Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 231/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIENr. 231/CA/2010

Ședința publică de la 10 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Nicoleta

Grefier

Pe rol se soluționarea recursului declarat de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Câmpeni și Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 863/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursurile sunt scutite de taxa de timbru conform art. 17 din Legea 146/1997.

Față de înscrisurile administrate și solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamantul C a chemat în judecată pârâtele P A, P Câmpeni și Administrația Fondului pentru Mediu solicitând a se dispune obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare încasată nelegal în cuantum de 12505 lei cu dobânda legală calculată de la scadență până la data plății efective.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul /2008 modificată pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeană în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene față de dispozițiile din legislația internă.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Alba prin Sentința nr.864/CAF/14 10 2009 respins excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a DGFP A și admis acțiunea reclamantului, și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 12505 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală calculată conform Codului d e procedură fiscală până la restituirea integrală.

Instanța analizând compatibilitatea taxei instituită de OUG nr. 50/2008 în forma sa modificată prin OUG 218/2008 cu dreptul comunitar, a apreciat că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE, față de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa. A fost invocată jurisprudența.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta DGFP A în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al Câmpeni cât și B, prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii.

Prin motivele de recurs se susține că potrivit Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului de aderare a României la UE, legea-cadru europeană este un act legislativ, dar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legii europene devin obligatorii. Art. 90 din Tratat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa este plătită de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Textul Tratatului se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasă pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului. Legislația europeană nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxă ce se aplică și în alte state UE. Jurisprudența CJCE invocată de instanță se referă la taxa percepută de Ungaria și Polonia care era aplicată doar autoturismelor folosite importate nu și celor noi. Instanța trebuia să țină cont că prevederile OUG nr. 50/2008 modificată pentru instituirea taxei de poluare sunt conforme dreptului comunitar.

Direcția Generală a Finanțelor Publice A susține că nu are calitate procesuală pasivă aceasta revenindu-i în întregime pârâtei emitenta deciziei de calcul a taxei, necontestată.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9, 304 ^1 din Codul d e procedura civilă.

Recursurile nu sunt supuse timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.

Analizând recursurile formulate de pârâtele A în nume propriu și pentru Câmpeni și Administrația Fondului pentru Mediu prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește recursurile formulate de către pârâtele A pentru Câmpeni și Administrația Fondului pentru Mediu, se constată că acestea se referă la conformitatea taxei de poluare instituită de OUG 50/2008, cu dispozițiile art. 90 din (devenit art. 110 din - începând cu data de 01.12.2009), cu privire la care Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008 ( forma în vigoare la 01.07.2008)prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituireataxei pe poluarepentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopulasigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din OUG 50/2008:

a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.

Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Comunităților Europene (devenit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene - - începând cu data de 01.12.2009) nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin Hotărârea pronunțată încauza Weigel(2004) CJCE a stabilit căobiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rolul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

Problema care este supusă dezbaterii este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor din tratat invocate de reclamant.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (Deciziile Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauzele 112/84 Humblot Directorului serviciilor fiscale, par. 12; Cauza C-132/88 Comisia Comunităților Europene, par. 17).

Cu privire lanatura taxei de poluareCJCE s-a pronunțat la 05.12.2006 asupra acțiunilor preliminare formulate de - și în cauzele reunite C-290/2005 și C-333/2005, ocazie cu care a statuat că ocomparațiecu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare)nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.

S-a concluzionat că art. 90 par.1 din Tratatul CE (devenit art. 110 din - începând cu data de 01.12.2009) trebuie interpretat ca interzicândotaxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp câtvaloarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculatăfără a se lua în calculdeprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate(a se vedea și Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93, par. 20).

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale OUG 50/2008, constată faptul că solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism în absența dovezii de achitare a taxei de poluare a avut loc în luna aprilie 2009, după data modificării OUG50/2008 prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009.

În consecință, compatibilitatea OUG50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse în primul rând prin OUG 218/2008.

Analiza trebuie efectuată prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea OUG 218/2008.

Astfel, în preambulul ordonanței de urgență analizate se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere:,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".

Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule.

Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autovehiculelor în România, indiferent de tipul acestora, prin actul normativ enunțat, OUG218/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare.

Astfel potrivit art. III din OUG 218/2008,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008". Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate.

În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

În urma modificarilor aduse prin OUG218/2008, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există o discriminareîntre o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România - respectiv cele de tipul M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4 și restul autoturismelor noi sau second-hand de același tip - M1 și N1, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există astfel unraport de concurențăîntre produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse,în speță fie spre cele deja inmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Referitor la raportul de concurență trebuie reținută și noțiunea de produse similare. Astfel, încauza 168/78 Comisia FranțaCurtea a decis că trebuie să fie considerate produse similare produsele care "au caracteristici similare și îndeplinesc aceleași nevoi din punct de vedere al consumatorului"

Așadar trebuie menționat că discriminarea operează numai între produse care deservesc același scop, respectiv numai pentru cele de tipul M1 și N1, pentru celelalte tipuri - M2,M3,N2,N3 - neexistând o astfel de discriminare. Ca exemplu un autotren sau un autobuz nu corespunde acelorași nevoi ca și un autoturism și ca urmare nu se află în situații comparabile, deci nu poate fi subiect al discriminării instituite de art. III din OUG 218/2008.

Întrucât, în speță se constată că reclamantul a cumpărat un autoturism de tipul N1 și solicitat nmatricularea acestuia la data de 10.10.2009, și având în vedere că exigibilitatea taxei se raportează la momentul la care se solicită înmatricularea, conform art. 4 lit. a din OUG 50/2008, rezultă că reclamantul are obligația de plată a taxei conform OUG 50/2008 modificată prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009.

Ca urmare el este subiect al discriminării instituite de art. III din OUG 218/2008 și ca atare în mod corect a procedat instanța de fond când a înțeles să facă aplicarea directă a dreptului comunitar, respectiv a dispozițiilor art. 90 din și să înlăture obligația de plată a taxei de poluare pentru reclamant.

Dealtfel incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin notificarea prealabilă declanșării procedurii de,infringement," de catre Comisia Europeană, la data de 25.06.2009, in temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin aceasta Comisia consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejand industria națională a autovehiculelor noi, criticând în mod expres ultima forma a taxei de poluare, conform modificărilor introduse prin OUG 218/2008.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursul declarat pârâtele A pentru Câmpeni și Administrația Fondului pentru Mediu va fi respins.

În ce privește recursul DGFP, acesta se va admite în baza art. 304 alin. 1 punctul 9. iar sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP A și a respingerii acțiunii reclamantului împotriva DGFP A, însă pentru motivul că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă având în vedere că nu este emitentul deciziei de calcul și nu are vreo atribuție în repartizarea sumelor de la buget,precum nici vreo responsabilitate cu privire la restituirea sumei încasată nelegal cu titlu de taxă de poluare prin prisma OUG 50/2009.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de către A în nume propriu împotriva sentinței nr. 863/CAF/2009 pronunțată de către Tribunalul Alba și în consecință:

Modifică sentința atacată în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A și respinge ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală acțiunea formulată împotriva acesteia.

Menține celelalte dispoziții din sentința atacată.

Respinge recursurile declarate de către pentru Câmpeni și respectiv

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10. 02. 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

Red.

Dact./ex.6/16.02.2010

Jud.fond.

Președinte:Lucian Ioan Gherman
Judecători:Lucian Ioan Gherman, Gabriela Costinaș, Nicoleta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 231/2010. Curtea de Apel Alba Iulia