Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2323/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2323

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător

- - - - Judecător

- - - - Președinte Secție

Grefier: -

XXXXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFP M, împotriva sentinței numărul 1186 din data de 10 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedură de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal este scutit de taxa de timbru; de asemenea se învederează că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 1186 din 10 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea formulată de reclamantul, a anulat adresa nr. 10877/23.05.2008 și a obligat pârâta Dr. Tr. S să restituie acestuia suma de 5441 lei, reprezentând taxă auto, cu dobânda legală, de la data plății până la restituirea efectivă.

A obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGFP M să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 4 lei.

S-au respins excepțiile de necomptență materială a instanței și a inadmisibilității cererii.

La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că prevederile art. 2141Cod fiscal nu sunt de natură să înfrângă reglementările art. 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.

Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art. 2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.

În baza art. 148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.

S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art. 2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.

Referitor la excepția inadimisibilității acțiunii invocată de pârâta de DGFP M, tribunalul a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresată în procedura prealabilă administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar dacă răspunsul apare sub forma unei simple adrese.

S-a apreciat că pârâta pârâta DGFP M nu se poate prevala de propria culpă în emiterea unui răspuns într-o formă atipică, neconformă cu dispozițiile art. 85, 86 Cod procedură Fiscală, pentru a invoca apoi nerespectarea procedurii prealabile prevăzută pentru deciziile administrative.

Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S - DGFP, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a interpretat eronat raportul juridic dedus judecății din perspectiva excepțiilor invocate de recurentă.

Astfel motivarea instanței referitoare la actul administrativ vătămător pentru reclamant în contextul calificării competenței materiale a acesteia nu poate fi primită întrucât textul de lege nu echivalează cu un act administrativ vătămător în înțelesul legii contenciosului administrativ iar adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul.

Prevederile art. 214 Cod fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu au regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de prima instanță ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului.

Susținerea primei instanțe că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit dreptului comunitar nu este suficient argumentată, deoarece, urmare a criticilor aduse textului în discuție și, pentru a se conforma cu recomandările forurilor Comunității Europene, art. 2141 - 3din Codul fiscal a fost abrogat prin OUG 50/2008, însă începând cu 1 iulie, până la această dată taxa s-a încasat după vechea grilă.

Noua reglementare adusă prin OUG 50/2008 este în concordanță cu dispozițiile comunitare și prevede încasarea până la 30 iunie 2008 a taxei speciale de înmatriculare, prin urmare nu mai poate fi invocată încălcarea dispozițiilor dreptului comunitar.

Invocându-se dispozițiile OUG 50/2008 s-a arătat și că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi considerată decât parțial admisibilă cu consecința reducerii substanțiale a cuantumului taxei, dar nu eliminarea totală a acesteia.

În acest sens s-a invocat și -, potrivit căreia normele metodologice privind taxa pe poluare a autovehiculelor sunt conforme cu criteriile comunitare.

Intimatul nu a formulat întâmpinare și în recurs nu s-au administrat probatorii.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a importat un autoturism second - hand marca Volkswagen Golf IV din Germania. După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5.441 lei, așa cum rezultă din chitanța seria - nr. - din data de 17 iulie 2007.

Din actele depuse la dosar, rezultă că acesta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Dr. Tr. și Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Cu adresa nr. 10877 din data de 23.05.20008 Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. a răspuns reclamantului, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal și că la nivelul Comisiei Europene a fost inițiat un proiect de directivă, care are ca scop armonizarea sistemului de taxare a autoturismelor, cu ocazia primei înmatriculări.

S-a arătat de asemenea că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.

În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art. 88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.

Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art. 113 Cod procedură fiscală, în prezent art. 117 Cod procedură fiscală.

Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.

În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.

Potrivit art. 199 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.

În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.

De precizat este că reclamant ul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.

Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.

În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art. 205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.

Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.

Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.

Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.

Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art. 2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art. 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

Curtea arată și că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

OUG Nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule invocată de recurent prin motivele de recurs, ulterioară plății de către recurent a taxei de primă înmatriculare anterior reglementată nu poate susține retroactiv teza conformității taxei suportate de reclamant cu prevederile art. 90 din Tratat.

În consecință, instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 alin. 4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DGFP M împotriva sentinței numărul 1186 din data de 10 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 2008.

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

- -

JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr

- -

Grefier,

Red.

Tehn. MI 2 ex/21.11.2008

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Elena Canțăr

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 2323/2008. Curtea de Apel Craiova