Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2122/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2122

Ședința publică din 3 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în mun. B,-,. 51,. B,. 3, jud. împotriva sentinței nr. 827 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr. 2442/E/40/2009).

La apelul nominal au lipsit recurentul și pârâtul intimat Statul Român, prin MFP - DGFP.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată sau amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, depusă la dosar de apărătoarea recurentului și constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale, Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 29.05.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - DGFP B pentru a se dispune restituirea sumei de 9.720 lei, plătită pentru un autoturism marca Ford cumpărat din spațiul european, sumă actualizată cu indicele de inflație.

În fapt, reclamantul a arătat că a cumpărat din spațiul european un autoturism marca Ford pentru care a fost obligat să plătească taxa de primă înmatriculare anterior menționată.

A apreciat reclamantul că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 din

În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta B, pentru STATUL ROMÂN a depus întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român - prin MEF, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 827 din 25 iunie 2009, Tribunalul Botoșania respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP invocată de DGFP B și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Statul Român - prin MFP B - DGFP

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Pornind de la faptul că raportul juridic de drept material fiscal se stabilește între stat prin Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile teritoriale subordonate acestuia, tribunalul a constatat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală în prezenta acțiune și prin urmare a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că la data de 26.02.2009 reclamantul a achitat suma de 2.227 lei reprezentând taxa de poluare pentru autoturismul marca Ford Această taxă a fost stabilită în baza elementelor de calcul prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 0/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Taxa de poluare pentru autovehicule se achită la prima înmatriculare a autoturismului în România și la stabilirea ei se au în vedere mai multe elemente de calcul și anume: valoarea combinată a emisiilor de, taxa specifică exprimată în Euro/1 g, capacitatea cilindrică, taxa specifică pe cilindri și cota de reducere a taxei care are în vedere vechimea autoturismului exprimată în ani, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului.

Această taxă se achită înainte de prima înmatriculare a autoturismelor noi și a autoturismelor second - hand cumpărate din

Potrivit art. 28 din în statele membre sunt interzise restricțiile cantitate la import precum și orice alte măsuri cu caracter echivalent, art. 90 din același tratat stabilindu-se că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Curtea Europeană de Justiție a interpretat în sens foarte larg noțiunea de taxe cu efect echivalent, apreciind că acestea sunt orice taxe de ordin financiar indiferent de cât de mică este suma, indiferent de nume și metode percepute în mod unilateral, pentru mărfuri de proveniență internă sau externă ca urmare a faptului că acestea traversează granița, chiar dacă aceste taxe nu sunt colectate în beneficiul statului, nu au natură discriminatorie sau protecționistă, iar produsul taxat nu se află în competiție cu produsele fabricate pe plan intern.

Curtea a admis însă, că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice dacă acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 90 din adică respectă condiția de a nu fi discriminatorie.

De asemenea, Curtea a lăsat o largă marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește măsurile necesare pentru protecția mediului.

De observat că taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în circulație în România a autoturismelor noi sau second - hand.

Fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România (indiferent de producător) cât și celor achiziționate din spațiul european, taxa de poluare nu are caracterul unei taxe echivalente la import, astfel că nu încalcă disp. art. 28 și 90 din

Pornind de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care acestea devin surse de poluare. În acest context, taxa de poluare nu este de cât aplicarea principiului "poluatorul plătește", principiul reținut în dreptul comunitar.

Pe de altă parte, este de remarcat că taxa de primă înmatriculare, sub denumiri diferite, se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene, și se calculează în funcție de valoarea reală a autovehiculului (Polonia), prețul facturat (Austria), procent din prețul mașinii (Finlanda) sau taxă fixă (în Spania).

Unele state europene au fost sancționate în procedura de infrigement pentru modalitatea de percepere a taxei, însă la pronunțarea soluțiilor s-a avut în vedere obligația efectuării unei inspecții tehnice numai pentru autovehicule importate (cauza C- 170/07 Comisia vs. Polonia) fie au un criteriu unic întemeiat pe vechime (C 74/06 Comisia vs. ), fie pot fi înmatriculate numai dacă respectă anumite dispoziții în materie de emisii poluante și emisii sonore (C- 527/07 Comisia vs. Austria). Însă, modalitatea de stabilire a taxei de poluare în forma prevăzută de nr.OUG 50/2008, ia în considerare mai multe criterii care se aplică uniform autoturismelor la prima înmatriculare.

Din acest punct de vedere taxa astfel percepută nu este discriminatorie întrucât privește numai prima înmatriculare, indiferent de proveniență, nu și eventuale revânzării pe teritoriul României.

Important la soluționarea cauzei, este și faptul că în procedura hotărârilor preliminarii, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat că taxele percepute la prima înmatriculare pe teritoriul unei țări nu au efectul unei taxe echivalente la import atâta vreme cât privesc atât autoturismele noi cât și cele cumpărate din spațiul european și când taxa aplicată produsului de import și cea aplicată produsului național similar sunt calculate după aceleași metode și nu conduc, chiar în cazuri limitate, la un impozit mai mare produsului de import (ex: Cauza C-313/05). Aceste hotărâri pot fi luate în considerare la soluționarea prezentei cauze deoarece curtea a interpretat deja problema în litigiu indiferent de procedura în care a fost adoptată. Comparând testele propuse de C în analiza unei taxe echivalente la import cu modalitatea de calcul a taxei de poluare stabilită de nr.OUG 50/2008 se constată că aceasta respectă exigențele propuse și prin aplicarea criteriilor de calcul, taxa aplicată produsului de import, nou sau second - hand, și cea aplicată produsului național similar nu conduc la un impozit mai mare produsului de import.

Față de cele expuse, tribunalul a constatat că taxa de poluare achitată de reclamant la prima înmatriculare a unui autoturism second - hand pe teritoriul României nu constituie o taxă echivalentă la import ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, cu atât mai mult cu cât taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, reiterând motivele din cererea de chemare în judecată și susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, a cărui scop general este de a asigura libera circulație a mărfurilor, iar OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în prezenta cauză, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

Or, apreciază recurentul după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, când produsele importate sunt din alte țări membre UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Analizând actele și lucrările dosarului,Curteareține că recursul este întemeiat.

Cu privire la fondul litigiului, dreptul comunitar este incident in speță, mai exact dispozițiile art. 90 alin.1, care interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeana de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi - Regionalis, respectiv Nemeth -es - Regionalis fiind relevante in acest sens:

Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituindComunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela dea asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normalede concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din altestate membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries.

Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcatatunci când taxaaplicată produselor importate și taxa aplicată produselornaționale similare sunt calculate diferitpe baza unor criterii care conduc, chiardacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselorimportate(a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolocitată).Totuși,hiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența uneiasemenea discriminări,impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect,datorită efectelor pe care le produce.

Potrivit art. III din nr.OUG 218/2008, autovehiculele M 1 cu norma de poluare EURO 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000, precum și toate vehiculele N 1 cu norma de poluare EURO 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare.

Rezultă așadar că în prezent, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi EURO 4, ce au capacitatea cilindrică mai mică de 2000 mc. Or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici. Astfel, consumatorii sunt direcționați spre un autoturism nou fabricat în România, fapt dovedit tot de împrejurarea de notorietate că prețul la care sunt achiziționate autoturismele second hand dintr-o altă țară este preț apropriat de prețul autoturismului nou fabricat în România.

Aspectul esențial ce trebuie reținut e acela că autoturismele fabricate în România sunt scutite de plata taxei de poluare, fapt ce contravine art. 90 întrucât achiziționarea unui autoturism cu o capacitate mai mare de 2000 (care nu este fabricat în România) impune achitarea taxei de poluare.

Este locul a fi amintită cauza Humblot (112/84) soluționată de În respectiva cauză, autoturismele clasificate până la 16 cai putere fiscali ( - chevaux vapeur) erau supuse unei taxări graduale de până la 1100 franci iar cele peste 16 erau taxate cu o singură sumă de 5000 franci. La acea dată nu se fabricau în Franța autoturisme de peste 16 și de aceea toate autoturismele pentru care se percepea taxarea mai mare de 5000 franci erau importate. Curtea a reținut că taxa de 5000 franci a fost fixată la un asemenea nivel încât numai autovehiculele importate pot fi subiectul acesteia. În mod similar, în actuala reglementare a nr.OUG50/2008 modificată prin nr.OUG 218/2008 și nr. 7/2009, un autoturism nou fabricat în România, cu o capacitate de sub 2000 m este scutit de plata taxei de poluare iar achiziționarea unui autoturism nou cu o capacitate mai mare de 2000 (ce nu sunt fabricate în România ci doar în străinătate) impune achitarea taxei de poluare. Art. 90 din este încălcat și în situația achiziționării din altă țară a unui autoturism second - hand cu o capacitate sub 2000 întrucât majoritatea acestor autoturisme achiziționate nu au norma de poluare EURO 4 pentru a fi scutite de la plata taxei.

După aderarea României la nu este admisibilă favorizarea vânzării autoturismelor noi fabricate în România și nici favorizarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România (ce pot fi considerate autoturisme naționale) atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate influențând astfel alegerea consumatorilor (E, nr. Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85 CO - ADMINISTRAZIONE Finanze STATO).

Pentru considerentele învederate urmează a fi admis recursul declarat de reclamant și pe cale de consecință, modificată în parte sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului Statul Român prin MFP și DGFP B la plata sumei de 9720 lei, actualizată la data efectuării plății. Urmează a fi acordată și dobânda legală aferentă taxei de poluare încasată cu încălcarea dreptului comunitar, dobânda datorată în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de art. 999 - 999 Cod civil, fapta ilicită constând în încasarea nelegală a taxei. Principiul reparării integrale a prejudiciului impune și acordarea dobânzii legale. Totodată, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și vor fi înlăturate orice dispoziții contrarii.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 304 pct.9; 312 alin. 1,2,3 Cod procedură civilă,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în mun. B,-,. 51,. B,. 3, jud. împotriva sentinței nr. 827 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată și în consecință:

Admite acțiunea reclamantului și obligă pârâtul Statul Român prin MFP și DGFP B la plata sumei de 9720 lei, actualizată la data efectuării plății.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și înlătură orice dispoziții contrarii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. UE

Jud.fond:

Tehnored.MM.

2 ex. - 8.12.09

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2122/2009. Curtea de Apel Suceava