Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2087/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- -pretenții-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2087
Ședința publicădin 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat depârâtaDirecția Generală a Finanțelor a Județului S cu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței nr. 1338 din 01 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cureclamantul-intimat -, domiciliat în comuna, nr.104, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat pentru reclamantul intimat depune împuternicire avocațială.
Instanța pune în discuția apărătoarei reclamantului să depună la dosar actele de proveniență ale mașinii și constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul pe fond.
Avocat, pentru reclamantul-intimat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică; fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data 27.04.2009 sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cupârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, obligarea acesteia la restituirea sumelor de bani reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată în cuantum de 1.794 lei și 1.372 lei, achitată prin chitanța seria -, nr. - din 06.09.2007 respectiv achitată prin talonul seria -, nr. - din 06.09.2007.
În motivarea acțiunii a arătat reclamantul că plata aceste taxe este o obligație legală derivată din dispozițiile Codului fiscal, reglementare în vigoare de la 01.01.2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, art. 90, în conformitate cu care nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite de orice natură mai mare decât, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Potrivit legislației românești, taxa de primă înmatriculare a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006 și se datorează statului român cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul, însă pentru autovehiculele second - hand achiziționate din România, stat comunitar de la 01.01.2007, nu se percepe o atare taxă cu ocazia înmatriculării de către noul proprietar, ci doar pentru cele achiziționate din alte țări comunitare.
În raport de dispozițiile art. 141 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.
Reclamantul a învederat instanței că diferența de aplicare a taxei demonstrează un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat în instanță dar a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicitat respingerea cererii reclamantului motivat că taxele au un caracter ante - factum, fiind datorate și achitate în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie și cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice și juridice pentru veniturile ce le obțin, pentru bunurile pe care le produc și distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează.
Așadar între impozite și taxe există unele deosebiri, printre care:
- în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statutului, situația fiind inversă în ce privește taxele;
- cuantumul lor se determină diferi;
- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Ca atare, taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art.90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate ( introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituiții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva de șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de prima înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al taxei de prima înmatriculare. În susținerea acestui punct de vedere, invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea ( 77/388/CEE) a Consiliului Comunităților privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - bază unitară de stabilire.
Prinsentința nr. 1338 din 01 iulie 2009, Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, obligând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S să plătească reclamantului suma de 1.794 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme achitată prin chitanța seria -, nr. - din 06.09.2007 și dobânzile legale calculate de la data achitării acesteia și până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S să plătească reclamantului suma de 1.372 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme achitată prin talonul seria -, nr. - din 06.09.2007 și dobânzile legale calculate de la data achitării acesteia și până la data restituirii efective, precum și suma de suma de 539,30 lei - cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamantul a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/,C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază că cererea cu care a fost investită și care are ca obiect restituirea către reclamant a taxei speciale în cuantum de 1794 lei și respectiv 1372 lei plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului este întemeiată, astfel încât o va admite în parte.
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să îi plătească reclamantului beneficiul nerealizat, constând în dobânda legală a aferentă sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, calculată potrivit disp. art. 3 al. 3 din OG nr. 9/2000, de la data plății până la data restituirii.
În ceea ce privește cheltuielile solicitate, prima instanță a admis și acest capăt de cerere în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului susține recurenta că taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de aceasta, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Mai arată recurenta că prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
A invocat prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene care reglementează că " dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri ".
A mai arătat recurenta că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule. Această procedură de restituire a sumelor este reglementată la cap.VI, secțiunea 1, art.6 din Anexa la HG nr.686/2008, astfel încât pe acest motiv acțiunea este inadmisibilă.
Analizând actele dosarului,Curteaconstată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a reținut tribunalul că reclamantul nu trebuia să plătească taxa de primă înmatriculare, iar dacă a plătit-o este îndreptățită să-i fie restituită.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile OUG nr.50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale OUG nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Art.11 din nr.OUG50/2008 nu poate fi aplicat în cauză numai pentru motivul că în speță taxa a fost achitată la 19.09.2007, deci în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 la care textul se referă, ci și pentru motivul că în discuție sunt taxe de noțiune juridică diferită între care nu poate apare o desocotire: taxă de primă înmatriculare și taxă de poluare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute,Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat depârâta Direcția Generală a Finanțelor a Județului Scu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței nr. 1338 din 01 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cureclamantul-intimat -, domiciliat în comuna, nr.104, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnoredact.
2 ex./7.12.2009
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Andrieș Maria, Ududec Elena
