Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2230/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2230

Ședința publică de la 05 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.2490 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimata pârâtă -DIRECȚIA SILVICĂ TR.S, lipsind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului de față.

Consilier juridic pentru intimata pârâtă -DIRECȚIA SILVICĂ TR.S susține că reclamantul nu a beneficiat de prevederile Legii nr. 174/2006, întrucât contractul de muncă al acestuia nu a încetat printr-o concediere colectivă.

Consideră că mențiunea făcută de reclamant pe decizia ce i-a fost comunicată nu constituie procedură prealabilă.

Depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

CURTEA:

Prin sentința nr.2490 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr- s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, s-a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA- Direcția Silvică, având ca obiect completarea Deciziei nr.50/2008, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, în raport de actele și lucrările dosarului și având în vedere art.7 din Legea Contenciosului administrativ nr.554/2004, întrucât reclamantul nu a solicitat pe cale administrativă modificarea Decizie nr.50/11.07.2008 emisă de pârâtă în sensul completării acesteia și cu măsurile de punere în aplicare a Legii nr.174/2006 privind unele măsuri de protecție socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, prin concediere colectivă.

Reclamantul prin acțiunea introductivă și prin declarația luată în ședința publică din 10 decembrie 2008 precizat că nu a contestat Decizia nr.50/2008 pe cale administrativă și nu i-a solicitat pârâtei să modifice acest act și să-l completeze și cu măsurile de protecție prevăzute de lege în cazul disponibilizării angajaților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat că înainte de a analiza excepția inadmisibilității acțiunii instanța de fond trebuia să analizeze excepția necompetenței Secției de Contencios Administrativ și Fiscal invocată de reclamant, întrucât decizia nr. 50/2008 nu este un act emis de o autoritate publică în regim de putere publică, ci este un act emis de pârâtă în calitate de angajator în calitate de angajator în baza Legii 53/2003 fiind astfel competentă Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

S-a criticat soluția instanței de fond și sub aspectul respingerii acțiunii ca inadmisibilă în condițiile în care pârâta nu este autoritate publică, iar decizia nr. 50/2008 nu este un act administrativ de autoritate potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004.

S-a mai arătat că și în situația în care se impunea efectuarea procedurii prealabile, acest lucru s-a realizat la data primirii deciziei, 22.07.2008, arătându-se în scris că este nemulțumit de faptul că în decizie nu se menționează că este beneficiarul Legii 174/2006.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamant și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt li de drept:

Potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, înainte de se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă în momentul în care a luat cunoștință pe orice cale de existența actului, în limitele termenului de prescripție de 6 luni de la emiterea actului, prev. de alin. 7.

În speță, în raport de mențiunile scrise ale reclamantului din data de 22.07.2008 de pe decizia contestată, cu ocazia comunicării acesteia de către unitatea pârâtă, mențiuni existente și pe exemplarul rămas la Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, în sensul că se consideră vătămat prin emiterea actului, ca urmare a faptului că nu cuprinde mențiunea faptului că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 174/2006, respectiv al dreptului de a primi compensații bănești de 24 de salarii, Curtea apreciază atitudinea reclamantului drept recurs grațios, fiind astfel îndeplinită cerința prev. 7 din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste aspecte se constată întemeiat recursul declarat de reclamant, urmând a-l admite, și față de faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, soluționând cauza pe excepție, în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, urmează a casa sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de fond va analiza și celelalte apărări formulate de reclamant prin acțiune și motivele de recurs.

De asemenea, în rejudecare, instanța de fond va pune în discuția părților calificarea obiectului acțiunii prin raportare la dispoz. art. 2 din Legii 174/2006 care reglementează drepturile persoanelor disponibilizate prin concedieri colective de la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, precum și dispozițiile art. 3 din aceeași lege, potrivit cu care sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) și (4) se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în raport de care se va analiza și competența Secției de Contencios Administrativ și Fiscal sau a Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.2490 din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. /2ex/04.06.2009

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2230/2009. Curtea de Apel Craiova