Alte cereri. Decizia 219/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIENr. 219/CA/2010

Ședința publică de la 10 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Ioan Gherman

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Nicoleta

Grefier

Pe rol soluționarea contestației în anulare declarată de contestatoarea SC IMPORT EDXPORT SRL împotriva deciziei nr. 1079/CA/13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul ales al contestatoarei, avocat, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că contestația a fost legal timbrată, contestatoarea a făcut dovada comunicării contestației cu intimatul Consiliul Local, iar intimații recurenți au depus întâmpinare, solicitând și judecarea în lipsă, anexând la întâmpinare Hotărârea nr.50/2007 și Anexa I la HCL 50/2007.

Reprezentanta contestatoarei arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării astfel că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării.

În ce privește citarea legală a părților arată că nici în faza de recurs și nici în contestație nu a fost citat Municipiul prin Primar, lăsând la aprecierea instanței acest aspect, nemaiavând alte cereri de formulat.

Instanța în deliberare constată că reprezentantul Municipiului are cunoștință de termenul de judecată prin întâmpinarea comunicată la dosar, motiv pentru care apreciază îndeplinită procedura de citare și acordă cuvântul asupra contestației.

Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și rejudecând recursul solicită respingerea ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, iar în subsidiar solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara secția comercială și de contencios administrativ. La momentul introducerii cererii de chemare în judecată - 2006 terenul ce face obiectul contractului de concesiune făcea parte din domeniul public al municipiului, motiv pentru care nici o parte nu a atacat sentința Judecătoriei Petroșani de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Hunedoara secția de contencios administrativ. Litigiul vizează modul în care au fost executate obligațiile contractuale în perioada 2002-2006, când terenul făcea parte din domeniul public. În anul 2007, urmare a trecerii terenului în domeniul privat, contractul de concesiune și-a încetat efectele și s-a încheiat un nou contract între părți de vânzare-cumpărare, care nu face obiectul dosarului. Trecerea terenului în domeniul privat s-a făcut în scopul vânzării acestuia și a fost urmată la scurt timp de încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Schimbarea regimului juridic al terenului, intervenită la peste un an de la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate avea nicio influență asupra competenței instanței de judecată, deoarece instanța își verifică competența la momentul investirii sau cu soluționarea litigiului.

Reprezentanta contestatoarei apreciază că soluționarea acțiunii revine Tribunalului Hunedoara secția comercială având în vedere valoarea imobilului și faptul că pe imobilul teren s-a edificat un chioșc în care se desfășoare activitate comercială.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare

Reclamanții Primăria Municipiului și Consiliul Local al Municipiului au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL obligarea la plata sumei de 1.677.177 lei reprezentând redevență și penalități de întârziere, potrivit contractului de concesiune a terenului aparținând domeniului privat.

Secția de contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara prin sentința nr. 499/CA/2009 a admis în parte acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea sentinței și admiterea în totalitate a acțiunii.

Prin decizia nr. 1079/CA/2009, Curtea de Apel a admis recursul reclamanților a casat sentința și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Petroșani, cu motivarea că terenul aparține domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.

Prin contestația în anulare formulată de către contestatoarea-pârâtă IMPORT EXPORT s-a solicitat, în contradictoriu cu intimații reclamanți Primăria Municipiului prin Instituția Primarului și Consiliul Local prin Instituția Primarului, anularea Deciziei nr.1079/CA/2009 pronunțată de către Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

În motivarea contestației în anulare se susține faptul că admițând recursul și stabilind competența în favoarea Judecătoriei, instanța de recurs a săvârșit o eroare materială în sensul art.318 pct.1 din Codul d e procedură civilă, prin aceea că natura litigiului este comercială, iar în funcție de criteriul valoric, competenta materiala de soluționare a cauzei revine Tribunalului ca instanță comercială și nu judecătoriei.

În drept, au fost invocate prevederile art.317 și 318 din Codul d e procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată.

Curtea, analizând decizia atacata sub aspectul contestației în anulare, constată că este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 pct. 1 lit.a din Codul d e procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei.

În consecință, se constată că instanța de recurs a soluționat recursul cu neobservarea valorii obiectului pricinii, ceea ce se constituie într-o eroare materială, în sensul art. 318 teza 1 din Codul d e procedură civilă.

Față de aceste considerente, se va admite contestația în anulare declarată de contestatoarea SC Import-Export SRL împotriva deciziei nr. 1079/CA/13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, se va anula decizia atacată. În rejudecarea recursului,potrivit art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul declarat de pârâții Primăria municipiului, Consiliul Local al municipiului și municipiul împotriva sentinței nr. 499/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția de contencios administrativ. Se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara ca instanță comercială, deoarece în cauză terenul aparține domeniului privat al municipiului și este folosit de pârâtă în scopul desfășurării de acte de comerț.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Admite contestația în anulare declarată de contestatoarea SC Import-Export SRL împotriva deciziei nr. 1079/CA/13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA și în consecință:

Anulează decizia atacată și în rejudecarea recursului:

Admite recursul declarat de pârâții Primăria municipiului, Consiliul Local al municipiului și municipiul împotriva sentinței nr. 499/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara ca instanță comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10. 02. 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

Red.GC

Dact./ex.6/18 03 2010

Jud.fond.

Jud.recurs,

Președinte:Lucian Ioan Gherman
Judecători:Lucian Ioan Gherman, Gabriela Costinaș, Nicoleta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 219/2010. Curtea de Apel Alba Iulia