Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 4298/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4298
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TR. S împotriva sentinței nr. 167 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TR. S și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimatul reclamant a depus înscrisurile solicitate de instanță, respectiv certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a autoturismului, contractul de vânzare - cumpărare a acestuia și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.167/29.01.2009, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta M- Administrația Finanțelor Publice T
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6237 lei, contravaloarea taxă primă înmatriculare.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Mehedinția apreciat cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, respectiv cu privire la faptul eventual că actul pretins a fi vătămător nu are caracter administrativ în înțelesul Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, că este necesar să unească această excepție cu fondul, natura juridică a actului contestat ținând determinant motivul promovării acțiunii și deci a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.
Cu privire la o pretinsă susținere conform căreia acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plata a taxei, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată și speculativă. Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor din codul fiscal precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilite de Ministerul Finanțelor.
Cum se confirmă operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al UE, aceasta nu este posibilă fără plata taxei pentru că nici un organ administrativ din România nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlul de creanță care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei echivalează cu existența unei act administrativ, materializat în speță, prin adresa comunicată reclamantului.
S-a apreciat că a considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, in lipsa unui titlu de creanță ca suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României, care statuează că orice persoană se poate adresa justiției, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Cu privire la procedura prealabilă s-a constatat că aceasta a fost îndeplinită de reclamant conform adresei nr. 19832/17.10.2008 a Direcția Generală a Finanțelor Publice M.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul a achitat în contul pârâtului cu chitanța seria - nr. -/13.06.2007, suma de 6237 lei.
După achitarea taxei considerată nelegală dar necesară pentru ca pârâtul să poată circula cu autovehiculul, acesta cu cererea 19832/17.10.2008, a solicitat restituirea care i-a fost refuzată.
Potrivit art.2141-2143din Codul fiscal al României și pct.311-312din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitate sau din alte state.
Potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al UE, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se plică direct sau indirect produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între state comunitare, în condiții normale de concurență pentru eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne, discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, însă în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produsele in țară și înmatriculate aici.
În România, organele fiscale au invocate legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv Codul fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acestei taxe, ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare.
Tribunalul a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile comunitare, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din cel puțin două argumente:
1) Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 ca urmare a aderării prevederilor tratatelor constituționale ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legilor interne, cu respectarea prevederilor de aderare (alin.2) iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2 (alin.4).
De altfel prin Legea nr.157/2007, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale Comunității, dinainte de aderare.
2) Jurisprudența Curții de Justiție Europene
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat, un izvor independent de drept nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a lipsi de caracterul său de lege comunitară și fără ca baza legală a comunității însăși, să fie pusă la îndoială.
Această decizie a definit relația dintre Dreptul comunitar și Dreptul național al statelor membre, arătând că Dreptul comunitar, este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața Dreptului național ulterior iar în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.346/2006 devenind Codul Fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național, este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat membru UE nu se percepe nici un fel de taxă pe autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Uniunii Europene.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a mărfurilor, adică se dezavantajează în mod direct sau indirect, bunurile dintre celelalte state membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone.
Tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare iar taxa trebuie restituită.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă, a fost apreciat ca irelevant întrucât astfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Cum organul fiscal a refuzat restituirea taxei încasate, actul urmează a fi anulat.
În baza art.41 din OG nr.92/2003, privind Codul fiscal, actul are caracter administrativ fiscal pentru că este emis de organele fiscale competente și privește drepturi și obligații fiscale, astfel încât este cenzurabil pe calea contenciosului administrativ și constituie act administrativ în înțelesul art.2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Conform art.10 din Legea nr.554/2001, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ, în speță Tribunalului, în condițiile art.1 din Legea 544/2004 care îndreptățește orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, sau într-un interes legitim de a se adresa instanței de contencios, atât pentru anularea actului cât și pentru repararea pagubei rezultate dintr-un astfel de act, cum este cazul în speță.
S-a reținut că în cauza de față nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzute de art.234 din Tratatul Comunității Europene, în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în prezentul caz.
Pe rolul instanței europene sau mai aflat cel puțin alte două cauze asemănătoare - și (Ungaria) și (Polonia).
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M în nume propriu și în numele Tr. S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul, iar prevederile art.214 din Codul Fiscal, referitor la taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, nu au avut regim imperativ, deci nu reprezintă o obligație în înțelesul dat de către instanța de fond, ci o condiție determinată de un fapt aleatoriu al cetățeanului.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că suma a fost plătită conform dreptului intern, al legii fundamentale(art.56), fără a încălca dispozițiile comunitare, căci nu reprezintă o taxă cu efect echivalent și nu se aplică discriminator.
S-a mai arătat că dispozițiile comunitare sunt prioritare dreptului intern, dacă acesta conține reglementări vădit contrare și în măsura în care dreptul comunitar este direct aplicabil.
S-a apreciat că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea substanțială a cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second - hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6237 lei, cu chitanța seria - nr.- din 13.06.2007.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Dr Tr, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 20889 din data de 23.10.2008, Administrația Finanțelor Publice Dr Tr. a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât 571/2003 privind codul fiscal nu prevede restituirea taxei de primă înmatriculare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TR. S împotriva sentinței nr. 167 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 2ex/05 2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti
