Obligația de a face. Decizia 3248/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3248
Ședința publică de la 07 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei nr.435 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, asistată de avocat și consilier juridic pentru intimatul CONSILIUL LOCAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat pentru contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare formulată în temeiul dispozițiilor art.318 Cod pr. civilă, ambele teze.
În ceea ce privește prima teză, susține că instanța de recurs a făcut o greșită încadrare a situației juridice a terenului, pe care este situat un spațiu comercial proprietatea reclamantei, căruia consideră că i se aplică HG331/1992 și nr.HG644/1991 ce prevăd dispoziții obligatorii referitoare la vânzarea terenurilor aferente spațiilor comerciale cumpărate de persoanele fizice.
Susține că terenul putea fi vândut conform legii, întrucât reclamanta era proprietara terenului din 1990, actele normative menționate apărând ulterior acestei date.
Arată că la fila 12 dosarului de fond se află răspunsul Primăriei la prima cerere adresată acestei instituții de către reclamantă, prin această cerere făcându-se dovada că după apariția actelor normative reclamanta a făcut demersuri la care intimata nu a răspuns.
Referitor la cea de-a II-a teză arată că instanța nu a analizat motivul de recurs referitor la examinarea capătului de cerere privind constatarea dreptului de superficie și depune un memoriu.
Consilier juridic pentru intimatul CONSILIUL LOCAL C solicită respingerea contestației în anulare, arătând că în mod corect s-a reținut că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.550/2002, iar în ceea ce privește constatarea dreptului de superficie arată că spațiul a fost vândut anterior apariției Legii nr.550/2002, fiind aplicabilă Lg.213/1998.
CURTEA
Asupra cauzei de față, din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin sentința nr.1874 din 1 octombrie 2008, Tribunalul Dolja respins acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la data de 18.09.1990, Organizația Cad ispus vânzarea magazinului din-, nr. 71 (actualmente nr. 49) reclamantei în schimbul sumei de 28325 de lei, reprezentând 50 % valoarea de inventar a magazinului, suma fiind încasată la data respectivă cu chitanța nr. 3113/18.09.1990.
Din cuprinsul raportului de expertiză aflat la filele 44 - 47 din dosarul de fond a rezultat că terenul din curtea imobilului (pe care este amplasat spațiul comercial d eținut de către reclamantă) se află în indiviziune, iar celelalte construcții sunt deținute de către C și ocupate de chiriași.
Astfel, în ceea ce privește întemeierea acțiunii formulate de către reclamantă pe dispozițiile art. 13 din Legea 550/2002, instanța a reținut că normele prevăzute de Legea 550/2002, privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, nu sunt aplicabile în cauză, dat fiind că actul în baza căruia reclamanta solicită vânzarea terenului pe care este amplasat spațiul comercial al acesteia a fost încheiat la data de 18.09.1990, intitulat contract de vânzare-cumpărare, prin care Organizația Cad ispus vânzarea magazinului din-, nr. 71, localitatea C, jud. D, reclamantei
Din cuprinsul Hotărârii Consiliului Local C nr. 522/2007 s-a reținut că terenul în litigiu se află în domeniul privat al municipiului C, fiind cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului C aflate în administrarea, iar obligarea pârâtului Consiliul local al municipiului C la vânzarea imobilului în litigiu către reclamantă ar duce la încălcarea principiului libertății contractuale, de vreme ce potrivit art. 121 alin. 2 din Legea 215/2001,Bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel".
Același principiu este prevăzut și în art. 5 alin. 2 din Legea 213/1998 care dispune că,Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel".
Potrivit art. 1845 din codul civil,Statul, stabilimentele publice și comunale, în ceea ce privește domeniul lor privat, sunt supuse la aceleași prescripții ca particularii și, ca aceștia, le pot opune".
S-a apreciat că regimul de protecție juridică a dreptului de proprietate privată este același, indiferent de proprietar.
