Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 367/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR. 2490,-
DECIZIA NR. 367
Ședința publică din data de 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare împotriva deciziei nr. 1268/24.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatorul CONSILIUL LOCAL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în, Cod poștal -, Județ în contradictoriu cu intimata SC SRL,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ
Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 19 lei conform chitanței nr. -/2009 și timbru judiciar de 0,50 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul Consiliul Local reprezentat de avocat din Baroul Prahova și intimata SC SRL reprezentată de avocat din Baroul Prahova.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registratură dosarul de fond nr- al Tribunalului Prahova și întâmpinare din partea intimatei SC SRL.
Curtea, comunică apărătorului contestatorului, copie de pe întâmpinarea formulată de intimată prin care a fost invocată excepția tardivității formulării contestației în anulare.
Avocat pentru contestatorul Consiliul Local solicită respingerea excepției de tardivitate, potrivit art. 319 civ. contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotarârea a rămas irevocabilă. Precizează că a luat cunoștință de decizia contestată la data de 4.02.2009 când a solicitat eliberarea unei copii de pe decizie.
Pe fondul contestației, învederează că prin decizia nr. 1268/24.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în mod greșit le-a fost anulat recursul pentru netimbrare, soluția dată este urmarea unei greșeli materiale de ordin procedural, fără a se observa faptul că recursul este scutit de plata taxei de timbru, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, sumele la care au fost obligati de instanța de fond să le plătească reprezintă venituri la bugetul local, venituri publice provenite din alocarea de credite bugetare.
Solicită admiterea contestației, anularea deciziei nr. 1268/24.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și rejudecarea recursului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimata SC SRL solicită admiterea excepției de tardivitate și respingerea contestației în anulare ca tardiv formulată.
Pe fondul contestației solicită respingerea cererii ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr. 1268/24.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Invederează că recurentul a fost citat în cauza la doua termene consecutive cu mențiunea timbrării recursului, sub sancțiunea anulării. Recurentul nu a uzat de procedura specială prevazuta de lege, potrivit art. 18 din legea 146/1997 putea formua cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la data comunicării cuantumului taxei datorate. Arată că în cauza nu sunt îndeplinite disp. art. 318 civ. nefiind vorba de o greșeală materială a instantei de judecata astfel cum susține contestatorul, stabilirea taxei judiciare de timbru reprezintă o eroare de judecată care nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.
Depune la dosar practică judiciară și nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față reține următoarele:
Prin decizia nr. 1268 din 24 octombrie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a admis excepția netimbrării și a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local, împotriva sentinței nr.319 din 24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că recurentul pârât nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum, de 9.123,66 lei și 10 lei timbru judiciar, deși a fost citat cu mențiunea de a achita aceste sume, potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 7 și 11 dosar, astfel încât instanța a admis excepția netimbrării invocată din oficiu și a anulat recursul ca netimbrat potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995.
Impotriva deciziei, a formulat contestație în anulare contestatorul Consiliul Local, invocând disp.art. 318 pr.civ. în sensul că decizia instanței de recurs a fost dată urmare unei greșeli materiale de ordin procedural, fără a observa că potrivit disp.art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind taxele judiciare de timbru și ale art. 26 din Ordinul nr. 760/1999, de aprobare a Normelor Metodologice pentru aplicarea legii privind taxele judiciare de timbru, recursul era scutit de taxa de timbru, deoarece sumele la care a fost obligat recurentul prin sentința recurată reprezintă venituri publice, afectând veniturile bugetului local, venituri publice provenite din alocările de credite bugetare de la bugetul consolidat al statului, conform Legii bugetului și a Legii privind finanțele publice locale.
Se solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs și rejudecarea recursului.
Intimata reclamantă SC SRL P, a formulat întâmpinare cu actul înregistrat sub nr. 3075/26.02.2009, invocând excepția tardivității formulării contestației față de disp.art. 319 alin. 2 pr.civ. potrivit cărora contestația se introduce în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, decizia atacată cu contestația în anulare a fost pronunțată la data de 24 octombrie 2008, iar contestația în anulare a fost depusă la data de 11 februarie 2009, după expirarea celor 15 zile, prevăzute de aceste dispoziții.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, deoarece nu sunt aplicabile în speță disp.art. 318 pr.civ. taxa de timbru stabilită de către instanța de recurs nu reprezintă o eroare materială ci o eroare de judecată care nu se poate îndrepta pe calea contestației în anulare, pe această cale se au în vedere doar greșelile de fapt și nu cele de judecată,contestatoarea avea posibilitatea dacă considera că taxa judiciară nu a fost corect stabilită de către instanța de recurs, să urmeze procedura prevăzută de disp.art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind taxele judiciare de timbru, putând formula cerere de reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la data comunicării cuantumului taxei datorate, ceea ce contestatoarea nu a făcut.
Curtea, față de excepția de tardivitate a contestației în anulare invocată de intimată și pusă în discuția părților la termenul din 4 martie 2009, reține următoarele:
Potrivit disp.art. 319 alin. 2, teza finală pr.civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Contestatorul nu a fost prezent la termenul din 24 octombrie 2008, când s-a pronunțat decizia de către instanța de recurs și a fost anulat recursul ca netimbrat, luând cunoștință de decizia instanței de recurs la data de 4 februarie 2009, când a solicitat eliberarea unei copii de pe decizie, potrivit cererii formulate și aflată la fila 140 dosar fond, astfel încât contestația în anulare înregistrată sub nr. 2109/11.02.2009, este formulată în termenul legal de 15 zile de la data când a luat cunoștință de hotărâre termen prev. de disp.art. 319 alin. 2, teza finală pr.civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată de intimată, ca nefondată.
Examinând contestația în anulare, față de motivul invocat al dispozițiilor art. 318 pr.civilă, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, Curtea, constată următoarele:
Potrivit disp.art. 318 pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
In speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art. 318 pr.civilă, deoarece dezlegarea dată prin decizia instanței de recurs nu reprezintă o greșeală materială în sensul legii, ceea ce susține contestatoarea ar reprezenta o greșeală de judecată, care nu poate face obiectul contestației în anulare, prin greșeală materială în sensul textului de lege trebuie înțeleasă orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată, cum sunt: anularea unui recurs ca netimbrat, deși la dosar se găsea recipisa de plată a taxei legale de timbru, sau respingerea unui recurs ca tardiv, deși el a fost depus în termen la poștă, dar instanța de recurs nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării recursului la instanță.
Nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 318 pr.civ. deoarece dezlegarea dată prin decizia instanței de recurs nu este rezultatul unei greșeli materiale și nici condițiile prevăzute în teza a II-a a acestor dispoziții deoarece instanța de recurs nu a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, soluționând recursul pe excepția de netimbrare.
Dacă contestatorul considera că nu datora taxă de timbru, pe motiv că așa cum susține sumele la care a fost obligat reprezentau venituri publice, situație în care era scutit de plata taxei de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, avea posibilitatea legală ca potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 să formuleze cerere de reexaminare a cuantumului taxei de timbru, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, contestatorul fiind citat în recurs la 2 termene de judecată cu mențiunea referitoare la timbraj, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la filele 7 și 11 în dosarul recurs, însă nu a uzat de procedura de reexaminare a cuantumului taxei de timbru.
Pentru toate aceste considerente, contestația în anulare se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată de intimata SC SRL, ca nefondată.
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1268/24.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, de contestatorul CONSILIUL LOCAL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în, Cod poștal -, Județ în contradictoriu cu intimata SC SRL,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 04 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal.
Nr. notificare 3120
Red. CE
Tehnored. CMF
2.ex/5.03.2009
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica