Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 221/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.221
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 2021 din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâta Administrația Finanțelor Publice F și reclamanta - SERV SRL
La apelul nominal au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată și văzând că recurenta a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 07.10.2009, reclamanta SERV SRL a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice S - F și Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 3344 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, a despăgubirilor aferente constând în dobânzi legale calculate de la data achitării acesteia până la data restituirii efective cât și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că, la data de 13.11.2007 a achitat pentru autoturismului marca VOLKSWAGEN GOLF cu nr. de înmatriculare 08, pentru aoî nmatricula în România, taxa de 3484 lei, că prin obligarea la plata acestei taxe, la acea dată, au fost încălcate dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul de înființare a Comunității Europene, deoarece în prezent România este membră cu drepturi depline a acestei comunități, iar între statele comunitare nu se poate percepe astfel de taxă la înmatriculare a unui autoturism ce provine dintr-un stat membru, ci numai dacă acesta a fost achiziționat din afara Comunității Europene, deoarece supremația dreptului comunitar este statuată și garantată în România la nivel constituțional - art. 148 al.2 și 4 din Constituția României - rezultă faptul că dispozițiile Codului fiscal în vigoare la data efectuării plății, privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv cele cuprinse în art. 2141și 2142încalcă dispozițiile tratatului și deci nu pot fi aplicabile în speță.
În drept au fost invocate dispozițiile art.11 și art.148 din Constituție, art.90, 25 și 28 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, art.112 și art. 274c.pr.civilă.
În dovedire a anexat la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că art. 90 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, prevede că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și nici impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse, că între impozite și taxe există unele deosebiri ( în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele; stabilirea diferită a cuantumul; stabilirea termenelor de plată la date fixe pentru impozite și în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor la taxe ), față de care taxa de primă înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90, având un regim de reglementare diferit, că atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene nu interzic perceperea unei taxe precum cea de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acesteia, astfel cum art. 33 din Directiva a șasea ( 77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene prevede că dispozițiile directivei, fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri.
Prin sentința nr.2021 din 19 noiembrie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea având ca obiect "pretenții" formulată de reclamanta SERV SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice S - F și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3344 lei reprezentând taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului cu marca VOLKSWAGEN BREAK cu număr de identificare, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
Totodată pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.214 ind. 1 și 241 ind. 2, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România că, urmare a modificării textului art.214 ind. 1 din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților și că perceperea taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța a apreciat că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.214 ind. 1 Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art. 90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.214 ind. 2 din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
În fine, a reținut prima instanță că principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 al. 2, conform cărora: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Instanța a apreciat astfel că cererea cu care a fost investită este întemeiată în ceea ce privește pretenția reclamantei de restituire a contravalorii taxei speciale, ce a fost percepută cu încălcarea disp. art. 90 al.1 din Tr.
Potrivit dispozițiilor art.994 Cod civil, când cel care a primit plata a fost de rea credință, este dator a restitui capitalul.
Tribunalul a apreciat că pârâta a fost de rea credință în perceperea taxei pe considerentul că nu a acordat prioritate prevederilor și supremației dreptului comunitar, primind practic, o plată care nu era datorată, urmând să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3484 lei.
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să îi plătească reclamantei beneficiul nerealizat, constând în dobânda legală a aferentă acestei sume, achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, calculată potrivit disp. art. 3 al. 3 din OG nr. 9/2000, de la data plății până la data restituirii.
In temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta, care a căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Așadar, intre impozite si taxe exista unele deosebiri, printre care:
- n cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele;
- cuantumul lor se determină diferit;
- termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
Ca atare, față de aspectele anterior expuse, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. A invocat prevederile art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE ) a Consiliului Comunităților Europene care reglementează că " dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri ".
A mai învederat recurenta că prin nr.OUG 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ ce a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, prin art. 11 din acest act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Criticile sunt nefondate.
O primă subliniere pe care Curtea o consideră a fi necesară constă în aceea că, instituirea taxei de primă înmatriculare nu împiedică intrarea în țară a anumitor autovehicule, ci doar punerea lor în circulație.
că, în speță, așa cum de altfel corect a sesizat și prima instanță, există un conflict între normele dreptului comunitar și dreptul intern aplicabil cu privire la perceperea taxei de primă înmatriculare și respectiv la nivelul acestei taxe speciale, conflict ce se impune a fi rezolvat prin a da eficiență normei comunitare (art. 148 alin. 2 - Constituție), respectiv art. 90 care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre UE, așadar și o discriminare detrminată de o diferență dintre impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141Cod fiscal numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Cu privire la existența impozitării discriminatorii,Curteaobservă că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale Uniunii Europene - și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, așadar nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Cu referire la incidența OUG 50/2008, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Intr-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acesteia.
In același context, - Curtea reține că noua taxă instituită de OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, așa încât, nu există temei pentru invocarea și aplicarea compensației.
Pentru aceste motive,
In numele Legii,
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 2021 din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
.
2 ex./17 februarie 2010
jud.fond
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Andrieș Maria
