Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 245/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.245
Ședința publică din12 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B - Administrația Finanțelor Publice a municipiuluiîmpotriva sentinței nr.1258 din 2 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, pârât-intimat fiind Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, relevându-se faptul că recurenta, prin însăși declarația de recurs, a solicitat inclusiv a se da eficiență dispozițiilor art.242 al.2 din Codul d e procedură civilă.
Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art.150 din Codul d e procedură civilă, a declarat dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale și Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 13.10.2009, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B și Statul Român - prin Fas olicitat a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoașterea de către instanța română a aplicabilității dispozițiilor art. 28 din Tratatul Comunității Europene și obligarea pârâților la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 647 lei, plătită pentru autoturismul cumpărat în anul 2007 din spațiul european, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În fapt, reclamanta a arătat că a cumpărat din spațiul european un autoturism pentru care a fost obligată să plătească taxa de primă înmatriculare anterior menționată, în vederea înmatriculării acesteia în circulație.
Apreciază reclamanta că taxele percepute de autoritățile române nu sunt în acord cu dispozițiile art. 28 și 90 din
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Statul Român - prin a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă, având în vedere faptul că taxa a fost achitată la Trezoreria municipiului B, precum și neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii justificat de faptul că taxa de primă înmatriculare a fost încasată în temeiul disp. art. 241 indice 1 aliniat 1 din nr.OUG 110/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003, iar începând cu data de 1 iulie 2008 va intra în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare care conține prevederi privind restituirea taxei auto.
Pârâtul Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, legal citat, a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă.
Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.1258 din 2.12.2009, a respins excepțiile privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cea privind lipsa procedurii prealabile; a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, față de care a respins acțiunea ca inadmisibilă; a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor să restituie reclamantei contravaloarea taxei de primă înmatriculare în sumă de 647 lei, achitată cu chitanța seria - nr. -/27.07.2007, suma urmând să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B, respingând acțiunea față de acest pârât ca inadmisibilă, întrucât Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului B nu este parte în raportul juridic dedus judecății, care implică atragerea răspunderii materiale a statului pentru nerespectarea unei norme de drept comunitar.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin, pentru aceea că repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin violarea obligației de a respecta normele comunitare revine Statului Român, potrivit art. 28 din, și faptul că Trezoreria doar a încasat suma plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, ca orice altă taxă sau impozit ce se virează la bugetul de stat, neputând fi atrasă răspunderea directă a acesteia pentru restituirea unei taxe încasată în baza legii române.
Instanța de fond a respins excepția lipsei procedurii prealabile, motivat de faptul că potrivit art. 148 aliniat 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin această dispoziție constituțională s-a recunoscut de către statul român principiul priorității dreptului comunitar și cel al efectului direct al acestuia în dreptul intern, fapt ce presupune obligația României de a respecta caracterul obligatoriu al tuturor izvoarelor dreptului comunitar.
În categoria acestora, un rol important îl deține jurisprudența Curții de la Strasbourg care a instituit o serie de principii generale de drept - cu aceeași valoare juridică ca și dispozițiile tratatelor constitutive.
Instanța constată că jurisprudența a clarificat problema existenței unei proceduri legislative, administrative sau judiciare care ar putea afecta aplicabilitatea dreptului comunitar, stabilind în Cazul II 106/77 că: "orice prevedere din sistemul legislativ național și orice practică legislativă administrativă sau judiciară care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin împiedicarea instanțelor naționale competente să aplice dreptul comunitar să-și exercite dreptul de a întreprinde acțiunile necesare ca, în momentul intrării în vigoare a prevederii comunitare, să anuleze prevederile legislative naționale care ar putea împiedica aplicabilitatea deplină și efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerințele care constituie însăși esența dreptului comunitar."
Față de aceste concluzii formulate de, instanța apreciază că, în speța de față, nerespectarea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este de natură a împiedica exercițiul dreptului la acțiune - întemeiat pe o normă de drept comunitar pretins încălcată - motiv pentru care instanța va constata inaplicabile aceste dispoziții din legislația internă, dispoziții care sunt de natură a înlătura posibilitatea instanței de a da eficiență dreptului comunitar.
Pentru a proceda astfel instanța a avut în vedere și concepția care a statuat asupra faptului că "instrumentele juridice necesare aplicării dreptului comunitar trebuie aplicate de judecătorul național, chiar și atunci când dreptul național nu le prevede."
Față de dreptul pretins de reclamantă, tribunalul a constatat că, odată cu aderarea țării noastre la Comunitatea Europeană, România - ca și orice alt stat membru - are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia - are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzute de art. 28 din - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci și subiectelor de drept intern ale statelor membre, conținând drepturi și obligații individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.
Potrivit acestei dispoziții din, sunt interzise în statele membre orice restricții cantitative la import, precum și toate măsurile cu caracter echivalent, noțiuni care au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție într-o manieră foarte cuprinzătoare ca fiind "orice reglementare comercială a statelor membre susceptibilă de împiedicarea directă sau indirectă, actuală sau potențială a comerțului intracomunitar, chiar dacă s-a dovedit că autorii ei nu au fost animați de vreo intenție discriminatorie sau protecționistă și chiar dacă se aplică fără distincție și produselor naționale și celor importate" (Hotărârea nr. 8/74 ). Curtea a arătat prin aceeași hotărâre că: "pentru ca o măsură a statului membru să poată intra în câmpul de aplicare a acestei definiții nu este necesar nici ca aceasta să producă un efect restrictiv asupra importurilor, ci este suficient doar ca măsura să afecteze, de o anumită manieră, cursul importurilor".
Având în vedere cele anterior menționate, instanța constată că prin instituirea taxei de primă înmatriculare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spațiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunității Europene înscrise în art. 14 din - respectiv acela de realizare a unei "piețe comune", a unui spațiu fără frontiere interioare, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor.
Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autoritățile statale (inclusiv jurisdicțiile) au obligația de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul național este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul național este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a decis, în repetate rânduri, că judecătorul național are obligația - în calitatea sa de judecător comunitar - de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispozițiilor naționale care se opun eficacității depline a normelor comunitare, precum și obligația de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului, după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.
Totodată, Curtea a decis că judecătorul național este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe și a priorității dreptului comunitar și care implică o dublă consecință, respectiv: particularii pot să-și valorifice în fața judecătorilor naționali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanțele naționale au obligația de a asigura respectul lor.
Mai mult, și în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 aliniat 2 din Constituție statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiași articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligații.
În ceea ce privește repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin violarea obligației ce incumbă Statului Român potrivit art. 28 din, instanța observă că această problemă a fost elucidată de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat deja printr-o hotărâre emisă la data de 5.03.1996 în dosarele du pecheur și III, arătând că: "principiul responsabilității statelor membre se aplică tuturor ipotezelor de violare a dreptului comunitar, mai ales în cazul în care respectiva violare este rezultatul unei legi".
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta, reiterând excepțiile invocate și în fața instanței de fond, arătând că taxa specială de primă înmatriculare a fost încasată că în conformitate cu prevederile art. 2141- 2143Cod fiscal instituită de la 1 ianuarie 2007 prin Legea nr. 343/2006, că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. La art.11 din acest act normativ se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.
Criticile sunt nefondate.
O primă subliniere pe care Curtea o consideră a fi necesară constă în aceea că, instituirea taxei de primă înmatriculare nu împiedică intrarea în țară a anumitor autovehicule, ci doar punerea lor în circulație.
că, în speță, așa cum de altfel corect a sesizat și prima instanță, există un conflict între normele dreptului comunitar și dreptul intern aplicabil cu privire la perceperea taxei de primă înmatriculare și respectiv la nivelul acestei taxe speciale, conflict ce se impune a fi rezolvat prin a da eficiență normei comunitare (art. 148 alin. 2 - Constituție), respectiv art. 90 care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre UE, așadar și o discriminare determinată de o diferență dintre impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141Cod fiscal numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Cu privire la existența impozitării discriminatorii,Curteaobservă că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale Uniunii Europene și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, așadar nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Cu referire la incidența OUG 50/2008,Curteareține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acesteia.
În același context,Curteareține că noua taxă instituită de OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, așa încât, nu există temei pentru invocarea și aplicarea compensației.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat depârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B - Administrația Finanțelor Publice a municipiuluiîmpotriva sentinței nr.1258 din 2 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, pârât-intimat fiind Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor prin Instituția Prefectului Județului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./17.02.2010
jud.fond
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Hîncu Cezar