Prin înlăturarea posibilității autorităților publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, s-ar încălca în mod vădit dreptul unităților administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziției, ca atribut ce ține de esența dreptului de proprietate, aducându-se atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art.44 alin. (1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată.
S-a apreciat că un astfel de transfer silit de proprietate nu ar respecta prevederile referitoare la expropriere consacrate de art.44 alin. (1) și (3) din Constituție și de art.44 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.13 alin.2 din Legea nr.550/2002.
S-a mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere subsidiar privind constatarea dreptului de superficie asupra terenului ce face obiectul prezentului litigiu.
Intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului C nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin decizia nr. 435 din 29 ianuarie 2009 Curtea de Apel Craiovaa respins ca nefondat recursul.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de recurs a retinut ca prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului C să-i vândă ori să-i concesioneze terenul în suprafață de 111 mp aferent spațiului comercial proprietatea acesteia, situat în C,-.
În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate dreptul de superficie asupra terenului sus menționat.
La data de 04.06.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea inițială, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului să-i vândă terenul în suprafață de 140 mp, situat în C,-, aferent spațiului comercial proprietatea acesteia.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că este proprietara spațiului comercial situat în-, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.09.1990, cu Organizația.
În drept au fost invocate dispozițiile art.13 alin.2 din Legea nr.550/2002 și art.1073 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.550/2002, acest act normativ stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări servicii, proprietate privată a statului, aflată în administrarea Consiliilor județene sau a consiliilor locale.
Dispozițiile art.13 alin.1,2 din același act normativ prevăd posibilitatea vânzării prin negociere directă a terenului aferent spațiului comercial la cererea cumpărătorului spațiului.
Aceste dispoziții legale se aplică numai în privința terenurilor aferente spațiilor comerciale ce au fost vândute în baza Legii nr.550/2002.
În speță, cumpărarea spațiului comercial d e către reclamantă nu s-a realizat în temeiul Legii nr.550/2002, ci, această operațiune a fost efectuată înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv la data de 18.09.1990 (fila nr.14 din dosarul nr-).
Pe de altă parte, din cuprinsul HCL al Municipiului C nr.522/2002 se reține că terenul în litigiu, situat în- aparține domeniului privat al Municipiului C, fiind cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului C aflate în administrarea (fila nr. 30 din dosarul de fond).
Art.4 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia stabilește că domeniul privat al unităților administrativ teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și asupra cărora au drept de proprietate privată.
Potrivit dispozițiilor art.5 alin.2 din Legea nr.213/1998, dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel.
Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat de interes local sau județean să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice,să fie concesionate sau închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local sau județean, în condițiile legii.
În consecință, bunurile care fac parte din domeniul privat sunt supuse dreptului comun, dacă prin lege nu se prevede altfel. Vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii. Aceste dispoziții exprese privind regimul juridic al bunurilor proprietate privată aparținând unităților administrativ teritoriale sunt cuprinse în Capitolul XII Secțiunea 1 "Administrarea bunurilor" din Legea nr.215/2001, modificată și republicată.
Prin urmare, imobilul din litigiu nu face parte din domeniul privat al statului și ca atare nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.550/2002, ci aparține domeniului privat al municipiului C și îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.213/1998 și ale Legii nr.215/2001, unde se prevede expres că vânzarea nu poate avea loc decât prin licitație publică și nicidecum prin vânzare directă, cum a solicitat reclamanta în prezenta cauză.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că motivul de recurs privind interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr.550/2002 la pronunțarea sentinței de către prima instanță este nefondat.
Așa cum s-a mai arătat anterior în motivarea prezentei decizii prima instanță a apreciat corect că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.550/2002.
Nici motivul de recurs privind nepronunțarea instanței de fond asupra capătului subsidiar al acțiunii, acela de a se constata "un drept de superficie" nu a fost gasit întemeiat.
Astfel, la data de 04.06.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea inițială, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige Consiliul Local al Municipiului C să-i vândă terenul intravilan în suprafață de 140 mp, situat în C,-.
