Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 294/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 294

Ședința publică din 25 februarie 2010

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Galan Marius

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în sat Sf., com. Șcheia, jud. S, împotriva sentințeinr. 2077 din 26.11.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Fondului pentru Mediu

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurentul a depus la dosar chitanța nr. - din 09.02.2010 în valoare de 20 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, cu care a făcut dovada timbrării recursului.

Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul legal timbrat și în stare de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr.4541/86 din 30.06.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta S, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1011 lei reprezentând taxă specială de poluare.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 08.07.2008 a achiziționat autoturismul marca VOLKSWAGEN, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite suma de 1011 lei, cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria - nr.- din 23.07.2008.

Din prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României se constată inaplicabilitatea art. 2141, cap. 21 din Codul Fiscal- Legea nr. 343/2006 care stipulează Taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule" si aplicarea prevederilor art. 25, 28 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din [Directiva 92/12] si 90 ale

Mai mult decât atât, relevant în acest sens este si practica si jurisprudența Curți Europene prin deciziile pronunțate, respectiv: Hotărârea Curții Europene împotriva Poloniei din data de 18 ianuarie 2007 din cauza C 313/05 si Hotărârile Curții Europene împotriva Ungariei din data de 13 iulie 2006 din cauza C-333/05 si data de 5 octombrie 2006 din cauza C290/05.

Din articolul 90 al doilea paragraf [CE], reiese ca nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.

Astfel, se opune ca un stat membru să adopte dispozițiile figurând în art. 2141, cap. 21din Codul fiscal - Legea nr. 343/2006, conform căruia persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, să achite o taxa specială "de prima înmatriculare" pentru înmatricularea în România, aceasta taxa fiind o taxa cu efect echivalent in înțelesul articolului 25 CE.

Taxa specială de prima înmatriculare este instituită asupra tuturor autoturismelor înainte de prima lor înmatriculare în România și se aplică fie la vânzarea autovehiculului, fie, în cazul unei achiziții intracomunitare, astfel cum este definita în art. 2141cap. 21din Codul Fiscal- Legea nr. 343/2006, la obținerea dreptului de a dispune de un autoturism în calitate de proprietar și, cel mai târziu, de la înmatricularea sa pe teritoriul național.

După cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a bunurilor între statele membre în condiții normale de concurentă, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Prin întâmpinare, pârâta Saa rătat că taxa a fost achitată în temeiul disp. nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art.214^1/214^3 din Legea nr.517/2003 privind Codul fiscal.

OUG nr.50/2008 a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținându-se cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Pârâta Sac hemat în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând ca în situația în care acțiunea formulată de reclamant va fi admisă să se dispună obligarea chematei în garanției la restituirea către reclamantă a sumei de 1011 lei reprezentând taxa de poluare. În motivarea cererii a arătat că taxa a fost achitată în temeiul disp. nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Prin întâmpinare, chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, pe cale de excepție, a invocat excepția de inadmisibilitate,arătând că reclamantul nu atacă un act administrativ în înțelesul Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, și nici un act administrativ fiscal, în înțelesul Codului d e procedură fiscală, ci solicită restituirea unei sume pe care consideră că o datorează. Iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că, neadoptarea în regim de urgență a OUG nr. 50/2008, în conformitate cu cerințele din avizul motivat (document care marchează cea de-a 2-a și ultima etapă a fazei precontencioase a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru) putea conduce la sesizarea Curții de Justiție a Comunității. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.

Potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.

Prin sentința nr. 2077 din 26 noiembrie 2009 Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată cererea reclamantului.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii, instanța de fond a reținut că acesta nu este dată, atât timp cât, în conformitate cu disp. art.1 din Legea nr.554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

taxei de poluare se face pe baza unei decizii de calcul a taxei de poluare care reprezintă titlu de creanță și astfel acțiunea este admisibilă, urmând a se respinge excepția inadmisibilității invocată de chemata în garanție.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Potrivit nr.OUG50/2008, taxa de poluare pentru autovehicule se achită la prima înmatriculare a autoturismului în România și la stabilirea ei se au în vedere mai multe elemente de clacul și anume: valoarea combinată a emisiilor de, taxa specifică exprimată în Euro/1 g, capacitatea cilindrică, taxa specifică pe cilindri și cota de reducere a taxei care are în vedere vechimea autoturismului exprimată în ani, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului și se achită înainte de prima înmatriculare a autoturismelor noi și a autoturismelor second-hand cumpărate din UE.

