevederile Legii nr.9/1998 au fost elaborate norme metodologice, conținând criterii de evaluare și modalități concrete de stabilire a cuantumului compensațiilor,care conțin dispoziții menite să asigure repararea efectivă a prejudiciului cauzat,cu actualizarea prețurilor,potrivit principiului restitutio in integrum. În acest sens,în art.8 alin.(2),art.21 și în art.27 lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998,s-a prevăzut obligativitatea actualizării cuantumului compensației și,respectiv,al despăgubirii,pentru terenuri și construcții,cu coeficientul de inflație existent la data efectuării plăților, respectiv cu coeficientul de creștere a veniturilor salariale medii nete pe economie din ultima lună a trimestrului anterior efectuării plăților.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția tardivității depunerii acțiunii, față de data emiterii Ordinului nr. 545/24 ianuarie 2006.
Pârâta a mai arătat că reclamantul nu numai că a fost mulțumit, dar a și încasat banii, trimițând și actele de plată și, dacă acesta nu ar ataca însuși Ordinul nr.545 din 24 ianuarie 2006, instanța în drept să judece pretențiile civile ale reclamantului ar fi secția civilă a judecătoriei și nu secția de contencios administrativ a Tribunalului Buzău. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Invocând, din oficiu, excepția de necompetență materială, prin încheierea din 26 mai 2008 pronunțată în dosarul nr-, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Buzăua scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea acesteia
la Secția civilă din cadrul Tribunalului Buzău, apreciind că aceasta este competentă material în soluționarea cauzei.
Punând în discuția părților excepția de necompetență materială a tribunalului, în raport de dispozițiile art.19 și art.20 din Titlul VII al Legii nr.247/ 2005,Secția civilă a Tribunalului Buzăua constatat că aceasta aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cum reclamantul domiciliază în raza teritorială a Curții de APEL PLOIEȘTI,prin sentința civilă nr.1043 din 24 octombrie 2008 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI, Secția de contencios administrativ și fiscal.
La rândul său, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de APEL PLOIEȘTIa admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău -Secția comercială și de contencios administrativ,prin Sentința nr.12 din 28 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr-.
Constatând ivit conflictul negativ de competență,Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a soluționa conflictul de competență.
Prin Decizia nr.3113 din 4 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, Secția comercială și de Contencios administrativ.
După stabilirea competenței materiale, cauza a fost reînregistrată la această instanță la data de 30 iulie 2009, sub nr. unic -.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat din nou, întâmpinare, în cuprinsul căreia, pe lângă excepția tardivității, a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că reclamantul a introdus acțiune după termenul de 3 ani de la data la care a cunoscut, sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea, respectiv Ordinul nr. 545 din 24 ianuarie 2006.
În temeiul art.137 alin.(1) din Codul d e procedură civilă,instanța de fond s-a pronunțat, mai întâi, asupra excepțiilor invocate de pârâtă și, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, a apreciat că termenul general de prescripție,de 3 ani,a început să curgă, nu de la data emiterii Ordinului,ci de la data plăților efectuate,respectiv de la 13 decembrie 2006 și 28 decembrie 2007,astfel că acțiunea a fost introdusă în termen.
În cauză, nefiind vorba despre o contestație împotriva Ordinului nr.545 din 24 ianuarie 2006, ci de o cerere de actualizare a sumelor deja achitate în baza acestuia, nu se poate aprecia că acțiunea a fost tardiv introdusă.
Soluționând cauza, instanța de fond, prin sentința nr.1259 din 30.10.2009,a admis, în parte, acțiunea reclamantului, obligând pârâta să plătească acestuia suma de 221.828,16 lei, reprezentând valoarea actualizată la data efectuării plăților a cuantumului compensațiilor pentru locuințe, terenuri și recolte, stabilite în baza Legii nr. 9/1998. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-l despăgubească pe reclamant cu valoarea actualizată a compensațiilor pentru perioada ulterioară lunii noiembrie 2007 și a luat act că nu s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut că, în calitate
de nepot de fiică al defunctului său bunic,cu cererea înregistrată sub nr.6433 din 1 septembrie 1998,reclamantul a solicitat Comisiei județene B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 compensații pentru bunurile pe care bunicul său le-a avut în comuna,județul și care au fost trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C, la data de 7 septembrie 1940.