În cuprinsul acestei precizări, reclamanta nu mai face nicio referire la constatarea vreunui drept de superficie.
Prin urmare, instanța s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii, astfel cum acesta a fost precizat de către reclamantă.
În ceea ce privește stabilirea obiectului acțiunii promovate, prima instanță s-a conformat solicitării părții, dar și îndrumărilor din decizia de casare (decizia nr.139/17.01.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-).
Având în vedere cele reținute, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, că Tribunalul Dolja pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
S-a facut aplicarea dispozitiilor art. 274.civ.
Cod PenalImpotriva acestei decizii, la data de 12.02.2009, a formulat contestatie in anulare reclamanta care a sustinut, in esenta, ca instanța de recurs a făcut o greșită încadrare a situației juridice a terenului, pe care este situat un spațiu comercial proprietatea reclamantei, căruia consideră că i se aplică HG331/1992 și nr.HG644/1991 ce prevăd dispoziții obligatorii referitoare la vânzarea terenurilor aferente spațiilor comerciale cumpărate de persoanele fizice.
A mai sustinut că instanța nu a analizat motivul de recurs referitor la examinarea capătului de cerere privind constatarea dreptului de superficie.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 318 tezele I si II civ.
Cod PenalContestatia in anulare este nefondata.
Potrivit legii, constestatia in anulare este o cale extraordinara de atac, admisibila numai in cazurile limitativ prevazute de lege, sediul materiei constituindu-l dispozitiile art. 317 si 318.civ.Cod Penal, textele legale fiind de stricta interpretare.
Prin contestatia promovata, reclamanta a invocat dispozitiile art. 318 tezele I si II civ.Cod Penal, in fapt sustinand ca instanța de recurs a făcut o greșită încadrare a situației juridice a terenului, pe care este situat un spațiu comercial proprietatea reclamantei, căruia consideră că i se aplică HG331/1992 și nr.HG644/1991 ce prevăd dispoziții obligatorii referitoare la vânzarea terenurilor aferente spațiilor comerciale cumpărate de persoanele fizice.
Potrivit art. 318 alin.1 teza I civ.Cod Penal, hotararile instantei de recurs pot fi atacate cu contestatie, cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale.
Textul legal mentionat are in vedere greseli pe care le comite instanta prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale esentiale ale dosarului, cu caracter procedural, care au dus la pronuntarea unei solutii eronate. Prin urmare, greselile instantei de recurs, care deschid calea contestatiei in anulare, sunt greseli grave de fapt, in legatura cu aspectele formale ale judecatii recursului si nu greseli de judecata, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozitiilor legale.
Legea nu a urmarit sa deschida partilor calea recursului la recurs, care sa fie solutionat de aceeasi instanta sub motivul gresitei stabiliri a starii de fapt. Astfel de erori nu pot fi reparate decat de instanta care exercita controlul judiciar si numai in cadrul cailor de atac de reformare prevazute de lege.
Motivele invocate de contestatoare nu constituie greseli materiale in sensul art. 318 teza I civ.Cod Penal, putand fi apreciate doar ca greseli de fond, de interpretare a normelor juridice, care nu pot forma obiectul contestatiei in anulare speciala.
Avand in vedere aceste aspecte, Curtea apreciaza ca nu sunt incidente dispozitiile art. 318 alin.1 teza I civ.
Cod PenalReferitor la cea de-a II-a teză a art.318 civ.Cod Penal, contestatoarea a sustinut că instanța nu a analizat motivul de recurs referitor la examinarea capătului de cerere privind constatarea dreptului de superficie.
Examinând dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, Curtea constată că au fost analizate, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de casare invocate de recurenta, inclusiv cel vizand constatarea dreptului de superficie.
Față de aceste considerente și de prevederile art. 318 cod procedură civilă, contestația în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestatia in anulare formulata de contestatoarea împotriva deciziei nr.435 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimatul Consiliul Local
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Ex.2/15.07.2009
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi
