Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 3249/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3249
Ședința publică de la 07 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Statul Român prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. J și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței numărul 535 din data de 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți Statul Român prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. J, Direcția Generală a Finanțelor Publice G și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea actelor solicitate reclamantei, care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod pr. civilă.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.535 din 17 februarie 2009, Tribunalul Gorj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Administrația Finanțelor Publice
A fost obligată pârâta la restituirea sumei de 564 lei, actualizată cu rata dobânzii legale, încasată în mod nelegal de către aceasta, reprezentând contravaloarea taxie de primă înmatriculare.
În motivare instanța a prin cererea înregistrată la Tg-J sub nr. 72956 din 16.12.2008 reclamanta dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare (13), iar că prin adresa nr. 74099 din 19.12.2008 Tg-J a comunicat că restituirea taxei se face pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/1998, invocându-se disp. art. 11 din ordonanță"taxa rezultă ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule".
Contestația împotriva acestui răspuns a fost soluționată prin adresa nr. 2032 din 16.01.2009 (.14) prin care i se face cunoscut reclamantei că pârâta își menține punctul de vedere comunicat prin acel răspuns, deoarece taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost stipulaztă în Legea n 571/2003 privind codul fiscal, modificată prin OUG nr. 110/2006. Potrivit art. 214 1 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 31 1 - 31 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în Romania, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate b, aduse din import,din state comunitare ori din alte state.
Din sigla ambelor adrese rezultă că Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J, împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului G, împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice prin serviciul gestiune registru contribuabili declarații fiscale persoane juridice au întocmit răspunsurile, astfel că reclamanta a apreciat că una din aceste instituții care reprezintă statul român poate fi chemată în judecată, cu atât mai mult cu cât plata a fost făcută în contul trezoreriei și au fost astfel vărsați în bugetul de stat.
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantaa achitatîn contul Trezoreriei municipiului Tg-J suma de 564 Ron cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța nr. - din 10.04.2007 (3).
Conform art.90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare(alin.2), iar parlamentul, Președintele României, Guvernul șiautoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2(alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială,fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității ănspși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauzaSimmenthal(1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
S-a apreciat că faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât nu a avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Deși organul fiscal nu a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP neemițând o decizie în acest sens, ci doar o adresă, așa cum s-a menționat mai sus, prin care arată că își menține punctul de vedere, ceea ce echivalează cu un refuz privind taxa de primă înmatriculare și care nu este datorată conform legislației comunitare.
Atât această adresă, cât și adresa constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin 1 lit. din Legea nr. 544.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâtul va fi obligat să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 rap. la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 al.3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
În cauza de față nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din Tratatul CEE în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.
De altfel, pe rolul instanței europene s-au aflat două cauze asemănătoare - și (Ungaria) și (Polonia).
În ceea ce privește lipsa calității procesuale instanța a reținut că este neîntemeiată, având în vedere cele menționate mai sus, precum și dispozițiile art.8 pr.civ. și art.10 alin.3 din legea nr.554/2004 care reglementează cadrul general privind acțiunile îndreptate împotriva statului și a unor instituții de interes public, indiferent de natura litigiului, consacrând totodată opțiunea reclamantei de a chema în judecată una din instituțiile care apar în sigla celor două adrese, întrucât per a contrario, s-ar realiza o interpretare excesivă și formalistă, raportat și la normele de organizare la administrației publice locale și naționale.
De altfel, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului G nu este persoana juridică chemată în judecată de către reclamantă, ci Statul român prin Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J, care a fost reprezentat prin consilier juridic.
S-a apreciat că nu se poate reține nici excepția inadmisibilității, întrucât o astfel de excepție este reglementată ca o condiției de exercitare a dreptului la acțiunea, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă conform art.7 din legea nr.554/2004 și art.109 pr.civ. iar în cazul de față reclamant așa cum s-a menționat mai sus a îndeplinit această procedură prealabilă, însă pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea de a emite o decizie conform dispozițiilor art.70 din pr.fiscală și art.86 și 87, precum și art.210 și 211 din același cod, rezumându-se la faptul de a purta o corespondență obișnuită cu reclamanta.
Această atitudine echivalează cu un refuz din parte pârâtei de a emite actul, cu un refuz de a soluționa cererea reclamantei și pe cale de consecință cu încălcarea dreptului de acces la justiție al reclamantei.
Tribunalul a reținut că această adresă materializează în conținutul ei, manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge și de a refuza cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă, invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Entitatea care a fost beneficiara plății taxei speciale, după cum chiar pârâta recunoaște plata a fost efectuată la trezoreria statului, deci beneficiarul acestei taxe este Statul Român care conform HG nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, este reprezentat de ANAF B și unitățile teritoriale subordonate, deci în speță de Târgu-
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale incidente speței, în mod corect s-a legat cadrul procesual față de pârâta Târgu-J, această autoritate putând fi obligată la restituirea taxei dacă prin ipoteză aceasta nu ar fi avut bază legală.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza Ndasdi și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită a fi contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ndasdi și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În contextul actual, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are un alt mod de calcul și o altă destinație și per a contrario, menținerea ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, ar fi contrară principiilor de guvernează instituția aplicării în timp a legii, precum și a principiilor ce guvernează procesul civil, în general, și procesul de contencios administrativ, în special.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție și art.1 din codul civil.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia cererii de chemare în judecată de față, raportat la considerentele menționate anterior.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă, ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, nu poate fi reținută deoarece taxa de primă înmatriculare are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum aceasta este definită la nivelul anului 2008, prin apariția OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Împotriva sentinței Tribunalului Gorj au formulat recurs pârâții Statul Român prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. J și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare s-a arătat că taxa nu a fost stabilită prin vreo decizie de impunere sau alt act administrativ fiscal și a fost achitată de reclamantă, în baza dispozițiilor legale în vigoare, astfel taxa specială s-a plătit cu ocazia înmatriculării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, petiționara invocând instanței de fond nelegalitatea acesteia, ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că prevederile art.2142din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare au fost abrogate, începând cu data de 01.07.2008, prin art.14 alin.1 și alin.2 din OUG 50/21.04.2008, modificată prin OUG nr.218/10.12.2008, reglementează restituirea sumelor achitate de contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel că reglementările comunitare nu sunt incidente în cauză.
S-a precizat că actele normative invocate mai sus nu contravin principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituția României, iar reglementările naționale percepute și aplicate nu sunt contrare Tratatului și dau dreptul reclamantului de a cere și a obține restituirea în baza normelor juridice în vigoare.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate și a legislației aplicabile, Curtea le apreciază întemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În speță, reclamanta a solicitat restituirea contravalorii taxei d înmatriculare pentru autoturismul marca VW GOLF V, iar la data de 10.04.2007, cu ocazia înmatriculării, i-a fost percepută o taxă de primă înmatriculare în sumă de 564 lei, având în vedere capacitatea cilindrică a mașinii, precum și normele de poluare EURO 4.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare nu nesocotește în speța dedusa judecății prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene mărfurilor în statele membre.
Potrivit art. 90 din Tratatul " Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție."
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 90, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 90 din suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent, conținute în art. 23 și 25 din Tratat, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Potrivit art.214/1 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006 "intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România", iar potrivit art. 214/2 "taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale citate anterior, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de dispozițiile legale naționale, nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera statului, ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriu României, în vederea punerii în circulație astfel încât nu reprezintă o taxă vamală de import sau o măsură cu efect echivalent în sensul art. 23 și art. 25 din Tratatul
Pe de altă parte însă, dispozițiile art. 214/1 și urm. din Codul fiscal, reglementând o taxă care diferă în funcție de criterii obiective și se aplică în cu excepțiile prevăzute de lege în cazul tuturor autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în România, nu încalcă dispozițiile art. 90 din Tratat, decât în măsura în care această taxă este percepută pentru înmatriculare în România autoturismelor second hand, înmatriculate deja într-un alt stat membru, în vreme, ce la schimbarea proprietarului unui de autoturism aflat pe piața internă, o astfel de taxă nu mai este percepută.
Cum din actele depuse reiese că autoturismul achiziționat de reclamant a fost fabricat în 2007 și nu a fost înmatriculat anterior în nici un alt stat membru, în mod greși instanța de fond a apreciat că în speță taxa plătită cu ocazia primei înmatriculări prevăzută de art. 2141.fiscal contravine dispozițiilor art. 90 din.
În consecință, în temeiul art. 312.pro.civ. Curtea va admite recursurile, va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Statul Român prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. J și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței numărul 535 din data de 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/16.07.2009
Jud.fond:Cl.
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi
