Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 382/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 382/CA

Ședința publică din 15 septembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu

JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului promovat în contencios administrativ și fiscal de recurenta-reclamantă- -- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - MEDIA SRL T - cu sediul în T,-,.1,.A,.15, jud.T, împotriva sentinței civile 1050/15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic -, pentru recurenta-reclamantă, în baza delegației de la dosar, lipsind intimata-pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, timbrat.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Consilier juridic -, pentru recurenta-reclamantă, pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat.

In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamanta - "" - cu sediul în municipiul Tac hemat în judecată pe pârâta - " MEDIA" SRL T pentru a fi obligată la plata sumei de 641,82 lei RON, reprezentând contravaloarea facturilor din perioada 28.08.2007 - 29.02.2008 și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza dispoz. art.51 al.3 din Legea nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, competența de soluționare a litigiilor de natura celui de față a fost dată instanței de contencios administrativ.

Pentru perioada 28.08.2007 - 29.02.2008, a curs un debit cu majorări de întârziere de 641,82 lei RON, pe care de asemenea debitoarea nu l-a achitat până în prezent, din care debit în valoare de 602,61 lei și majorări de întârziere de 39,21 lei.

În drept, reclamanta a invocat disp. art.51 al.3, din Legea nr.51/2006, raportat la Legea nr.554/2003.

La termenul din 15 mai 2008, instanța din oficiu a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea cererii.

Prin sentința civilă nr.1050/15.05.2008 Tribunalul Tulceaa admis excepția necompetenței sale materiale și în temeiul disp. art.51 al.3 din Legea 51/2006, modificată prin OUG13/2008 și art.1 pct. 1 și 158 Cod procedură civilă, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Pentru a dispune astfel, a reținut tribunalul că, față de obiectul cererii, respectiv neplata contravalorii serviciilor furnizate pârâtei - Media SRL T, în temeiul disp. art.51 alin.3 din Legea 51/2006, privind serviciile comunitare și utilitățile publice, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Tulcea.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Tulcea, pentru soluționarea cauzei pe fond.

Arată recurenta că, la nivelul municipiului T, reclamanta furnizează serviciul public de apă și canalizare în regim de gestiune delegate de către autoritatea publică locală; pe cale de consecință contractul de furnizare încheiat cu utilizatorii acestui serviciu este un act administrativ de putere publică iar nerecuperarea debitelor cauzate de neplata acestui serviciu se efectuează în temeiul disp. art.18 alin.3 din Legea 554/2004.

Conform art.9 alin.1 din Legea 51/2006 raporturile juridice dintre autoritățile administrative publice locale și utilizatori sunt raporturi juridice de natură administrativă supuse normelor de drept public.

Dispozițiile în forma actuală a art.51 alin. 3 din Legea 51/2006, modificat prin OUG13/2008, prevăd competența instanței de drept comun, totuși din moment ce furnizorul de servicii publice este titularul unui raport de putere publică, competența este și va rămâne a instanței de contencios administrativ.

Verificând hotărârea pronunțată prin raportare la criticile aduse, Curtea va reține că acestea sunt nefondate.

Potrivit disp.art.51 al.(3) din Legea nr.51/2006, așa cum a fost modificat prin nr.OUG13/2008 (publicată în Of. nr.145/26.02.2008), soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență.

In forma inițială, în vigoare până la data de 29.02.2008, art.51 al.(3) prevedea competența de soluționare a unei astfel de cauze de către instanța de contencios administrativ.

Ca urmare a modificărilor aduse art.51 al.(3) din Legea nr.51/2006 prin nr.OUG13/2008, contractele încheiate între operator și utilizator, inclusiv cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, sunt de competența instanței de drept comun și, nicidecum, celei de contencios administrativ, astfel, legiuitorul reglementând natură juridică a acestora.

In aceste condiții, instanța de fond, soluționând excepția necompetenței materiale, a avut corect în vedere modificările legislative intervenite anterior sesizării instanței, stabilind că, în speță, litigiul este de natură comercială.

Pentru considerentele expuse, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul promovat în contencios administrativ și fiscal de recurenta-reclamantă- -- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - MEDIA SRL T - cu sediul în T,-,.1,.A,.15, jud.T, împotriva sentinței civile 1050/15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 septembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-

Tehnored.-gref.

2ex./17.10.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Ecaterina Grigore

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 382/2008. Curtea de Apel Constanta