În conformitate cu disp.art.28 din, în statele membre sunt interzise restricțiile, cantitățile la import, precum și orice alte măsuri cu caracter echivalent, art.90 din același tratat stabilind că niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Curtea Europeană de Justiției a interpretat în sens foarte larg noțiunea de taxe cu efect echivalent, apreciind că acestea sunt orice taxe de ordin financiar, indiferent de cât de mică este suma, indiferent de nume și metode percepute în mod unilateral, pentru mărfuri de proveniență internă sau externă, ca urmare a faptului că acestea traversează granița, chiar dacă aceste taxe nu sunt colectate în beneficiul statului, nu au natură discriminatorie sau protecționistă, iar produsele taxate nu se află în competiție cu produsele fabricate pe plan intern.

Curtea Europeană de Justiție a admis însă că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele care circulă pe drumurile lor publice dacă acest sistem de taxare nu intră sub incidența art.90 din, adică respectă condiția de a nu fi discriminatorie. Curtea a lăsat o largă marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește măsurile necesare pentru protecția mediului.

Taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în România a autoturismelor noi sau second-hand, fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România (indiferent de producător), cât și celor achiziționate din spațiul european, taxa de poluare nu are caracterul unei taxe echivalente la import, astfel că nu încalcă disp. art.28 și 90 din Tratatul

Pornind de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehiculul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care acestea devin surse de poluare. In acest context, taxa de poluare nu este decât aplicarea principiului "poluatorul plătește", principiu reținut de dreptul comunitar.

Dispozițiile art.90 paragraf I CE sunt încălcate atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import.

În procedura hotărârilor preliminarii, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat că taxele percepute la prima înmatriculare pe teritoriul unei țări nu au efectul unei taxe echivalente la import, atâta vreme cât privesc, atât autoturismele noi, cât și cele cumpărate din spațiul european, și când taxa aplicată produsului de import și ce aplicată produsului național similar sunt calculate după aceleași metode și nu conduc, chiar în cazuri limitate, la un impozit mai mare produsului de import (ex: cauza C-313/05). Aceste hotărâri pot fi luate în considerare la soluționarea prezentei cauze deoarece Curtea a interpretat deja problema în litigiu, indiferent de procedura în care a fost adoptată. Comparând textele propuse de C în analiza unei taxe echivalente la import cu modalitatea de calcul a taxei de poluare, stabilită de OUG nr.50/2008, se constată că aceasta respectă exigențele propuse și prin aplicarea criteriilor de calcul, taxa aplicată produsului de import, nou sau second-hand, și ce a aplicată produsului național similar nu conduc la un impozit mai mare produsului de import.

Astfel, taxa de poluare achitată de reclamant la prima înmatriculare a unui autoturism second-hand pe teritoriul României, până la data de 4.12.2009, nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, cu atât mai mult cu cât taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru mediul din România.

De altfel, reclamantul nu a produs nici o probă din care să rezulte, fără dubiu, că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care aceasta și-a achiziționat autoturismul și astfel taxa de poluare este mai mare decât taxa inclusă în valoarea reziduală a unui vehicul similar înmatriculat în anul 2001 în Germania.

Privitor la cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, instanța a constatat că această cerere nu este fondată având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 Cod procedură civilă, neexistând niciun temei în baza căruia aceasta ar avea obligația de a garanta sau despăgubi Direcția Generală a Finanțelor Publice S și astfel se respinge cererea de chemare în garanție.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, reiterând motivele din acțiunea inițială, concluzionând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu administrarea greșită a probelor din dosar și cu interpretarea greșită a temeiului legal în baza căreia a fost formulată acțiunea.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Fără îndoială, atât prin cererea introductivă de instanță cât și prin recursul ce face obiectul prezentei cauze, recurentul a reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1, sub acest aspect instanța fondului răspunzând criticilor petentului, răspuns pe care instanța de recurs urmează a-l detalia în prezenta hotărâre.

Se cuvine pentru început să stabilim locul pe care disp. art. 90 alin. 1 îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Industries, par.55 "art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre".

Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.

Taxa de poluare introdusă prin disp. nr.OUG 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.

Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, și C-333/2005, " o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente". Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).

Prin urmare, eventualul caracter discriminatoriu al disp. nr.OUG 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 - 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare. Așa încât, speculațiile recurentului cu privire la favorizarea vânzării de autoturisme second-hand deja înmatriculate în România nu pot fi luate în considerare, trimiterea la cauza C-193/85 fiind de asemenea nerelevantă.

Acestea fiind premisele, Curtea va trebui să analizeze în fapt, dacă taxa de poluare impusă autovehiculelor second-hand importate dintr-un stat membru, depășește sau nu cuantumul valorii reziduale a taxei de primă înmatriculare deja încorporată în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în România. Din această perspectivă, comparația poate fi făcută "exempli gratia" între un autoturism înmatriculat în România după 01.07.2008, cu plata taxei de poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 și un alt autoturism second-hand importat din statele membre și înmatriculat în România la data de 01.11.2008. (De asemenea, în baza aceluiași raționament al Curții după modificarea nr.OUG 50/2008, comparația poate privi două autoturisme înmatriculate sub același regim fiscal, astfel încât dublarea sau triplarea taxei de poluare nu încalcă norme comunitare decât dacă este însoțită de o exceptare a anumitor autovehicule de la plata acestei taxe sau de impunerea unor categorii de autovehicule la o taxă mai mică sau mai mare, după caz). Iar analiza, potrivit raționamentului Curții Europene de Justiție din cauza C-47/1988, Comisia Danemarca, trebuie să pornească de la premisa că valoarea autovehiculului nou este compusă din prețul acestuia, la care se adaugă taxa de primă înmatriculare. Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcționare a autovehiculului. Spre exemplu, la momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a prețului plătit cât și valoarea reziduală a taxei de primă înmatriculare plătită, se vor diminua cu același procent, respectiv cu 50%. În consecință, o taxă de primă înmatriculare nediscriminatorie pentru un autovehicul similar (ca vechime, motorizare), dar importat dintr-un stat membru trebuie să aibă un cuantum de cel mult 50% din valoarea taxei de primă înmatriculare plătită pentru același autovehicul în stare nouă.

Sigur, evaluarea deprecierii unui autoturism poate fi extrem de dificilă, ceea ce a condus legiuitorul român la utilizarea unei grile de calcul, care însă nu este incompatibilă cu dreptul comunitar. Aceasta pentru că, așa cum a reținut Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/1998, Valente Publica, deprecierea exactă a unui autovehicul nu poate fi calculată decât printr-o expertiză individuală. Cu toate acestea, datorită faptului că un astfel de sistem este prea împovărător pentru statul membru ce impune o astfel de taxă, Curtea a admis totuși și posibilitatea impunerii taxei de primă înmatriculare, potrivit unei grile fixe de impozitare, ce ar putea să aibă în vedere diverse criterii în baza cărora să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai apropiată de realitate (vechimea autovehiculului, numărul de kilometri parcurși, tipul de motor, starea autovehiculului, modelul autovehiculului, etc.). Curtea a apreciat că și un astfel de sistem va fi compatibil cu art. 90 CE doar dacă garantează în absolut toate cazurile (fără nici o excepție) că taxa aplicată nu depășește cuantumul valorii reziduale deja încorporate în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate în statul membru respectiv. Curtea a mai precizat că un astfel de sistem poate garanta neutralitatea absolută a taxei, dacă respectă trei cerințe:

să nu creeze o discriminare între bunurile importate și cele autohtone;

sistemul să fie suficient de precis, astfel încât în baza acestuia să se poată realiza un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate;

cel căruia i se impune taxa să aibă la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale în ipoteza în care consideră că valoarea deprecierii calculate în baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realității. Pentru exercitarea eficientă a dreptului la acțiune, cel interesat ar trebui să cunoască factorii în funcție de care au fost stabilite procentele de depreciere.

Analizând din această perspectivă nr.OUG 50/2008, Curtea observă că actul normativ în discuție respectă cerințele impuse de raționamentul instanței comunitare și în consecință nu contravine Tratatului.

Astfel, așa cum rezultă din disp. art. 3 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, toate autovehiculele sunt supuse taxei de poluare, exceptările prev. de art. 3 alin. 2 din ordonanță vizând nu proveniența ci destinația autovehiculelor.

Sistemul este suficient de precis, acesta conținând elemente legate de norma de poluare, emisa de, capacitatea cilindrică dar și o grilă de reducere a taxei, extrem de vastă prin categorii de "vârstă" a autovehiculelor, aptă să producă un calcul al deprecierii autoturismului foarte aproape de rezultatul pe care o expertiză individuală l-ar putea revela. Iar aceste criterii au fost deja recunoscute de ca fiind criterii obiective care pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (Cauza C-290/2005, par.52).

În fine, cel care consideră că valoarea deprecierii calculată pe baza grilei fixe de impozitare nu corespunde realității, are în disp. art. 10 din ordonanță, o cale eficace de a contesta măsura deprecierii, respectiv o procedură judiciară în cadrul căreia poate obține expertizarea tehnică a caracteristicilor autovehiculului rulat.

În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând soluția primei instanțe cu completarea motivării în sensul celor arătate anterior.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în sat Sf., com. Șcheia, jud. S, împotriva sentințeinr. 2077 din 26.11.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Fondului pentru Mediu

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. -

Tehnored.

Ex. 2/03.03.2010

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria, Artene Doina, Galan Marius

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 294/2010. Curtea de Apel Suceava