Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2061/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2061
Ședința publică din 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Surdu Oana
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - - -
Pe rolul instanței, se află judecarea recursului declarat de reclamanta "" D, cu sediul în oraș D,-, județul,împotriva sentinței nr. 924 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului, cu sediul în B,-, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit reclamanta recurentă "", pârâții intimați Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa reprezentantului recurentei, ca și lipsa dovezii achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei, precum și a timbrului judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, aferente recursului declarat, astfel încât instanța rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Botoșani, la data de 10.06.2009, reclamanta - "" SRL D, a chemat în judecată pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor - prin Instituția Prefectului B, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B pentru recunoașterea de către instanța română a aplicabilității art. 90 din și obligarea pârâților la restituirea taxei de poluare în valoare de 6678 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, a arătat că, la data de 15.01.2008 a achiziționat din Germania autoturismul marca Volvo, pentru care, cu chitanța nr. -/9.07.2008, a achitat taxa de poluare în sumă de 6.678 lei în baza dispozițiilor OUG nr. 50/2008.
Prin întâmpinare, pârâta Instituția Prefectului județului B, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor și, pe fond, a solicitat respingerea cererii.
Pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin întâmpinare, au solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii.
Prin sentința nr. 924 din 30 septembrie 2009, Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a anulat, ca netimbrată, cererea reclamantei.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii până la primul termen de judecată, deși a fost citată cu această mențiune (filele 14,15 dosar ).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta "" D, pe care însă nu l-a timbrat cu suma de 4 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, reprezentând timbru judiciar mobil, potrivit art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din Legea nr.123/1997, deși, așa cum se poate observa la fila 7 a dosarului de recurs, a fost legal citată cu mențiunea acestei obligații legale.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat" alin. 2 al aceluiași articol statuând imperativ asupra faptului că "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit de sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Cum recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale stabilite în sarcina sa de instanța de judecată, în speță devin incidente prevederile imperative ale art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, admițând excepția invocată din oficiu, va anula recursul, ca netimbrat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECI D:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta "" D, cu sediul în oraș D,-, județul,împotriva sentinței nr. 924 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului, cu sediul în B,-, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- -
Jud.fond:
Tehnoredact.
27.11.2009/2 ex.
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana, Grosu Cristinel, Rață Gabriela