Prin Hotărârea nr.10 din 20 iunie 2001, Comisia județeană B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a stabilit că valoarea totală a compensațiilor cuvenite reclamantului este de 1 348 462 000 lei (ROL),din care: suma de 676 617 000 lei (ROL) reprezintă compensații bănești pentru locuință,cu anexe gospodărești și teren aferent acestora;suma de 670 573 000 lei (ROL) reprezintă compensații bănești pentru terenuri,iar suma de 1 270 800 lei (ROL) reprezintă compensații bănești pentru recolte.
Ordinul nr.545 din 24 ianuarie 2006,emis de Șeful Cancelariei Primului-Ministru,a validat această hotărâre,dar s-a recalculat valoarea compensațiilor bănești la suma de 132 526,51 lei (RON),motivându-se că s-au constatat erori de calcul cu privire la suprafața de teren agricol.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a efectuat plăți aferente compensațiilor pentru bunurile deținute de bunicul reclamantului și trecute în proprietatea statului bulgar, în sumă de 137 209,98 lei,astfel:prima plată s-a efectuat la data de 13 decembrie 2006,în sumă de 53 010,6 lei (40 % din suma validată),iar cea de-a doua plată s-a efectuat la data de 28 decembrie 2007,în sumă de 84 199,38 lei (60 % din suma validată,indexată cu indicele de inflație din noiembrie 2007, față de decembrie 2006).
Instanța de fond a apreciat că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților avea obligația să analizeze dacă suma stabilită de Comisia județeană B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 corespunde valorii reale a bunurilor cedate, valoare care trebuie apreciată la momentul emiterii ordinului și, potrivit art.8 alin.(2) teza a II-a din Legea nr.9/1998,în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost validate de comisie, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar, în situația în care se achită în anul următor,direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport de indicele de creștere a prețului de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de înaintea plății, față de luna decembrie a anului următor.
În cauza de față, instanța fondului a reținut că, deși hotărârea Comisiei județene B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a fost emisă la data de 20 iunie 2001,validarea acestei hotărâri s-a efectuat abia la data de 24 ianuarie 2006,cu mult peste termenul prevăzut de lege, la aceeași sumă stabilită prin Hotărârea nr.10 din 20 iunie 2001 și, în aceste condiții,în mod evident suma de 132 526,51 RON, stabilită de către Comisia județeană B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 ca reprezentând valoarea compensațiilor pentru bunurile aparținând autorului reclamantului,trecute în proprietatea statului bulgar, nu mai au aceeași valoare la data de 24 ianuarie 2006, ca urmare a inflației.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile acordate potrivit Legii nr.9/1998, instanța fondului a reținut că, în temeiul art.6 și art.8 din aceeași lege, a fost adoptată nr.HG286/2004,în care s-a prevăzut, la art.5, achitarea eșalonată către beneficiari,a compensațiilor stabilite prin hotărârea Comisiei centrale,pe
parcursul a 2 ani consecutivi, din care "40 % în anul în care se face plata și 60 % în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", precizându-se în final: "cota de 60 % din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998".
S-a mai reținut, de către prima instanță, că, existența unei dispoziții de actualizare a sumelor, numai pentru perioada ulterioară momentului validării lor de către Cancelaria Primului Ministru, se datorează faptului că legiuitorul nu a considerat necesar să dea o reglementare similară și pentru intervalul cuprins între data stabilirii compensațiilor prin hotărâre adoptată de comisie și aceea a emiterii ordinului de validare, deoarece acest interval de timp a fost apreciat ca neglijabil față de cerința prevăzută la art.7 alin.(3) din Legea nr.9/1998, ca actul de validare să fie emis în cel mult 50 de zile de la data hotărârii comisiei.
Instanța a reținut că, în practică însă, așa cum s-a întâmplat și în cauza dedusă judecății, termenul de 60 de zile nu a putut fi respectat, astfel că sumele stabilite prin rapoartele de evaluare nu au mai corespuns, datorită evoluției prețurilor valorii reale a bunurilor pentru care trebuiau acordate despăgubiri. Ori, principiul reparării integrale a prejudiciului,în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului d l Craiova din 7 septembrie 1940,impune ca,în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora.
În ceea ce privește actualizarea sumelor stabilite cu titlu de compensații, cerută de reclamant instanței de judecată la data de 9 mai 2008, excepția prescripției dreptului la acțiune, dar și excepția tardivității,invocate de pârâtă,au fost respinse.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că termenul de 3 ani, prevăzut de lege, începe să curgă de la data plăților efectuate, la 13 decembrie 2006 și respectiv, la 28 decembrie 2007.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs pârâta Autoritatea Naționala Pentru Restituirea Propietăților -Serviciul pentru aplicarea Legii 9/1998, invocând incidența dispozițiilor art.3041pr.civ și solicitând modificarea în tot a acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii, ca nefondată.
In susținerea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond a respins greșit excepția prescripției dreptului la acțiune.Acțiunea a fost introdusă la instanța de fond cu depășirea termenului de 3 ani de la data când a cunoscut paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea, respectiv data emiterii Ordinului nr 545/24.01.2006.
Pârâta recurentâ mai arată că instanța de fond a respins greșit și excepția tardivității depunerii acțiunii, având în vedere, dispozițiile Legii 554/2004.Prin acțiunea cu care a investit instanța,recurenta susține că, pe cale ocolită, de fapt, se contestă Ordinul 545/24.01.2006,acțiunea fiind introdusă cu depășirea tuturor termenelor prevăzute de legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Critica recurentei vizează și fondul cauzei, arătând că soluția pronunțată în cauză încalcă dispozițiile legale care reglementează modalitatea de acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în propietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C, la 7 septembrie 1940, respectiv Legea 9/1998 și Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG753/1998.
Prin ordinul de validare a despăgubirilor, arată recurenta, s-a stabilit o creanță certă, lichidă și exigibilă, care nu mai putea fi schimbată, reactualizarea a fost făcută în raport cu dispozițiile art.8 alin.2 din Legea 9/1998, art.5 din HG 286/2004 coroborat cu HG1643/2004 și ale Legii 9/1998.
Potrivit art.7 din HG 1643/2004 - propunerea de validare sau invalidare, transmisă șefului Cancelariei Primului Ministru, poate fi însoțită de propunerea de reactualizare a despăgubirilor, dacă aceasta este necesară.
Cum, în cauză, acest lucru nu s-a impus, susține recurenta, soluția instanței de fond este nelegală.
Curtea, analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurentă, având în vedere actele dosarului și dispozițiile legale în materie,constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Critica recurentei referitoare la modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepțiilor invocate este nefondată.
Având în vedere,în primul rând, obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța, acțiune în pretenții pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neplății la termen a despăgubirilor stabilite prin ordinul emis de Cancelaria Primului Ministru și nu în ultimul timp legislația în domeniu, termenul de prescripție este de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958, și începe să curgă de la data efectivă a producerii prejudiciului.
In cauză, cum despăgubirile au fost plătite în decembrie 2006 și decembrie 2007, acțiunea depusă la instanță la data de 09.05.2008, se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958.
Ca atare,excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată așa cum corect a soluționat și instanța de fond.
Nici critica referitoare la modalitatea de soluționare a excepției de tardivitate nu este întemeiată.Instanța de fond a reținut corect că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ,în sensul că reclamantul nu a solicitat anularea ordinului emis în cauză.
In cauză, în temeiul dispozițiilor speciale ale legii 9/1998 și a normelor de aplicare, reclamantul a solicitat actualizarea unor sume de bani, acordate cu titlu de despăgubiri, datorită nerespectării termenelor legale de soluționare a cererilor reclamantului, făcute în acest sens.
Nici critica privitoare la fondul cauzei nu este întemeiată.
Astfel, se reține că reclamantul - persoană îndrepatățită potrivit legii 9/1998-
a solicitat Comisiei județene B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 compensații pentru bunurile pe care bunicul său le-a avut în comuna,județul și care au fost trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria,semnat la C la data de 7 septembrie 1940.
Prin Hotărârea nr.10 din 20 iunie 2001 Comisia județeană B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a stabilit că valoarea totală a compensațiilor cuvenite reclamantului este de 1 348 462 000 lei (ROL.
Ordinul nr.545 din 24 ianuarie 2006, emis de Șeful Cancelariei Primului-Ministru, a validat această hotărâre, dar după o perioada de aproape patru ani și jumatate, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a efectuat plăți aferente compensațiilor pentru bunurile deținute de bunicul reclamantului și trecute în proprietatea statului bulgar în sumă de 137 209,98 lei,astfel:prima plată s-a efectuat la data de 13 decembrie 2006, în sumă de 53 010,6 lei (40 % din suma validată), iar cea
de-a doua plată s-a efectuat la data de 28 decembrie 2007, în sumă de 84 199,38 lei (60 % din suma validată, indexată cu indicele de inflație din noiembrie 2007 față de decembrie 2006).
Față de modalitatea de soluționare a cererii reclamantului și a plății despăgubirilor, acesta a suferit un prejudiciu, în sensul că, între data propunerii și data validării, sumele propuse ca despăgubiri sau devalorizat, de aceea se impune repararea integrală a prejudiciului, prin actualizarea acestora.
In acest sens de altfel s-a pronunțat și ICCJ -Secțiile Unite prin Decizia în interesul legii nr.XXI/ 19 martie 2007.
Se reține, prin deciza dată în interesul legii, că " Existența unei dispoziții de actualizare a sumelor numai pentru perioada ulterioară momentului validării lor de către Cancelaria Primului-Ministru impune să se considere că legiuitorul nu a socotit necesar să dea o reglementare similară și pentru intervalul cuprins între data stabilirii compensațiilor, prin hotărâre adoptată de comisie și aceea a emiterii ordinului de validare, deoarece acest interval de timp a fost apreciat ca neglijabil față de cerința prevăzută la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, ca actul de validare să fie emis în cel mult 60 de zile de la data hotărârii comisiei.
În activitatea practică, însă, termenul de 60 de zile, indicat prin textul de lege menționat, nu a putut fi respectat, astfel că sumele stabilite prin rapoartele de evaluare nu au mai corespuns totdeauna, datorită evoluției prețurilor, valorii reale a bunurilor pentru care trebuiau acordate despăgubiri.
Or, principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului d l Craiova din 7 septembrie 1940, impune ca, în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora"
Și, conchide instanta supremă, prin Decizia pronunțată că "Cum, prin conținutul și sensul lor, toate aceste prevederi nu pot viza decât ipoteza în care validarea și, implicit, plata compensațiilor au loc în alt an decât cel în care au fost stabilite de către comisie, este evident că trebuie să se considere reglementată legislativ obligativitatea actualizării sumelor ce reprezintă compensații stabilite prin hotărârile adoptate de comisiile instituite în temeiul Legii nr. 9/1998.
Față de această reglementare neîndoielnică, dată prin dispozițiile conținute în normele metodologice de aplicare a actelor normative adoptate succesiv, în materia acordării de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940, precum și de incidența principiului reparării integrale a prejudiciului, se impune ca art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 să fie interpretat în sensul că data stabilirii compensației este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului B, iar validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeași lege, atrage actualizarea întregii sume, în raport cu indicele de creștere a prețurilor."
Curtea, față de considerentele reținute mai înainte, constată că, în temeiul
art. 312 alin1 pr.civ. recursul este nefondat, urmând a fi respins pe acest considerent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtaAutoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul B, sector 1, Calea, nr. 202, împotriva sentinței nr. 1259 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B,-, județul B și pârâtaInstituția Prefectului Județului B - Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii 9/1998, cu sediul în B, nr. 48, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red. AU
tehnored MC
3 ex/01.02.2010
- Trib.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Elisabeta Gherasim
