Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 336/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 336
Ședința publică din 26 februarie 2010
PREȘEDINTE: Surdu Oana
JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 3: Artene Doina
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Instituția Prefectului Județului S - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în S,-, jud. S, împotrivaSentinței nr. 2285 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosar nr-.
La apelul nominal au răspuns consilier juridic, pentru recurentă și avocat, pentru reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, recurenta a depus la dosar prin serviciul arhivă, completări, în două exemplare, un exemplar fiindu-i comunicat apărătorului intimatei.
Instanța, din oficiu, invocă și pune în discuția părților excepția tardivității recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta recurentei precizează că, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate.
Apărătorul intimatului solicită admiterea excepției și respingerea recursului, ca fiind tardiv formulat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 19.11.2009 sub nr-, reclamantul - a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului S - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor S, să se dispună obligarea acesteia la înmatricularea autoturismului marca Mercedes Benz fără achitarea taxei de poluare.
Pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar, ca nefondată.
Prin sentința nr.2285 din 15.12.2009, Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată și a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâta să înmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantului, marca Mercedes Benz cu nr. de identificare -A- fără plata taxei de poluare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de prim-pârâtă prin întâmpinare, că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele adoptate în materie comunitară cu privire la libera circulație a mărfurilor, dispoziții care au prioritate față de dreptul național, dat fiind principiul preeminenței dreptului comunitar.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul recurent nu avea obligația de a achita taxa de poluare.
Dreptul comunitar este incident in speță, mai exact dispozițiile art. 90 alin.1, care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre" și impozitele "interne, de orice natură, care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Potrivit art. III din nr.OUG 218/2008, autovehiculele M 1 cu norma de poluare EURO 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2000. precum și toate vehiculele N 1 cu norma de poluare EURO 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare.
Rezultă așadar că în prezent, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi EURO 4, ce au capacitatea cilindrică mai mică de 2000 mc. Or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici. Astfel, consumatorii sunt direcționați spre un autoturism nou fabricat în România, fapt dovedit tot de împrejurarea de notorietate că prețul la care sunt achiziționate autoturismele second hand dintr-o altă țară este apropriat de prețul autoturismului nou fabricat în România.
Aspectul esențial ce trebuie reținut e acela că autoturismele fabricate în România sunt scutite de plata taxei de poluare, fapt ce contravine art. 90 întrucât achiziționarea unui autoturism cu o capacitate mai mare de 2000. (care nu este fabricat în România) impune achitarea taxei de poluare.
Este locul a fi amintită cauza Humblot (112/84) soluționată de În respectiva cauză, autoturismele clasificate până la 16 cai putere fiscali ( - chevaux vapeur) erau supuse unei taxări graduale de până la 1100 franci, iar cele peste 16. erau taxate cu o singură sumă de 5000 franci. La acea dată nu se fabricau în Franța autoturisme de peste 16. și de aceea toate autoturismele pentru care se percepea taxarea mai mare de 5000 franci erau importate. Curtea a reținut că taxa de 5000 franci a fost fixată la un asemenea nivel încât numai autovehiculele importate pot fi subiectul acesteia. În mod similar, în actuala reglementare a nr.OUG50/2008 modificată prin nr.OUG 218/2008 și nr. 7/2009, un autoturism nou fabricat în România, cu o capacitate de sub 2000 m este scutit de plata taxei de poluare, iar achiziționarea unui autoturism nou cu o capacitate mai mare de 2000. (ce nu sunt fabricate în România, ci doar în străinătate) impune achitarea taxei de poluare. Art. 90 din este încălcat și în situația achiziționării din altă țară a unui autoturism second - hand cu o capacitate sub 2000 întrucât majoritatea acestor autoturisme achiziționate nu au norma de poluare EURO 4 pentru a fi scutite de la plata taxei.
După aderarea României la nu este admisibilă favorizarea vânzării autoturismelor noi, fabricate în România și nici favorizarea autoturismelor second - hand, deja înmatriculate în România (ce pot fi considerate autoturisme naționale) atâta timp cât, norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate influențând astfel alegerea consumatorilor (E, nr. Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85 CO - ADMINISTRAZIONE Finanze STATO).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de astăzi,Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului, față de împrejurarea că acesta a fost promovat la data de 13 ianuarie 2010 (fila 3 dosar recurs), data comunicării sentinței atacate fiind 24 decembrie 2009 (fila 24 dosar fond), cu depășirea termenului legal.
Astfel, potrivit art.301 din Codul d e procedură civilă, "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel-", iar în conformitate cu prevederile art.101 alin.1 din Codul d e procedură civilă, "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".
Ori, potrivit art.103 alin.1 din Codul d e procedură civilă, "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea -".
Cum, în speță, pârâta-recurentă nu a formulat în condițiile art.103 alin.2 din Codul d e procedură civilă, o cerere de repunere în termen și nu a dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa în exercitarea căii de atac, iar pe de altă parte, textele legale citate cuprind norme de procedură imperative, de strictă interpretare și aplicare, de la care nu se poate deroga,Curtea, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca fiind tardiv formulat, în condițiile în care termenul limită de declarare a căii extraordinare de atac era 11.01.2010 inclusiv.
Văzând disp. art.274 Cod proc. civilă și împrejurarea că în speță, culpa procesuală revine recurentei, ca parte căzută în pretenții, aceasta din urmă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat în această fază procesuală în sumă de 500 lei, reprezentând onorar avocat, justificată cu chitanța depusă la fila 23 dosar recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Instituția Prefectului Județului S - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 2285 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr-, ca tardiv formulat.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. SO.
Jud.
Tehnored. MD.
2ex/ 23.03.2010
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana, Rață Gabriela, Artene Doina