Pretentii contencios administrativ si fiscal. Sentința 25/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 25/F-CONT

Ședința publică din 27 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Magdalena Molea

- - - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță acțiunea formulată de reclamata - domiciliată în Râmnicu V, str.- -, - scara A,.5, Județul V în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚIILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003 - cu sediul în B, sector 1,-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta asistată de avocat G, lipsă fiind pârâta.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantei având cuvântul precizează că deși a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PITEȘTI, în opinia sa competența aparține tribunalului.

Curtea față de actele dosarului și precizările apărătorului reclamantei constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției de competentă materială.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 și a solicitat să fie obligată să-i plătească suma de 80.202 lei despăgubiri civile.

În motivare a susținut că prin hotărârea nr.65/12 octombrie 2007, emisă de Comisia Județeană V pentru aplicarea Legii nr.290/2003 i s-a recunoscut dreptul de a i se acorda despăgubiri în calitate de moștenitoare a autorului său, reprezentând contravaloarea bunurilor imobile proprietatea acestuia, rămase în Republica

Urmare a validării hotărârii menționate, a solicitat acordarea despăgubirilor pe care trebuia să le primească integral dacă cuantumul lor nu depășește suma de 50.000 lei, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutiv, respectiv 60% în primul an și 40% în cel de-al doilea an, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează în limitele 50.001 lei și 100.000 lei.

Reclamanta a mai susținut că de la data stabilirii despăgubirilor, deși au trecut mai mult de doi ani, nu a primit nici o sumă de bani, pârâta neachitându-se de obligația de a-i acorda cele două tranșe.

Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în fața căruia a fost înregistrată cererea, prin sentința nr.1388/3 noiembrie 2009 și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL PITEȘTI.

Ca să pronunțe această sentință, a reținut în esență că potrivit art.8 alin.5 din Legea nr.290/2003, hotărârile autorităților naționale pentru restituirea proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.

Prin nr.OUG81/28 iunie 2007 fost modificat Titlul VII intitulat "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr.247/2005, în sensul că "despăgubirilor acordate prin hotărâri ale comisiilor județene și Municipiului B în baza Legii nr.290/2003 li se aplică procedura prevăzută din Legea nr.247/2005".

În același sens, ordonanța a completat art.1 Capitolul 1, Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu alin.4 și 5, în sensul că "plata despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare se face de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților".

Observând că cererea cu care a fost investită este îndreptată împotriva unei autorități centrale a administrației publice, tribunalul a reținut că nu este competent să o soluționeze, competența materială aparținând Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de APEL PITEȘTI, în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamanta, potrivit art.3 pct.1 din Codul d e procedură civilă și art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Curtea, față de considerentele ce vor fi expuse în continuare, apreciază că soluționarea cauzei aparține instanței de contencios administrativ a tribunalului.

Potrivit art.7 din nr.HG1120/2006 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, cu modificările aduse prin nr.HG57/2008, plata despăgubirilor se propune de către Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților desemnat cu coordonarea serviciului respectiv. Deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul despăgubirilor.

Prin urmare, legea a dat în competența tribunalului inclusiv deciziile referitoare la plată, competență ce are caracter special, derogatoriu, în raport cu dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004, care constituie dreptul comun în materie.

Chiar dacă în speță nu a fost emisă o astfel de decizie de plată, pentru identitate de rațiune competența pentru cenzurarea refuzului de plată aparține tribunalului.

Nu există motivație juridică în a aprecia că doar decizia de plată poate fi contestată la tribunal, pe când lipsa acesteia și neefectuarea plății poate fi cenzurată de către Curtea de Apel, de vreme ce ambele atitudini sunt proprii aceleiași pârâte și sunt adoptate în aplicarea acelorași legi (lato sensu): Legea nr.290/2003 și nr.HG1120/2006.

Față de cele de mai sus, constatând ivit un conflict negativ de competență, urmează ca în baza art.21 din Codul d e procedură civilă, să trimită cauza instanței superioare, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a-l rezolva, pronunțând un regulator de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Trimite cauza privind pe reclamanta, domiciliată în Municipiul Rm.V, str.- -, -.2,.A,.5, județul V și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, - - nr.202, sector 1, la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

Judecător - -

Grefier,

- -

Red./28.01.2010

GM/4 ex.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Magdalena Molea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Sentința 25/2010. Curtea de Apel Pitesti